sâmbătă, 7 aprilie 2012

Ungaria – România, un util test de pregătire a Campionatului Mondial de popice din Germania


* Sâmbătă, 7 aprilie, pe arena cu 4 piste din Szeged (Ungaria), naţionala de popice pentru juniori a ţării gazdă s-a confruntat cu echipa României, într-un util meci de pregătire a viitorului Campionat Mondial de la Bautzen (Germania), de luna viitoare.

În competiţia masculină, din lotul României, antrenat de Remus Antimirescu (care pregăteşte şi echipa campioană CFR Olimpia ACB Iaşi) au făcut parte şi trei popicari de la CFR Olimpia ACB Iaşi şi CS Vlădeni Plus, ei fiind Paul Rohotin şi Bogdan Tudorie, respectiv Ştefan Samson. Din păcate, după ce a lansat 75 de bile pe pistele de joc de la Szeged, Paul Rohotin a suferit un blocaj la spate şi a trebuit să abandoneze confruntarea împotriva echipei Ungariei. În final, după ce s-au luat în calcul primele şase rezultate ale celor opt jucători participanţi, Ungaria a învins România cu scorul de 3440 p.d. – 3350 p.d., după ce echipa antrenată de Remus Antimirescu a reuşit următoarele rezultate individuale: Ştefan Samson (CS Vlădeni Plus) – 562 p.d., Sebastian Beşe (CFR Cluj) – 539 p.d., Fekete Hunor (Electro Koracell Tg. Mureş) – 538 p.d., Paul Chereji (Siderurgica Hunedoara) – 559 p.d., Bogdan Tudorie (CFR Olimpia ACB Iaşi) – 553 p.d., Bogdan Dudaş (CFR Cluj) – 599 p.d.. În afară de concurs, Vlad Sabău (UNIO Satu Mare) a reuşit 504 popice doborâte, iar rezultatul la 75 bile al lui Paul Rohotin nu a contat în economia jocului.
În meciul junioarelor, Ungaria a învins România cu scorul de 3280 p.d. – 3237 p.d., cele mai bune rezultate ale echipei pregătite de braşoveanca Viorica Botezatu fiind reuşite de
Oana Neghină (Voinţa Galaţi) – 550 p.d., Mirabela Preda (ASC Corona 2010 Braşov) – 549 p.d. şi Iulia Adela Ban (Electro Romgaz Tg. Mureş) – 548 p.d.
După dubla partidă Ungaria - România, antrenorul Remus Antimirescu ne-a declarat: “La Szeged am întâlnit gazde extrem de ospitaliere, în frunte cu preşedintele echipei locale, Ferenc Karsai. Le mulţumim pentru primirea făcută ! În altă ordine de idei, sunt destul de mulţumit de rezultatul făcut de băieţii noştri în faţa Ungariei, într-un meci susţinut în deplasare, cu toate că se putea şi mai bine. În fiecare serie, au fost un jucător şi o jucătoare de la noi, la fel şi pentru Ungaria, iar meciul a durat 9 ore ! A fost un meci obositor şi e greu să stai atâtea ore în sala de popice şi să dai şi randament. Sper ca până la debutul Campionatului Mondial din Germania să ajungem la forma dorită !”.
Să mai menţionăm că delegaţia României a fost condusă la Szeged de Constantin Stamatescu (secretarul general al FR Popice-Bowling) şi de antrenoarea federală Vasilica Pometcu, cea care pregăteşte în campionatul intern şi echipa Rapid Bucureşti.
Revenind la Divizia Naţională de popice pentru echipele de juniori, vă reamintim că miercuri, pe 11 aprilie, de la ora 11.00, arena de popice CFR Iaşi va găzdui ultima etapă a sezonului regulat din Seria a III-a, cu participarea echipelor CFR Olimpia ACB Iaşi, ICMRS Galaţi şi CS Vlădeni Plus. Primele două menţionate sunt deja calificate la turneul final de la Ploieşti, din zilele de 17 şi 18 aprilie. Pentru junioare, turneul final va fi tot la Ploieşti, în perioada 19-20 aprilie 2012.
DAN TEODORESCU




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu