vineri, 10 august 2012

Aniversare în sportul cu balonul oval: 60 de ani de rugby la Iaşi !


Rugbyul ieşean de la Politehnica Agronomia aniversează în 2012 60 de ani de existenţă. Manifestările dedicate acestor şase decenii de existenţă a jocului cu balonul oval la Iaşi vor avea loc sâmbătă, 11 august 2012, cu prilejul ultimei runde a sezonului regulat din SuperLiga CEC Bank. De la ora 10.00, pe stadionul TEPRO din cartierul ieşean Tătăraşi, Poli Agro Unirea Iaşi se va confrunta cu galonata RCM Universitatea de Vest Timişoara, într-un meci arbitrat de Andrei Diaconescu, ajutat de asistenţii Ionel Tinu şi Mihai Irimia. Arbitrul nr. 4 va fi Gabriela Balan-Surmei, iar observatorul oficial Clement Nemesniciuc, ambii din Iaşi.
Tot sâmbătă şi tot pe stadionul TEPRO vor avea loc jocuri amicale de cadeţi şi juniori, dar şi marea confruntare a veteranilor de la Poli Agro Unirea Iaşi !
Cu ocazia aniversării celor 60 de ani de rugby la Iaşi, vor fi acordate două titluri de maestru emerit al sportului, pentru fostul jucător ieşean Clement Nemesniciuc şi pentru Mircea Paraschivescu, director în cadrul FR Rugby. Iaşul rugbystic va avea şi şapte noi maeştri ai sportului, ei fiind Cornel Ghenea, Zaharia Vasluianu, Florin Nistor, Robert Rosenberg, Petre Petrişor, Alexandru Elisei şi Radu Precul.
Celelalte meciuri de duminică, din ultima rundă, cea cu nr. 14,  a sezonului regulat din prima ligă sunt: Universitatea Cluj – Dinamo Bucureşti, CSM Ştiinţa Baia Mare – Steaua Bucureşti şi CSM Bucureşti – Farul Constanţa. În urmă cu puţine zile, în etapa a 13-a, am consemnat rezultatele: Farul Constanţa-Poli Agro Unirea Iaşi 96-9, RCM UV Timişoara-CSM Ştiinţa Baia Mare 29-7, Dinamo Bucureşti-CSM Bucureşti 7-13 şi Steaua Bucureşti-“U” Cluj 48-8.
Clasamentul la zi este următorul:
1. CSM Baia Mare      13        11        0          2          453 - 176         9          53
2. RCM Timişoara       13        11        0          2          423 - 140         8          52
3. Steaua Bucureşti     13        9          0          4          444 - 227         10        46
4. Farul Constanţa       13        8          0          5          381 - 257         6          38
...........................................................................................................................
5. Dinamo Bucureşti   13        6          0          7          305 - 277         7          31
6. CSM Bucureşti       13        5          0          8          344 - 290         5          25
7. “U” Cluj                  13        1          0          12        141 - 543         2          6
8. Poli Agro Iaşi          13        1          0          12        113 - 694         0          4
În turneele PLAY-OFF (locurile 1-4) şi PLAY-OUT (locurile 5-8), unde echipele pleacă de la zero puncte în clasament, prima rundă este programată sâmbătă, pe 18 august 2012.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu