vineri, 6 aprilie 2012

Callatis Mangalia – CSMS Iaşi, confruntare importantă în lupta pentru promovarea în Liga I de fotbal


* Sâmbătă, pe 7 aprilie, de la ora 11.00, stadionul Central din Mangalia va găzdui duelul fotbalistic dintre Callatis din localitate şi CSMS Iaşi, un derby al promovării din Seria I a Ligii a II-a


După 1-0 cu Gloria Buzău şi 5-0 cu FC Snagov, elevii lui Ionuţ Popa vor aborda partida de pe Litoral cu gândul unui nou succes, care să mărească şansele moldovenilor în revenirea acestora pe prima scenă a fotbalului românesc.
CSMS Iaşi a făcut deplasarea la Mangalia cu un lot format din 22 jucători, chiar dacă pe foaia de arbitraj vor fi înscrişi doar 18 dintre ei. Lotul ieşean deplasat pentru jocul cu Callatis Mangalia este alcătuit din portarii Irimia, Hăisan şi Bălan, plus jucătorii de câmp Cotigă, R. Tincu, Camara, Vladu, Onofraş, Cl. Tudor, Milea, Bădic, Herghelegiu, Marjanovic, Creţu, Codrea, Mitrea, Nalaţi, Gado, Petrovic, Straton, Ciucur, Avrămia.
Ieşenii s-au cazat pe Litoral în staţiunea Olimp şi vor face deplasarea la Mangalia chiar în ziua partidei, pe distanţa de aproximativ 12 km.
Programul complet de meciuri al rundei cu nr. 20 se prezintă astfel:
- 7 aprilie, ora 11.00: CF Brăila - Săgeata Năvodari, Farul Constanţa - FC Botoşani, Delta Tulcea - CS Otopeni, Callatis Mangalia - CS Municipal Studentesc Iaşi;     Info
- 7 aprilie, ora 13.00: Dinamo II Bucureşti - Astra II Giurgiu, Gloria Buzău - Viitorul Constanţa;
- 8 aprilie, ora 13.00: FC Snagov - FC Municipal Bacău.
Meciul FCM Dunarea Galaţi - Victoria Brăneşti va fi 3-0 (la masa verde), echipa din Brăneşti fiind exclusă din campionat.
Să mai menţionăm că tot sâmbătă şi duminică, Liga I de fotbal feminin programează în Seria Est partidele etapei a 13-a, după următorul program:
- 7 aprilie, ora 10:00: FC Municipal Târgu Mureş - Viitorul 2010 Buzău;
- 7 aprilie, ora 15:00: CS Metalul Vlăhiţa - CS Brazi;
- 8 aprilie, ora 10:00: CS Navobi Iaşi - FC Alice & Tunes Piteşti (pe terenul sintetic al stadionului Emil Alexandrescu din Dealul Copoului);            
- 8 aprilie, ora 11:00: CS Blue Angel Cristian Braşov - CSŞ Târgovişte, SN Constanţa - AFC FAIR PLAY Bucureşti.       
Partida de la Iaşi va fi arbitrată de brigada locală Valentin Lungu – Petronela Aniţoaei şi Daniel Ionuţ Ştefănescu, echipa patronată şi antrenată de Adrian Ambrosie dorindu-şi un nou succes pe teren propriu.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu