vineri, 12 octombrie 2012

Victorie în stânga Prutului pentru jucătorii de fotbal în sală de la CSMS Iaşi


Echipa de futsal CSMS Iaşi

* Într-un meci de pregătire disputat vineri, pe 12 octombrie, în Republica Moldova, am consemnat rezultatul: Lexmax Chişinău – CSMS Iaşi 3-4 (0-1)

Pentru a pregăti cum se cuvine importantul meci de marţi, contra campionilor de la CS City’us Tg. Mureş, jucătorii de futsal de la CSMS Iaşi au trecut vineri Prutul şi au disputat un meci amical cu formaţia Lexmax Chişinău, o forţă în fotbalul de sală din Republica Moldovei, de trei ori câştigătoare a Cupei Moldovei. La finalul partidei de la Chişinău, echipa ieşeană s-a impus în faţa gazdelor cu scorul de 4-3 (1-0), prin golurile marcate de Radu Guţu (2), Andrei Despan şi Sebastian Cărare. Ieşenii au condus cu 2-0, 3-1 şi 4-2 la Chişinău, gazdele reuşind doar limitarea scorului la 2-1, 3-2 şi 4-3 (rezultat final).  
Sub conducerea antrenorilor Nelu Stancea (A 1) şi  Florin Nichifor (A 2), CSMS Iaşi a utilizat următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş - Sebastian Cărare, Narcis Cataramă, Andrei Despan, Ciprian Bucovanu, Radu Pisică, Dragoş Baciu, Ştefan Tudorache, Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Ciprian Brighiu.
La finalul partidei câştigate de ieşeni la Chişinău, antrenorul principal Nelu Stancea ne-a declarat: “A fost un joc de pregătire foarte bun, ambele echipe urmând a juca peste câteva zile meciuri importante în campionatele interne. CSMS Iaşi vrea să facă marţi o figură frumoasă în faţa campioanei naţionale en-titre City’us Târgu Mureş şi ne dorim ca suporterii să fie alături de noi în îndeplinirea acestui deziderat. Invităm pe 16 octombrie, la ora 17.00, în Sala Polivalentă, pe toţi iubitorii fotbalului din Iaşi, nu numai pe cei de la fotbal în sală, să-i susţină pe băieţi în jocul lor împotriva celei mai puternice echipe de futsal din România !”.
De menţionăm că meciul revanşă dintre Lexmax Chişinău şi CSMS Iaşi va avea loc tot în Republica Moldova, pe 24 octombrie, urmând apoi că fotbaliştii din stânga Prutului să evolueze şi ei la Iaşi, la o dată care va fi stabilită ulterior.
Vă mai informăm că etapa a V-a din cadrul Ligii I de futsal din România programează meciurile:
Sâmbătă (13 octombrie):
- Ora 18:00: KSE Târgu Secuiesc -  CS Dava Deva; 
Duminică (14 octombrie):
- Ora 16:00: ACS Smart Ionescu Bucureşti - CFF Clujana Cluj;
Luni (15 octombrie):
- Ora 18:00: Inter Teliu Braşov - Spicom Sfântu Gheorghe;
Marţi (16 octombrie):
- Ora 17:00: CSMS Iaşi – CS City’us Târgu Mureş (Sala Polivalentă);
- Ora 20:00: CS United Galaţi - ACS Odorheiu Secuiesc (pe Digi Sport 2).
FC Progresul Focşani va sta.
Meciul de marţi, 16 octombrie, de la ora 17.00, din Sala Polivalentă ieşeană, acolo unde tichetul de intrare la meci va costa doar 5 lei, va fi arbitrat de Septimiu Burtescu (Târgovişte) şi Marius Mititel (Bucureşti), ca rezervă figurând Emil Ganea (Oneşti). Observatorul partidei va fi Daniel Badea (Bucureşti).
- Clasamentul Ligii I de futsal după primele patru runde se prezintă astfel:
1. ACS Odorheiu Secuiesc     4          3          1          0          28-15   10
2. City'us Târgu Mureş            3          3          0          0          27-5     9
3. FC Progresul Focşani          4          3          0          1          24-20   9
4. Smart Ionescu Bucureşti     3          2          1          0          17-8     7
5. CSMS Iaşi                        4          2          1          1          21-14   7
6. CFF Clujana Cluj                4          2          0          2          25-25   6
7. Spicom Sfantu Gheorghe    3          1          1          1          18-9     4
8. CS United Galaţi                3          1          0          2          18-21   3
9. CS Dava Deva                    4          1          0          3          12-46   3
10. KSE Targu Secuiesc         4          0          0          4          23-32   0
11. Inter Teliu Braşov             4          0          0          4          21-39   0
Până la meciul de marţea viitoare, tot lotul echipei de futsal CSMS Iaşi va participa sâmbătă, 13 octombrie, ora 9.30, la competiţia populară de popice Cupa de Toamnă Ilie Băiaş-CFR Iaşi, de la arena de popice CFR Iaşi, la invitaţia clubului feroviar ieşean. Va fi o foarte bună relaxare sportivă pentru jucătorii ieşeni, înaintea importantului meci de marţi, din Sala Polivalentă, acolo unde spectatorii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare să-şi susţină favoriţii, mai ales că CSMS Iaşi, nou promovată în acest an în Liga I de fotbal în sală, are un început de sezon foarte bun, cu o clasare extrem de onorabilă după primele patru runde de campionat!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu