sâmbătă, 5 mai 2012

CS Navobi Iaşi, înfrângere pe teren propriu în faţa liderului din Târgu Mureş


* În penultima rundă a sezonului regulat, sâmbătă, în Dealul Copoului, jucătoarele pregătite de Adrian Ambrosie au fost învinse de puternica echipă FCM Târgu Mureş, cu scorul de 1-7 (0-5)

După un parcurs neaşteptat de bun în retur pentru echipa nou înfiinţată de fotbal feminin CS Navobi Iaşi, astăzi, în Dealul Copoului, ea a dat examenul absolvirii debutului în Liga I, împotriva liderului Seriei Est, FCM Târgu Mureş. Mureşencele, cu un buget de 7-8 ori mai mare decât cel al echipei din Iaşi, susţinut în totalitate de Primăria din Târgu Mureş, porneau ca mari favorite, având şi câteva atuuri importante: experienţă de peste 6 ani în campionatul feminin de fotbal, experienţă internaţională, un titlu de campionă şi o Cupă a României câştigată, un lot cu toate jucătoarele profesioniste, 9 internaţionale la senioare A, 5 “straniere” din Ungaria în lot, precum şi toate meciurile câştigate din acest campionat, cu un golaveraj impresionant, de 142-3.
Meciul din Copou a început cu dominarea totală a echipei oaspete, care şi-a creat ocazii de gol, dar portarul ieşean Enache a reuşit în câteva rânduri să reţină cu precizie şuturile expediate de mureşence. Din nefericire pentru ieşence, oaspetele şi-au arătat valoarea şi au punctat până la pauză de 5 ori, în minutele 8, 11, 16, 18 şi 45+1 (scor 0-5 la pauză).
După pauză, echipa Navobi a reuşit să treacă peste emoţiile arătate în prima repriză, a început cu mai mare determinare şi a reuşit să înscrie în minutul 53, prin Mihaela Ghebănoaiei, printr-un gol splendid. Dăscăleanu a primit o minge în adâncime, portarul mureşencelor a ieşit şi a respins din afara careului, mingea a ajuns la Ghebănoaiei, care a şutat de la 35 metri peste portarul oaspetelor, în gol (1-5).
Ieşencele au prins curaj după golul înscris şi au avut o tresărire de orgoliu şi ocazia să înscrie din nou prin Tănasă şi Dăscăleanu, însă cele care au marcat au fost mult mai experimentatele jucătoare de la FCM Tg. Mureş, în minutele 69 şi 88, stabilindu-se astfel şi scorul final, de 1-7.
A fost totuşi o evoluţie în progres a echipei ieşene, care după 0-12 în tur a reuşit să ”înjumătăţească” scorul la 1-7 şi să marcheze şi unul din cele 4 goluri primite de FCM Târgu Mureş în cele 17 meciuri disputate în campionat.
În meciul de sâmbătă, CS Navobi Iaşi a prezentat echipa: Enache (min. 46 - Andrei) – Roşu (min.85 - Andronic), Petria (min.75 - Pricop), Ambrosie (căpitanul formaţiei moldave), Obreja – Calancea (min. 46 - Gangal), Prodan – Tănasă, Ghebănoaiei, Albu (min. 80 - Ciobanu) – Dăscăleanu.
La finalul disputei, am consemnat următoarele declaraţii:
- Adrian Ambrosie (antrenor la CS Navobi Iaşi): ”Un examen dificil în faţa liderului seriei, dar mă bucur că am reuşit să limităm totuşi proporţiile scorului şi mai ales să marcăm un gol, pe care întreaga echipă l-a dedicat Andreei Ceauşu, în memoria tatălui ei care a decedat joi, la numai 44 de ani. Astăzi am primit o lecţie frumoasă de fotbal şi acesta este nivelul la care dorim să ajungem cu echipa noastră în următorii 3 ani. Mulţumesc celor care au răbdare şi încredere în noi. Avem mare nevoie de susţinere în continuare. Felicit întreaga echipă pentru progresul care l-a făcut şi starea bună de spirit care s-a realizat în cadrul echipei. În campionatul viitor, vom avea un alt cuvânt de spus”; 
- Carol Secheş (antrenor la FCM Tg.Mureş): “Pentru noi, meciul de astăzi cu CS Navobi Iaşi a fost un antrenament util înaintea meciurilor din play-off-ul competiţiei, în compania celui mai bun adversar întâlnit până acum în Seria de Est. Felicit echipa ieşeană pentru evoluţia remarcabilă în retur, iar faţă de turul campionatului ea este o cu totul altă echipă. Noi, la Târgu Mureş am reuşit în 6 ani să construim o echipă competitivă, ajutaţi financiar de comunitatea locală. Cred că în viitor Iaşul va avea o echipă foarte bună de fotbal feminin”.
Celelalte patru meciuri ale rundei cu nr. 17 sunt programate duminică, 6 mai, de la ora 11.00. În ultima etapă din acest sezon, pe 13 mai, în deplasare, de la ora 11.00, CS Navobi Iaşi (locul 8) se va confrunta cu formaţia Şantierele Navale Constanţa (locul 9).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu