joi, 12 iulie 2012

Ieşeanca Laura Enea, victorie mare în faţa Sabinei Lupu

Al doilea meci de pe terenul 1 al arenei de tenis CFR Iaşi le-a adus astăzi faţă în faţă pe ieşeanca Laura Enea (16 ani) şi Sabina Lupu (18 ani, locul 736 WTA, câştigătoarea turneului ITF de 10.000 dolari de la Craiova, de luna trecută). Deşi pornea cu şansa a doua, Laura Enea a făcut un meci formidabil şi şi-a spulberat adversara în doar două seturi, cu scorul de 6-2, 6-0, în aplauzele fanilor prezenţi în număr mare în tribunele arenei ieşene. La finalul disputei, Laura Enea ne-a declarat: “Eu am făcut un meci bun, iar adversara mea nu a prins o zi destul de bună. Importantă este totuşi victoria, care îmi dă încredere pentru meciurile care vor urma, chiar dacă adversara mea din sferturi, de vineri, va fi prima favorită a turneului de la Iaşi, cehoaica Martina Kubicikova”.
Celelalte rezultate ale probei de simplu au fost: Raluca Elena Platon (România, nr. 2) – Irina Maria Bara (România) 7-5, 6-4; Patricia Maria Tig (România) – Guadalupe Perez Rojas (Argentina) 6-1, 6-2; Anastasia Vdovenco (Republica Moldova) – Tena Lukas (Croaţia, nr. 7) 6-4, 1-6, 6-3; Martina Kubicikova (Cehia, nr. 1) – Elena Teodora Cadar (România) 6-1, 6-4; Gabriela Talabă (România) – Bianca Hîncu (România) 7-5, 6-4.
Partida dintre ieşeanca Ştefania Hristov şi italianca Sara Castellano s-a întrerupt din cauza ploii la scorul de 6-3, 0-2 (40-40), dar s-a reluat la ora 17.00 şi se joacă în prezent. Tot la ora 17.00 a debutat şi ultimul meci de simplu din turul al II-lea, Ingrid Alexandra Radu (România) – Viktoryia Tomova (Bulgaria, nr. 4).
Şi tot de la ora 17.00 au debutat astăzi şi semifinalele probei de dublu, după următorul program: Martina Kubicikova / Tereza Malikova (Cehia, nr. 1) – Irina Maria Bara / Laura Enea (România) şi Alexandra Damaschin / Patricia Maria Tig (România, nr. 4) – Bianca Hîncu / Ionela Andreea Iova (România, nr. 2). Vineri, de la ora 10.00, sunt programate sferturile de finală ale probei de simplu, acolo unde Laura Enea se va confrunta cu prima favorită Martina Kubicikova (Cehia), iar câştigătoarea dintre Hristov şi Castellano o va întâlni pe Patricia Maria Tig (nr. 3). Tot vineri, de la ora 17.00, într-o partidă înregistrată de TVR Iaşi, va avea loc marea finală a probei de dublu feminin. Intrarea spectatorilor la turneul internaţional feminin de 10.000 dolari de la arena CFR Iaşi este liberă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu