sâmbătă, 20 octombrie 2012

Meciuri atractive în prima gală de box a Memorialului Iosif Mattes


* În premieră pentru boxul ieşean la nivel de amatori, sâmbătă, pe 20 octombrie, în deschiderea turneului internaţională din Sala Polivalentă, clubul sportiv CFR Iaşi a organizat o manifestare muzical-artistică care a încântat asistenţa
Au deschis competiţia din arena ieşeană, stârnind ropote de aplauze de la cei 700 de spectatori prezenţi în tribunele Sălii Polivalente, Grupul de dansatori  ucrainieni "Veselka", sub coordonarea profesoarei Rodica Fălişteanu (Colegiul Naţional Octav Băncilă din Iaşi). A urmat muzică uşoară cu tinerele interprete Cristina Abălaşei, Alexandra Graur, Rafaela Prodan şi Codruţa Filip (membre ale cercului de muzică uşoară MELOS de la Palatul Copiilor, coordonate de prof. Gabriela Nechita), iar apoi au mai fost în recital dansatorii sportivi ai clubului NIKONS Iaşi (preşedinte: Mariana-Constantina Niculiţă). Epigramiştii Vasile Larco, Mihai Haivas şi Sorin Cotlarciuc (de la Asociaţa literară Păstorel Iaşi) au recitat din creaţiile lor, ultimul menţionat, care este şi popicar veteran la CFR Olimpia ACB Iaşi, lansându-şi în public şi cartea “Delicatese umoristice”. A mai fost în recital actorul şi regizorul Emil Gnatenco, de la trupa de teatru a Clubului CFR de la Râpa Galbenă.
După 60 de minute de muzică, dans şi poezie, s-a păstrat un moment de reculegere pentru cei care au fost antrenorii de box Iosif Mattes şi Florin Butnaru, iar directorul sportiv al clubului CFR Iaşi, Dan Teodorescu, a citit în faţa publicului salutul adresat competiţiei de Eduard Mattes, domiciliat de mai mulţi ani în Israel şi care anul acesta, din motive obiective, nu a putut fi prezent la Iaşi, în cadrul turneului organizat în memoria tatălui său. 
În continuare, antrenorul Nicu Brânzei a salutat sportivii şi antrenorii celor 11 cluburi din România şi Republica Moldova, cei care vor urca timp de două zile, pe 20 şi 21 octombrie, treptele ringului în cadrul ediţiei a XII-a a Memorialului Iosif Mattes la box, competiţie organizată şi anul acesta de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, DJST Iaşi, FR Box, AJ Box Iaşi, CSŞ Unirea Iaşi şi cu sprijinul firmei Rodotex Iaşi. Apoi, delegatul tehnic al competiţiei, arbitrul ieşean AIBA Cristian Ciornea a prezentat publicului arbitrii-judecători ai turneului, care sunt Cătălin Vâzdoagă, Iulian Botez, Liviu Vârnă şi Mihai Iftodi (toţi din Iaşi), Silviu Mureşan (Zalău), Viorel Nedelcu (Câmpina) şi Andrei Guşan (Rep. Moldova).
După disputarea a patru meciuri de box demonstrative, cu pugiliştii debutanţi de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi, CSM Iaşi şi CSŞ Unirea-Soroceanu Iaşi, au urmat 12 meciuri oficiale din cadrul turneului, care s-au încheiat cu următoarele rezultate:
CADEŢI (3 reprize x 1,5 minute):
- Cat. 44,5 Kg:
Sebastian Ţîţan (CSM Iaşi) b.p. Sorin Tout (CSM Zalău);
JUNIORI (3 reprize x 2 minute):
- Cat. 57 kg:
Dorin Bucşă (CSŞ Hânceşti – Rep. Moldova) b.p Marcel Zarafan (CSM Iaşi, asistat la colţ de noul antrenor al clubului, fostul campion naţional de box Radu Zarif);
Bogdan Aftanase (CSŞ Unirea Iaşi) b.p. Alexandru Lazăr (CSM Botoşani);
- Cat. 70 kg:
Alexandru Ceapă (CFR-CSŞ Unirea Iaşi) bate abandon repr. I pe Gabriel Ciuchi (CSM Zalău);
- Cat. 75 kg:
Giani Apetrei (CSM Iaşi) b.p. Iulian Ivanov (CSM Bacău);
TINERET (3 reprize x 3 minute):
- Cat. 54 kg:
Robert Jitaru (CSM Brăila) b.p. Andrei Nicorescu (CSM Bacău);
- Cat. 56 kg:
Marius Mardar (CFR-CSŞ Unirea Iaşi) b.p. Iulian Leahu (CSŞ Unirea-Soroceanu Iaşi);
- Cat. 60 kg:
Dorin Palaniuc (CSŞ Hânceşti - Rep. Moldova) bate abandon repr. II pe Eusebiu Ursache (CSŞ Unirea-Soroceanu Iaşi);
Marian Vişan (CSM Brăila) b.p. Ionuţ Andronache (CFR-CSŞ Unirea Iaşi);
- Cat. 64 kg:
Daniel Mocanu (CFR Iaşi) bate abandon repr. III pe Alexandru Grigoraş (CSM Bacău);
- Cat. 75 kg:
Szabo Robert (CSM Zalău) bate abandon repr. III pe Brian Avasilcăi (CSM Botoşani);
SENIORI (3 reprize x 3 minute):
- Cat. 75 kg:
Andrei Moraru (CSŞ Hânceşti – Rep. Moldova) bate abandon repr. I pe Dumitru Popa (CS Racoviţă Iaşi).
Gala a doua a competiţiei, cea a finalelor, este programată duminică, de la ora 10.00, tot în Sala Polivalentă ieşeană, acolo unde intrarea spectatorilor este liberă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu