duminică, 22 aprilie 2012

Victorie pentru CSMS Iaşi, demisie pentru Florin Prunea !


* La finalul partidei de fotbal de sâmbătă, CSMS Iaşi - FCM Bacău 1-0 (0-0), preşedintele grupării din Dealul Copoului, fostul internaţional Florin Prunea, şi-a anunţat demisia

Disputa dintre ieşeni şi băcăuani, care a avut loc sâmbătă, în cadrul etapei a 22-a a Seriei I din Liga a II-a de fotbal s-a încheiat cu victoria la limită a gazdelor, care au înscris unicul gol al meciului din Copou prin sârbul Petrovic, în min. 86, cu un şut din afara careului de 16 metri. Pentru CSMS Iaşi au evoluat Irimia - Creţu, R. Tincu, Camara, Mitrea - Gado (din min. 62 - Petrovic), Milea, Cl. Tudor (din min. 74 - Nalaţi), Vladu - Herghelegiu, Onofraş (din min. 67 - Ciucur). A arbitrat Eduard Ioniţă, din Constanţa.
După ce preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a anunţat, la sfârşitul meciului cu FCM Bacău, că demisionează, fostul internaţional acuzând jocurile de culise existente în lupta pentru promovarea în Liga I, antrenorul echipei ieşene, Ionuţ Popa, a comentat ironic situaţia existentă: "I-am propus lui Florin să rămână la echipă şi să ne schimbăm obiectivul. Să jucăm cât se poate de bine şi să-i facem pe cei de la Tulcea şi de la Viitorul Constanţa să-şi mănânce toţi banii ! Oricum, dacă vor promova, aceste echipe vor fi ciuca bătăilor în Liga I. Totodată, am propus să cerem Comisiei Centrale a Arbitrilor că dacă jucăm la Galaţi să delege arbitri gălăţeni, dacă jucăm la Pesac, să delege arbitri din Pesac! Trebuie să fim alături de conducerea CCA în politica ei de promovare a arbitrilor ! De aceea, cu Viitorul Constanţa, în jocul de miercuri, vreau arbitri din Mamaia şi Ovidiu, din zona bronzată a ţării. Arbitri străini ? Nu suntem de acord decât cu cei din India şi Congo! Am încredere mare în domnul Crăciunescu. Am o singură rugăminte la dumnealui. Să fie bărbat, să nu mai plângă la televizor! Eu sunt total de partea lui !".
Celelalte meciuri ale rundei s-au încheiat cu rezultatele: Gloria Buzău - Astra II Giurgiu 1-2, Farul Constanţa - Săgeata Năvodari 1-1, FC Delta Tulcea - FC Botoşani 6-2, FC Snagov -  CS Otopeni 0-3 (neprezentare) Callatis Mangalia - Viitorul Constanţa 1-5, Dinamo II Bucureşti - Victoria Brăneşti 3-0 (la masa verde).
Pe podiumul seriei se află echipele: 1. Viitorul Constanţa – 43 pct; 2. Delta Tulcea – 40 pct; 3. CS Municipal Studenţesc Iaşi – 39 pct.
Duminică, 22 aprilie, de la ora 11.00, se va juca CF Brăila - FCM Dunărea Galaţi.
În runda cu nr. 23, de miercuri, 25 aprilie, sunt programate meciurile:
- ora 15.00: FC Botoşani - Gloria Buzău;
- ora 17.00: Dunărea Galaţi - Farul Constanţa, Săgeata Năvodari - Dinamo II Bucureşti, CS Otopeni - Callatis Mangalia, marele derby Viitorul Constanţa – CSMS Iaşi şi FCM Bacău - CF Brăila.
Partidele Victoria Brăneşti - Delta Tulcea 0-3 şi Astra II Giurgiu - FC Snagov 3-0 sunt omologate la “masa verde”.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu