sâmbătă, 4 august 2012

Românca Nicoleta Grasu a ratat calificarea în finala probei olimpice de aruncare a discului


* Favorită iniţial la o medalie, sportiva Nicoleta Grasu a ratat însă calificarea în finala probei de aruncarea discului de la Jocurile Olimpice de la Londra, clasându-se în calificări doar pe locul 14  
Nicoleta Grasu a reuşit la prima încercare 61.86 metri, cea mai bună performanţă a sa în acest sezon. La a doua încercare, Grasu a aruncat 59.59, iar a treia a fost ratată.
De menţionat că atleta Nicoleta Grasu, una dintre speranţele României la o medalie în competiţia de atletism, a suferit o criză de lumbago şi a devenit chiar incertă pentru concursul de calificări programat vineri în reuniunea de seară. "Voiam să fac cea mai bună Olimpiadă, dar în acest moment nu ştiu dacă voi mai putea realiza acest lucru", a declarat Nicoleta Grasu înaintea calificărilor. Criza de lumbago determină o contractură puternică în zona lombară, care împiedică mişcarea triunchiului.
În vârstă de 40 de ani, Nicoleta Grasu a participat totuşi în calificările de la aruncarea discului, după ce a facut mai multe proceduri cu infiltraţii. Deşi a reuşit cea mai bună performanţă a sa în acest an, acest nu a fost suficient ca românca să se califice în finala probei de disc ! Nicoleta Grasu a fost medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de la Berlin (2009), Osaka (2007) şi Sevilla (2002). Cel mai bun rezultat la Jocurile Olimpice a fost locul 6 la JO de la Atena 2004.

* România, pe locul 20 în clasamentul pe medalii

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de la Londra, după şapte zile de competiţie, România ocupând locul 20, cu şapte medalii, una de aur, patru de argint şi două de bronz, se prezintă astfel:
1. SUA 21 (aur) 10 (argint) 12 (bronz) 43 (total)
2. China 20 13 9 42
3. Coreea de Sud 9 2 5 16
4. Marea Britanie 8 6 8 22
5. Franţa 8 5 6 19
6. Germania 5 9 6 20
7. Italia 4 5 3 12
8. Coreea de Nord 4 0 1 5
9. Kazahstan 4 0 0 4
10. Rusia 3 12 8 23
11. Africa de Sud 3 1 0 4
12. Noua Zeelandă 3 0 3 6
13. Japonia 2 8 11 21
14. Cuba 2 2 1 5
15. Olanda 2 1 3 6
16. Ungaria 2 1 2 5
17. Polonia 2 1 1 4
18. Ucraina 2 0 4 6
19. Australia 1 9 4 14
20. România 1 4 2 7
21. Brazilia 1 1 4 6
22. Belarus 1 1 2 4
23. Slovenia 1 0 2 3
24. Etiopia 1 0 0 1
24. Georgia 1 0 0 1
24. Lituania 1 0 0 1
24. Venezuela 1 0 0 1
28. Mexic 0 3 1 4
29. Canada 0 2 5 7
30. Columbia 0 2 1 3
30. Spania 0 2 1 3
32. Cehia 0 2 0 2
32. Suedia 0 2 0 2
34. Danemarca 0 1 2 3
35.Belgia 0 1 1 2
35. India 0 1 1 2
35. Indonezia 0 1 1 2
35. Kenya 0 1 1 2
35. Mongolia 0 1 1 2
35. Norvegia 0 1 1 2
41. Croaţia 0 1 0 1
41. Egipt 0 1 0 1
41. Taïwan 0 1 0 1
41. Thaïlanda 0 1 0 1
45. Slovacia 0 0 3 3
46. Azerbaïdjan 0 0 1 1
46. Grecia 0 0 1 1
46. Hong Kong 0 0 1 1
46. Iran 0 0 1 1
46. Rep. Moldova 0 0 1 1
46. Uzbékistan 0 0 1 1
46. Qatar 0 0 1 1
46. Serbia 0 0 1 1
46. Singapore 0 0 1 1.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu