joi, 10 mai 2012

Ionuţ Popa cere mai mult fair-play echipei FC Botoşani !


* Sâmbătă, într-un derby moldav din Liga a II-a de fotbal, pe teren propriu, CSMS Iaşi se va confrunta cu FC Botoşani, în etapa a XXVI-a din Seria I * De la ieşeni va lipsi cu certitudine fundaşul Mitrea, care este suspendat în urma eliminării de la Giurgiu, din runda precedentă

Pe 12 mai, de la ora 11.00, stadionul Emil Alexandrescu din Dealul Copoului va găzdui partida CSMS Iaşi – FC Botoşani, ambele echipe, dar mai ales cea gazdă, luptând pentru promovarea în Liga I de fotbal. Într-o conferinţă de presă care a avut loc astăzi la arena din Copou, referitor la partida de sâmbătă, antrenorul formaţiei ieşene, Ionuţ Popa (FOTO), a menţionat: "Nu am veşti prea bune pentru jocul de sâmbătă, cu Botoşaniul. Mitrea este suspendat, iar Milea şi Ciucur rămân incerţi. Sunt îngrijorat şi pentru că ne aşteaptă un final de sezon greu, în care întâlnim cele mai bune echipe din serie, şi avem mulţi jucători la limita suspendării. În plus, echipa nu se exprimă la nivelul pe care mi-l doresc. Despre FC Botoşani pot să spun că este o echipă foarte puternică. Am învins-o în tur, însă nu-mi aduc aminte cu plăcere de acel joc. Am avut un conflict la pauză, am fost arbitraţi ciudat, a fost un joc aspru, în care gazdele au jucat destul de urât. Nu mă aşteptam la un asemenea lucru, pentru că între două echipe vecine, care se respectă, ar fi trebuit să fie mai mult fair-play".
Referitor la finala din Europa League, programată ieri seară pe Arena Naţională din Bucureşti, în stilul său caracteristic, Ionuţ Popa a comentat: "Miercuri seară, la finala Europa League, mi-au dat lacrimile când am văzut ce a fost acolo! M-am simtit mândru că sunt român. Cu fotbalul mai putem ieşi în faţă! N-am ieşit în faţă nici cu Băsescu, nici cu Udrea, nici cu Năstase, nici cu Tăriceanu. Trebuie să-i mulţumim lui Mircea Sandu şi celor care au adus finala la noi. Chiar daca mi-am dorit să bată Bilbao, nu sunt supărat decât pe "5"-arul lor (NR - Fernando Amorebieta). Dacă juca la Iaşi aşa cum a făcut-o la Bucureşti, îl fugăream prin Copou!".
Revenind la runda de sâmbătă, să menţionăm că alte partide extrem de importante în lupta pentru promovarea în Liga I sunt Delta Tulcea – Farul Constanţa, Viitorul Constanţa – CS Otopeni (primele două de la ora 11.00) şi Dinamo II Bucureşti – CF Brăila (de la ora 13.00). Celelalte meciuri ale etapei a XXVI-a sunt Gloria Buzău – Dunărea Galaţi (se joacă vineri, de la ora 18.00) şi FCM Bacău - Astra II Giurgiu (sâmbătă, de la ora 11.00). Nu se mai dispută partidele FC Snagov – Săgeata Năvodari 0-3 şi Callatis Mangalia – Victoria Brăneşti 3-0, ambele omologate la masa verde.  
Pe primele locuri ale ierarhiei se află formaţiile: 1. Viitorul Constanţa – 48 pct; 2. Delta Tulcea – 46 pct (golaveraj 40-25); 3. CS Municipal Studenţesc Iaşi – 46 pct (38-24); 4. Săgeata Năvodari – 43 pct; 5. FC Botoşani – 42 pct; 6. CF Brăila – 38 pct.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu