joi, 14 iunie 2012

Sportivii de la CFR Iaşi au promovat în fazele finale ale Campionatelor Naţionale de haltere


* Sub conducerea antrenorului emerit Dănuţ Fron, tinerii Mădălina Ţibichi şi Ilie Ciotoiu au avut o comportare excelentă în turul de calificări din cadrul Campionatelor Naţionale de juniori II de la Botoşani
În Sala Sporturilor “Elisabeta Lipă” din Botoşani, peste 250 de sportivi din toată ţara au participat la turul de calificări din cadrul “Naţionalelor” de juniori II (cadeţi, sub 17 ani) la haltere. Printre concurenţi s-au aflat şi doi tineri sportivi de la CFR Iaşi, sub conducerea antrenorului emerit Dănuţ Fron, ambii obţinând calificarea la faza finală, care va debuta pe 17 iulie, tot la Botoşani.
În cadrul categoriei 53 kg, ceferista Mădălina Ţibichi (13 ani) a reuşit un total de 57 kg (27 kg la smuls şi 30 kg la aruncat), iar în întrecerea masculină, în cadrul categoriei 56 kg, debutantul Ilie Ciotoiu (16 ani) a reuşit un total de 117 kg (52 kg la smuls şi 65 kg la aruncat). Ambii sportivi menţionaţi practică halterele de numai câteva luni la CS CFR Iaşi, dar au demonstrat la Botoşani un progres evident şi au ridicat cu peste 20 kg în plus faţă de performanţele anterioare. “Sunt extrem de mulţumit de rezultatele obţinute la Botoşani de elevii mei Mădălina Ţibichi şi Ilie Ciotoiu şi sper că la finalele de luna viitoare ei să obţină un loc printre primii clasaţi. Oricum, anul viitor nici nu mă gândesc să nu iau medalii cu cei doi tineri sportivi ai clubului CFR Iaşi, cei care, alături de Teodora Dănilă, se înscriu pe un drum ascendent în sportul halterelor din România”, ne-a declarat astăzi antrenorul emerit Dănuţ Fron.
De menţionat că sportiva ceferistă Teodora Dănilă este calificată cu reale şanse la podium la trei finale ale Campionatelor Naţionale din acest an şi va participa la concursurile de haltere de la Bistriţa (din luna septembrie, la juniori, la sub 20 ani), de la Oneşti (octombrie, la tineret, la sub 23 ani) şi de la Arad (noiembrie, la seniori).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu