luni, 15 octombrie 2012

Sportivii români se remarcă în campionatele de popice ale Germaniei



Andreea Ciocîrlan

În prima ligă de popice din Germania, în competiţia feminină din 1. Bundesliga (120 bile), duminică au fost programate partidele rundei cu nr. 4. În meciul KV Liedolsheim - SG Walhalla Regensburg 6-2 la puncte de meci (3396 p.d. – 3325 p.d., cu 15,5 - 8,5 la puncte de set), de la echipa gazdă, românca Nina Răileanu (553 p.d.) a reuşit să se impună cu 3-1 la manşe în faţa adversarelor directe, Tamara Burgis / M. Zebunke (513 p.d.)
Într-un alt joc, SKC Victoria Bamberg (fără românca Ioana Văidăhăzan printre titulare, ea fiind trimisă să întărească echipa a doua a clubului) - SKK 1926 Helmbrechts 8-0 (3514 p.d. – 3111 p.d., cu 19-5 la puncte de set / manşe câştigate).
Fără nici o înfrângere până acum, echipa de Bamberg conduce în clasament, cu 8 puncte, iar KV Liedolsheim se află pe locul 5, cu 4 puncte.
În 3. Bundesliga Sud (100 bile), pe teren propriu, SKC Victoria Bamberg II a învins pe BC Schretzheim cu scorul de 2771 p.d. – 2673 p.d., iar de la gazde românca Ioana Văidăhăzan a reuşit un rezultat bun, de 460 p.d. Cu 6 puncte la activ şi cu un meci mai puţin disputat, Bamberg II ocupă prima poziţie a ierarhiei.  

* Victorie pentru „Nico” Lupu şi pentru echipele din Bamberg şi Zerbst

Tot în 1. Bundesliga (120 bile), dar în întrecerea masculină de popice, etapa a V-a a consemnat două rezultate care ne interesează în mod special, ele fiind: TSV Niederstotzingen - SKV Rot Weiß Zerbst 1999 0-8 (3377 p.d. – 3640 p.d.; 7-17 la puncte de set) şi SKC Victoria Bamberg - Fortuna AF Hirschau 5-3 (3497 p.d. – 3356 p.d.; 16-8 la puncte de set).
Dacă pentru prima echipă din Zerbst, românul Cosmin Crăciun nu a evoluat (el fiind trimis la echipa a doua), la formaţia din Bamberg, românul Nicolae Lupu (649 p.d.) şi-a învins adversarul direct, Julian Stepan (576 p.d.), cu 4-0 la manşe şi a adus un punct de meci decisiv echipei sale din Germania. Pe primele două locurile ale ierarhiei, cu un maxim de 10 puncte, se află echipele SKV Rot Weiß Zerbst şi SKC Victoria Bamberg.
În etapa a V-a din 2. Bundesliga Sud (200 bile), pe teren propriu, SKC Victoria Bamberg II s-a impus cu 5446 p.d. - 5276 p.d. în faţa echipei SV Carl Zeiss Jena. La echipa a doua din Bamberg, românul Albert Kirizsan a reuşit să doboare 554 popice, schimbându-l la un moment dat pe Bela Csanyi (398 p.d.).
Bamberg II ocupă locul 3 în clasament, cu 8 puncte.
Tot în 2. Bundesliga, dar în Seria Est, am înregistrat o înfrângere pe teren propriu la partida SKV Rot-Weiß Zerbst II -  ATSV Freiberg 5485 p.d. - 5500 p.d. La gazdele din Zerbst, cel mai bun lansator a fost românul Cosmin Crăciun, cu 1000 popice doborâte.
Lidera ierarhiei după 5 runde este tocmai ATSV Freiberg, cu 8 puncte, iar SKV Rot-Weiß Zerbst II se află pe locul 6, cu 4 puncte din numai patru meciuri disputate.

* Johnny Mihăilă, liderul echipei din Passau

După cum ne-a mai informat germanul Georg Barth, membru în comisia juridică din WNBA şi corespondent mass-media pentru România, în etapa a IV-a din
Bezirksliga A Donau (Liga A din Districtul Dunării, cu 200 bile lansate pentru fiecare sportiv), pe teren propriu, echipa masculină Dreiflüsse Bosna Passau s-a impus cu scorul de 5164 p.d. – 5004 p.d. în faţa formaţiei DJK Aigen.
În formaţia gazdelor, românul Dan Ioan Mihăilă (ex-Siderurgica Hunedoara, ex-CFR Olimpia ACB Iaşi) a reuşit să doboare 952 popice, fiind principalul realizator al echipei celor „Trei Fluvii” din Passau. Cu patru victorii din tot atâtea posibile, actuala echipă a lui „Johnny” Mihăilă se află pe locul 2 al ierarhiei la zi, cu 8 puncte, la egalitate cu formaţia de pe locul 1 (Aufw./Donaup. SR 3).
În etapa a IV-a din Bayernliga feminină de popice a Germaniei (100 bile lansate pentru fiecare concurentă), pe teren propriu, Dreiflüsse Bosna Passau a pierdut în faţa echipei DJK Ingolstadt II cu scorul de 2455 p.d. – 2547 p.d. Gazdele au utilizat în formaţia de start două românce, ele fiind ieşeanca Andreea Ciocîrlan (382 p.d.) şi gălăţeanca Geanina Dorobăţ (416 p.d.). Cu două victorii până acum în primele patru runde, Dreiflüsse Bosna Passau ocupă locul 7, cu 4 puncte la activ, la egalitate de puncte cu formaţia de pe locul 3 (SKC Germanen München), deci lupta sportivă este foarte echilibrată !
Tot în etapa a IV-a, dar în competiţia feminină din Regionalliga Mch/Nby (100 bile lansate), formaţia Waldfrieden a învins cu 2566 p.d. - 2385 p.d. pe SKC Bernried. La echipa gazdă au evoluat şi româncele Andreea Tofan (456 p.d.) şi Adina Diaconu (419 p.d.). Waldfrieden ocupă locul 7 în clasament, cu 2 puncte şi cu un meci mai puţin disputat.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu