vineri, 30 noiembrie 2012

La mulţi ani România !


1 Decembrie 2012 este Ziua Naţională a României. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie 1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România. 
Cu ocazia Zilei Naţionale a României, redacţia publicaţiei SPORT FAN CLUB urează în acest an un sincer La mulţi ani, cu multă căldură în suflete, tuturor sportivilor, antrenorilor, oficialilor şi partenerilor, celor care au purtat faima sportului ieşean şi românesc în competiţiile din ţară şi străinătate !
LA MULŢI ANI ROMÂNIA ! LA MULŢI ANI IEŞENILOR ŞI ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI !
DAN TEODORESCU

Cupa României la fotbal a rămas fără echipele din Capitală!



* Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0, 2-2), echipa Rapid, în sferturile de finală ale competiţiei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu – min. 4, Fatai – min. 49 şi Andrei Mureşan – min. 111. Pentru Rapid au înscris Oros – min. 65 şi Bărboianu – min. 74 (autogol).
Au evoluat echipele:
- Rapid Bucureşti: Albuţ - Rui Duarte, Abrudan, Oros, Bozovici - Grigore (Ioniţă '53), Pavlovici (Surdu '104) - Grigorie, Teixeira (Roman '53), Herea - Pancu. Antrenor: Marian Rada.
- Astra Giurgiu: Lung - Bărboianu, Găman, Mureşan, Morais - Yahaya, Takayuki - William (Ivanovski '85), Budescu, Distefano (Măţel '114) - Fatai (Tembo '66). Antrenor: Valentin Sinescu.
- Cartonaşe galbene: Herea '17, Albuţ '24, Bozovici '45+1, Pavlovici '60, Oros '75, Abrudan '102 / Distefano '27,Yahaya '51, Bărboianu '61, Morais '69, Lung '120+1.
- Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) - Ovidiu Artene, Marius Nicoară (asistenţi) - Teodor Crăciunescu (rezervă)
- Observatori: Dan Petrescu, Paul Cazan.
La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.
În minutul 24, la peluza a doua au fost aprinse de către fani torţe şi artificii, una ajungând în zona de teren din spatele porţii apărate de Lung.
La începutul reprizei secunde, la scorul de 0-2, suporterii rapidişti au scandat împotriva conducerii clubului, a preşedintelui Constantin Zotta şi a acţionarului majoritar George Copos. "Georgică la puşcărie", a fos una din scandările fanilor.
Celelalte rezultate din sferturile de finală ale Cupei României au fost:
- Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna 2-1
Au marcat: Bokila '44, '54 / Purece '82 (penalty)
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi 0-2
Au marcat: Iorga '11, Băjenaru '65
- CFR Cluj - Dinamo Bucureşti 2-1 (după prelungiri)
Au marcat: Bastos '66, G. Mureşan '101 / Alexe '62
Conform tragerii la sorţi efectuată la 6 noiembrie, semifinalele vor avea loc în două manşe (12 decembrie 2012, respectiv 17 aprilie 2013), prima echipă extrasă urmând să joace turul pe teren propriu.
Se vor juca partidele: Oţelul Galaţi - Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj - Astra Giurgiu.
Finala Cupei României-Timişoreana se va disputa la 1 iunie 2013. Echipa câştigătoare a semifinalei 1 (Oţelul Galaţi sau Petrolul Ploieşti) va fi considerată echipă gazdă în finală.
DAN TEODORESCU

Campionul olimpic Alin Moldoveanu, în concurs la poligonul Omega Tehnoton din Iaşi


Alin Moldoveanu

În perioada 30 noiembrie – 2 noiembrie 2012, poligonul Clubului Sportiv Omega Tehnoton Iaşi găzduieşte etapa a treia a Campionatului Naţional de Tir Sportiv – aer comprimat 10 metri, evenimentul fiind organizat sub egida Federaţiei Române de Tir Sportiv. Competiţia este alcătuită din două probe, cea de puşcă (40 focuri şi 60 focuri), la care va participa şi campionul olimpic Alin Moldoveanu (CS Dinamo Bucureşti-CS Omega Tehnoton Iaşi) şi cea de pistol (40 focuri şi 60 focuri), acestea fiind urmate de festivităţile de premiere aferente.
Vineri, pe 30 noiembrie, la poligonul ieşean este programat antrenamentul oficial al competiţiei (orele 9.00-16.30) şi şedinţa tehnică (ora 12.30).
La şedinţa tehnică se va stabili concret şi programul competiţiei, cu definitivarea seriilor şi orelor de start pentru manşe şi finale, în funcţie de numărul sportivilor participanţi. În programul iniţial, dar care ar putea fi modificat la şedinţa tehnică, proba de puşcă urma să aibă loc sâmbătă, de la ora 9.00, iar cea de pistol duminică, tot de la ora 9.00.
DAN TEODORESCU

joi, 29 noiembrie 2012

Liviu Ciobotariu crede că CSMS Iaşi poate să se salveze de la retrogradare !


Liviu Ciobotariu
La conferinţa de presă dinaintea meciului de luni, de la Galaţi, antrenorul formaţiei de fotbal CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, a declarat astăzi că echipa pe care o pregăteşte poate să se salveze de la retrogradare la finele sezonului 2012-2013. "Sunt patru echipe pe care le putem băga sub noi. Mă gândesc la CS Turnu Severin, Gloria Bistriţa, Universitatea Cluj şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Dar pot apărea şi surprize. Nu cred că sunt deja salvate Oţelul Galaţi, Gaz Metan Mediaş sau Concordia Chiajna. Dar totul depinde numai de noi şi de rezultatele noastre. Le-am spus şi băieţilor că noi trebuie să trăim în prezent. Să fim 100 la sută concentraţi pentru fiecare meci în parte", a spus “Ciobi”. În altă ordine de idei, în partida din deplasare contra formaţiei Oţelul Galaţi, antrenorul Liviu Ciobotariu crede că CSMS poate scoate cel puţin o remiză pe malurile Dunării, în prima rundă a returului. "Ne aşteaptă un meci dificil la Galaţi. Întâlnim un adversar care, chiar dacă nu a avut o prestaţie strălucită în tur, are un lot omogen, care recent a câştigat campionatul şi Supercupa României. I-am văzut pe gălăţeni şi în meciul de Cupă, cu Ceahlăul, şi cred că sunt într-o revenire de formă. Noi trebuie să trecem peste eşecul de la Vaslui şi să repetăm evoluţiile din meciurile precedente. Vreau să luăm punct sau puncte la Galaţi. Trebuie să învăţăm din greşelile făcute şi să nu le mai repetăm", a menţionat antrenorul Liviu Ciobotariu.
În etapa a 18-a a sezonului, luni, pe 3 decembrie, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1, CSMS Iaşi va întâlni în deplasare pe Oţelul Galaţi. În tur, gălăţenii s-au impus în Dealul Copoului cu scorul de 2-1 (0-0).
Pentru partida de la Galaţi, CSMS Iaşi nu va putea conta pe jucătorii Ciucur, Petrovic şi Keita, dar nici pe fundaşul dreapta Petar Jovanovic, care şi-a reziliat contractul cu formaţia din Copou în urmă cu câteva zile.
"Contractul dintre CSMS Iaşi şi Petar Jovanovic a fost reziliat pe cale amiabilă. Nu e ceva legat de jocul de la Vaslui, nu a fost niciun motiv special pentru această decizie, care s-a luat de comun acord" a declarat preşedintele executiv, Florin Prunea.
Petar Jovanovic a declarat că şefii clubului ieşean i-au spus imediat după jocul de la Vaslui că este exclus din lot şi că el nu a acceptat să se agaţe de contract. Înainte de a juca pentru CSMS Iaşi, Petar Jovanovic a evoluat la FC Vaslui !
DAN TEODORESCU

CFR Cluj a învins pe Dinamo şi s-a calificat în semifinalele Cupei României


* Echipa CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (după prelungiri), formaţia Dinamo Bucureşti, deţinătoarea trofeului, în sferturile de finală ale competiţiei. 
Golurile campioanei României au fost marcate de Bastos – min. 66 şi Mureşan – min. 101, în timp ce pentru oaspeţi a înscris Alexe, în minutul 62.
Dinamo a jucat în inferioritate numerică din minutul 31, după eliminarea lui Boubacar. În minutul 114, dinamovistul Nica a fost şi el eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben.
Au evoluat formaţiile:
- CFR Cluj: Felguieras - Ivo Pinto, Cadu (Vass '63), Piccolo, Camora - Luis Alberto (Hora '88), G. Mureşan - Sougou, Rui Pedro, Bastos (Rada '111) - Kapetanos. Antrenor: Paulo Sergio.
- Dinamo Bucureşti: Bălgrădean - Nica, Luchin, D. Grigore, Pulhac - Boubacar, C. Munteanu - C. Matei (L. Rus '59), Issa Ba (Scutaru '63), Alexe - Ţucudean (Curtean '75). Antrenor: Dorinel Munteanu.
- Cartonaşe galbene: Cadu '39, Rui Pedro '90+3 / Boubacar '8, '31, Nica '42, '114, Ţucudean '45+1, Curtean '120+3.
- Cartonaşe roşii: Boubacar '31, Nica '114 (ambii de la Dinamo).
- Arbitri: Sebastian Colţescu (central) - Cristian Nica, Aurel Oniţă (asistenţi) - Istvan Kovacs (rezervă).
- Observatori: Aron Huzu, Alexandru Boc.
În semifinalele Cupei României - Timişoreana, CFR Cluj va întâlni câştigătoarea partidei dintre Rapid Bucureşti şi Astra Giurgiu, care va avea loc joi, în Capitală, de la ora 20.30, în direct pe Digi Sport 1.

* Oţelul Galaţi se impune în “ceaţa” de sub Pietricica

Echipa Oţelul Galaţi s-a calificat în semifinalele Cupei României -Timişoreana, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, în sferturile de finală ale competiţiei, într-un meci care a fost întrerupt aproximativ o oră din cauza ceţii.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Iorga – min. 11 şi Băjenaru – min. 65.
Au evoluat echipele:
- Ceahlăul Piatra Neamţ: Miron - Moreno, Aloisio (Viţelaru '73), Ichim, Rusu (Velici '76) - Achim, Monroy - Bădescu, Stana, Constantinescu - Golubovici. Antrenor: Constantin Enache.
- Oţelul Galaţi: Simaitis - Râpă, Sîrghi, Perendija, Murgoci (Ljubinkovici '59) - Giurgiu, Neagu (Benga '71) - Iorga, Băjenaru, Stromajer (Viglianti '89) - Punosevac. Antrenor: Viorel Tănase.
- Cartonaşe galbene: Perendija '19, Neagu '52, Giurgiu '85.
- Arbitri: Marcel Bîrsan (central) - Micloş Nagy, Sebastian Gheorghe (asistenţi) - Iulian Dima (rezervă).
- Observatori: Gheorghe Moise, Romică Chihaia.
În minutul 28, arbitrul Marcel Bîrsan a decis întreruperea meciului din cauza vizibilităţii reduse. Partida a fost reluată după aproximativ o oră.

* Petrolul Ploieşti, prima calificată în semifinalele Cupei României

Formaţia Petrolul Ploieşti s-a calificat în semifinale Cupei României-Timişoreana, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Concordia Chiajna, în sferturile de finală ale competiţiei.
Golurile au fost marcate de Bokila '44 şi '54 pentru ploieşteni, respectiv Purece pentru Concordia, în minutul 82, din penalty.
Au evoluat echipele:
- Petrolul Ploieşti: Bornescu - Achim, Galamaz, Manasse, Guilherme - Hoban, Marinescu (Cesinha '71) - Boudjemaa, Adr. Cristea (Mustivar '66), Grozav - Bokila (Morar '81). Antrenor: Cosmin Contra.
- Concordia Chiajna: Cobrea - Belu, Leca, Ghionea, Bambara - Paraschiv (Popovici '46), Purece - Serendiuc, Pană, Zuluf (Damian '78) - Ibrici (Wellington '46). Antrenor: Ilie Stan
- Cartonaşe galbene: Adr. Cristea '42 / Zuluf '14
La meci au asistat circa 7.500 de spectatori.
Meciul a fost arbitrat de Radu Petrescu, ajutat de Vasile Marinescu şi Mircea Grigoriu. Rezervă a fost Marian Balaci.
Observatori au fost Cornel Sorescu şi Octavian Goga.
Conform tragerii la sorţi efectuată la 6 noiembrie, semifinalele Cupei României vor avea loc în două manşe (12 decembrie 2012, respectiv 17 aprilie 2013), prima echipă extrasă urmând să joace turul pe teren propriu. Se vor disputa partidele: Oţelul Galaţi - Petrolul Ploieşti şi CFR Cluj – Rapid Bucureşti / Astra Giurgiu.
DAN TEODORESCU

miercuri, 28 noiembrie 2012

Popicarii juniori intră în concurs pentru stabilirea ierarhiei individuale pe 2012



* Printre competitorii turneului final de la Ploieşti vor fi şi tinerii sportivi de la CFR Olimpia ACB Iaşi şi CS Vlădeni Plus
În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2012, arena cu 6 piste “Conpet” din Ploieşti va găzdui turneul final al Campionatelor Naţionale de popice pentru juniori, la feminin şi masculin, în probele individual clasic, tandem şi sprint.
În proba de tandem se vor lansa pe 2 piste x 30 bile, la individual sprint se vor lansa pe 2 piste x 20 bile, iar în proba individual clasic se vor lansa pe 4 piste x 30 bile.
Junioarele vor evolua în zilele de 30 noiembrie (de la ora 9.00, în probele de tandem şi sprint) şi 1 decembrie (individual clasic – de la ora 8.30), iar juniorii vor concura în zilele de 1 decembrie (individual clasic – începând cu ora 12.30) şi 2 decembrie (tandem şi sprint, de la ora 8.30).
La tandem şi sprint se va juca în sistem eliminatoriu, iar la individual clasic după sistemul “contra scor”. Pot participa la concurs juniori / junioare care posedă legitimaţii tip FR Popice-Bowling cu toate vizele la zi, născuţi în perioada 01.07.1989 - 30.06.1997.
În competiţia feminină sunt înscrise în concursul de la Ploieşti un număr de 17 sportive, de la cluburile Conpet Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti şi Electromureş Romgaz Tg. Mureş.
La juniori s-au înscris în competiţie un număr de 27 sportivi de la cluburile CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii, CS Atletic Fieni, UNIO Satu Mare, ICMRS Galaţi, Inter Petrila, Siderurgica Hunedoara, Electromureş Tg. Mureş, CFR Olimpia ACB Iaşi şi CS Vlădeni Plus.
De la CFR Olimpia ACB Iaşi (antrenori: Remus Antimirescu şi Giorge Covăsală) vor concura 6 sportivi, ei fiind Bogdan Tudorie, Alin Roman, Andrei Vieru, Alexandru Şulic, Andrei Popa şi Ionuţ Condrea, după ce, din motive personale (s-a angajat într-un serviciu şi nu mai poate participa la antrenamente şi meciuri) talentatul Alexandru Petrariu a abandonat în acest moment activitatea sportivă de performanţă.
De la CS Vlădeni Plus (antrenor: Costică Ciurdea) participă la competiţia de la Ploieşti foarte tinerii lansatori Iulian Cucu jr şi Ştefan Lincu.
Turneul junioarelor şi juniorilor de la arena Conpet va fi arbitrat de Constanţa Vişan (Ploieşti), iar FR Popice-Bowling va fi prezentă la competiţie prin Constantin Stamatescu (secretar general) şi Leontin Popp (şeful Comisiei de Competiţii).
DAN TEODORESCU

CSMS Iaşi este în grafic la finalul turului în Liga I de futsal !



Lotul echipei de futsal CSMS Iaşi

Ultima rundă a turului din prima ligă de fotbal în sală din România a programat marţi seara partida derby ACS Odorheiu Secuiesc – CS City’us Tg. Mureş 3-6 (2-2). Echipa oaspete, campioana en-titre a ţării noastre şi care se confundă practic cu naţionala României de futsal a dominat cu autoritate meciul din Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc, chiar dacă, la un moment dat gazdele au egalat la 2-2 (la pauză), după 0-2 ! În continuare a fost 2-4, 3-4 şi 3-6, trupa lui “Florin Matei et comp” arătând din nou publicului cine e “şefu’” pe terenul de joc ! Golurile partidei de la Odorheiu Secuiesc, într-un meci condus de arbitrii Bogdan Sorescu şi Ilie Şandru (ambii din Piteşti), au fost marcate de Denes Csiki, Szőcs Laszlo şi Demeny Norbert, respectiv Cosmin Gherman (2), Barna Birtalan (autogol), Florin Ignat şi Florin Matei (2).   
Tot marţi, pe 27 noiembrie, s-au mai disputat meciurile Smart Ionescu Bucureşti – KSE Tg. Secuiesc 4-3 (1-0) – din etapa a XI-a şi Spicom Sf. Gheorghe – CS United Galaţi 11-3 (8-0) – restanţă din etapa a VIII-a.
Celelalte rezultate din ultima rundă a turului de campionat, cea cu nr. 11 au fost: CS United Galaţi - CS Inter Teliu Braşov 10-2 (3-1), CFF Clujana Cluj - Spicom Sfântu Gheorghe 1-7 (1-5) (meciul a fost inversat şi s-a jucat la Sf. Gheorghe, deoarece sala din Cluj nu a fost disponibilă), FC Progresul Focşani – CSMS Iaşi 5-4 (4-2), iar CS Dava Deva a stat.

* Trei internaţionali de tineret şi un antrenor de lot naţional la echipa din Dealul Copoului

Trebuie de remarcat faptul că la finalul turului de campionat şi după 10 meciuri disputate, nou promovata CSMS Iaşi se află pe locul 7 şi este până acum în grafic în tentativa sa de salvare de la retrogradare ! Totuşi, antrenorul principal al formaţiei moldave, Nelu Stancea (care este şi antrenorul secund al spaniolului “Sito” Rivera la naţionalele României de seniori şi tineret) vrea mai mult de la noii săi elevi de la CSMS Iaşi. “Vreau ca echipa pe care o conduc să nu aibă doar obiectivul de salvare de la retrogradare, eu vreau un loc în turneul play-off, deci în primele 8 echipe ale campionatului. Până acum suntem pe locul 7, dar puteam fi mai sus dacă nu ratam foarte multe ocazii în meciurile disputate până acum şi dacă nu primeam gol în ultimul minut în câteva partide din tur”, a menţionat antrenorul Nelu Stancea. În urma evoluţiei echipei ieşene în acest tur de campionat, trei jucători ai formaţiei de futsal din Dealul Copoului au ajuns şi în naţionala de tineret U 21 a ţării noastre, ei fiind Liviu Ruxandari, Radu Pisică şi Dragoş Baciu.
În cele 10 meciuri disputate până acum, patru din ele fiind câştigate, patru pierdute şi două încheiate la egalitate (14 puncte reuşite la jumătatea sezonului, cu un golaveraj pozitiv de 51-45), CSMS Iaşi a utilizat următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş (portari) - Sebastian Cărare, Narcis Cataramă, Andrei Despan, Ciprian Bucovanu, Radu Pisică, Dragoş Baciu, Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Lucian Cojocariu, Ştefan Tudorache, Ciprian Brighiu. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Team manager: Ionel Popa. Maseuri: Marian Sărbătoare şi Eduard Apintiliesei. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu.  
Clasamentul final al turului în Liga I de futsal se prezintă astfel:
1. CS City'us Targu Mures      10        10        0          0          80-29   30
2. Smart Ionescu Bucuresti      10        8          1          1          57-31   25
3. Spicom Sfântu Gheorghe     10        6          2          2          64-36   20
4. FC Progresul Focşani         10        6          0          4          52-50   18
5. ACS Odorheiu Secuiesc     10        5          1          4          53-43   16
6. CS United Galaţi                10        5          1          4          61-52   16
7. CSMS Iaşi                       10        4          2          4          51-45   14
8. CS Dava Deva                  10        3          0          7          25-69   9
9. KSE Târgu Secuiesc         10        2          0          8          57-59   6
10. CFF Clujana Cluj           10        2          0          8          41-62   6
11. CS Inter Teliu Braşov      10        0          1          9          46-111 1
În acest an se va mai disputa şi prima etapă a returului, cea cu numărul 12, după următorul program:
- 3 decembrie:
Ora 15:30: FC Progresul Focşani - Inter Teliu Braşov;
Ora 16:00: CS United Galaţi - KSE Târgu Secuiesc;
- 10 decembrie:
Ora 18:00: CFF Clujana Cluj - CS City'us Târgu Mureş;
- 14 decembrie:
Ora 18:00: CS Dava Deva - Spicom Sfântu Gheorghe;
- 16 decembrie:
Ora 18:00: ACS Odorheiu Secuiesc – CSMS Iaşi.
Va sta ACS Smart Ionescu Bucureşti.
În prima parte a lunii decembrie vor avea loc şi “dublele” partide internaţionale de futsal Muntenegru – România (la seniori – la Tivat, pe 5 şi 6 decembrie) şi Republica Moldova – România (la tineret U 21 – la Chişinău, pe 11 şi 12 decembrie).
DAN TEODORESCU

marți, 27 noiembrie 2012

Fitness Urban, în fiecare duminică, în Parcul Copou din Iaşi


* In fiecare duminica, de la ora 12.00, in Parcul Copou, langa Muzeul Mihai Eminescu, au loc in aer liber antrenamente de fitness urban. Exercitiul se adreseaza tuturor persoanelor, indiferent de varsta si se desfasoara in aer liber, gratuit, in ideea de a incerca sa adoptam cu totii un stil de viata mai sanatos. 
„Fitness Urban este o miscare sociala care isi propune sa se extinda pe trei ramuri: - promovarea sportului in aer liber prin antrenamentele de grup saptamanale, in aceeasi locatie si la aceeasi ora pentru a creea o obisnuinta si pentru a atrage noi oameni spre miscare; - dezvoltarea personala prin organizarea lunara de seminarii si workshop-uri de informare asupra beneficiilor unui stil de viata echilibrat, prin alimentatie sanatoasa, prin gandire pozitiva si bineinteles prin activitate fizica constanta; - activitati sociale prin sprijinirea activitatilor din comunitatile locale”, a declarat Doru Dorobat, reprezentant in Romania al World Street Workout Federation si initiatorul proiectului Fitness Urban Grup Romania.
Tot despre această manifestare sportiva, cu caracter popular, Lector Univ. Dr. Ciprian Paraschiv, director executiv la DJST Iasi, a mentionat: "Directia Judeteana pentru Sport si Tineret Iasi va sprjini intotdeauna sportul de masa si va incuraja copiii, adolescentii, tinerii si adultii sa practice regulat miscarea in aer liber, indiferent de anotimp. In Europa, fitnessul urban are o amploare foarte mare, iar oamenii sunt incantati sa participe la astfel de antrenamente de grup. In viitorul apropiat voi incerca sa ajutam la constituirea de asociatii sportive in acest domeniu si de ce nu, a unei federatii. Un organism antrenat inseamna sanatate, ceea ce ne dorim cu totii, in fiecare zi. Nu uitati sa veniti duminica, la 12.00, in Parcul Copou pentru a face miscare impreuna".
DAN TEODORESCU

VfB Stuttgart şi FC Braşov, adversare de temut pentru Steaua !


* Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-1), de formaţia FC Braşov, în ultimul meci al turului Ligii I (etapa a XVII-a), în care arbitrul Marius Avram a dictat patru lovituri de pedeapsă. 

Laurenţiu Reghecampf


După ce a pierdut cu 5-1 în Europa League, în faţa echipei germane VfB Stuttgart, Steaua Bucureşti a pierdut şi în campionatul intern în meciul de sub Tâmpa, acolo unde golurile învingătorilor au fost marcate de Batin – min. 15 (din penalty), G. Păun – min. 61 şi Buga – min. 85 (penalty). Pentru Steaua a marcat Raul Rusescu, în minutul 24, din penalty, după ce tot el a ratat o altă lovitură de la 11 metri, în min. 80, atunci când a şutat balonul peste poarta gazdelor.
Fazele de gol ale meciului de la Braşov s-au derulat astfel:
- 1-0: Batin a transformat penalty-ul acordat de arbitrul Marius Avram pentru un fault în careu comis de Chiricheş asupra lui Buga.
- 1-1: Bruno Madeira l-a faultat în careu pe Rusescu şi atacantul stelist a transformat penalty-ul dictat de Marius Avram.
- 2-1: Batin a şutat de la 16 metri lateral stânga, Tătăruşanu a respins, dar Georgian Păun a urmărit balonul şi a readus-o pe FC Braşov în avantaj.
- 3-1: Buga a transformat penalty-ul acordat pentru un fault comis de Gardoş asupra lui Batin.
Au evoluat formaţiile:
- FC Braşov: Mutu - Velayos, Machado, Cr. Munteanu, Cr. Ionescu - Nuno Viveiros (Brata '83), Mateiu, Bruno Madeira, I. Popa (Păun '52) - Buga, Batin (Tameş '87). Antrenor: Adrian Szabo.
- Steaua Bucureşti: Tătăruşanu - Martinovic (Adi Rocha '77), Gardoş, Chiricheş, Pârvulescu - Bourceanu, Prepeliţă (Pintilii '46) - Chipciu, Rusescu, C. Tănase - M. Costea (Ad. Popa '46). Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
- Cartonaşe galbene: Bruno Madeira '23, Mateiu '44, G. Păun '62, Cr. Ionescu '77 / Chiricheş '15, Chipciu '37, Gardoş '41.
- Arbitri: Marius Avram (central) - Cristian Nica, Marius Nicoară (asistenţi) - Mihai Ene (rezervă).
- Observatori: Vasile Curt şi Mircea Dancu.
La partida de la Braşov au asistat aproximativ 7.000 de spectatori, dintre care 1.000 de fani stelişti.

* A obosit Steaua ?

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, luni seară, după înfrângerea din meciul cu FC Braşov, că jucătorii săi trebuie să fie mai atenţi şi să aibă mai multă determinare şi curaj în faţa porţii.
"Este păcat că o echipă care a jucat 90 de minute, Steaua, să piardă în acest fel. Trebuia să fim mai atenţi. Ne trebuie mai multă determinare şi curaj în faţa porţii. Ne-a surprins Braşovul că a reuşit să marcheze repede şi a avut şi câteva ocazii, dar dacă noi marcam golul de 2-2, alta era situaţia. Nu pot să spun că e bine sau rău că se joacă trei etape din retur anul acesta. Pentru noi e o perioadă grea, se simte oboseala, dar totuşi am terminat turul la 7 puncte faţă de locul 2 şi nu trebuie să ne considerăm nemulţumiţi. Dacă reuşim să menţinem această distanţă e bine pentru noi", a declarat Reghecampf.

* Rezultatele ultimei etape a turului şi clasamentul Ligii I

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal sunt următoarele:
- Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti 2-0
Au marcat: Astafei '21, Bawab '68 (penalty)
- Concordia Chiajna - Gloria Bistriţa 2-1
Au marcat: Ibrici '28, Belu '76 / Anton '69
- Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-1
Au marcat: Alexe '17 (penalty), C. Matei '31 (penalty) / L. Rus '60 (autogol)
- Universitatea Cluj - CFR Cluj 1-2
Au marcat: V. Dinu '20 (penalty) / Rui Pedro '70, Bjelanovici '80
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Rapid Bucureşti 0-0
- Astra Giurgiu - Pandurii Târgu Jiu 4-1
Au marcat: Seto '9, Mureşan '48, Budescu '53, Fatai '55 / Maxim '43
- CS Turnu Severin - Viitorul Constanţa 2-2
Au marcat: Vancea '14, '48 / Benzar '8, Dică '51
- FC Vaslui - CSMS Iaşi 3-0
Au marcat: Varela '56, M. Niculae '68, '90+1
- FC Braşov - Steaua Bucureşti 3-1
Au marcat: Batin '15 (penalty), G. Păun '61, Buga '85 (penalty) / Rusescu '24 (penalty).
Clasamentul turului:
1. Steaua Bucureşti 17 13 2 2 38-14 41
2. Astra Giurgiu 17 10 4 3 36-19 34
3. Pandurii Târgu Jiu 17 10 3 4 28-23 33
4. FC Vaslui 17 9 4 4 29-18 31
5. CFR Cluj 17 8 4 5 33-21 28
6. Petrolul Ploieşti 17 7 6 4 25-17 27
7. Dinamo Bucureşti 17 7 5 5 25-20 26
8. Rapid Bucureşti 17 7 5 5 19-18 26
9. FC Braşov 17 6 5 6 22-24 23
10. Concordia Chiajna 17 6 5 6 17-21 23
11. Viitorul Constanţa 17 4 8 5 20-21 20
12. Gaz Metan Mediaş 17 5 4 8 17-25 19
13. Ceahlăul Piatra Neamţ 17 5 4 8 21-30 19
14. Oţelul Galaţi 17 4 7 6 20-22 17*
15. Universitatea Cluj 17 4 3 10 17-33 15
16. CSMS Iaşi 17 4 2 11 14-24 14
17. Gloria Bistriţa 17 2 5 10 13-32 11
18. CS Turnu Severin 17 1 6 10 14-25 9
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.
Etapa viitoare, prima a returului, programează partidele:
Vineri, 30 noiembrie 2012:
- Ora 18:00: Universitatea Cluj – Pandurii Tg. Jiu (DigiSport);        
- 20:00: Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti (Antena 1 şi DolceSport);   
Sâmbătă, 1 decembrie 2012:
- 18:00: FC Braşov – Viitorul Constanţa (DigiSport);           
- 20:30: Gaz Metan Mediaş - CFR Cluj (DigiSport);            
Duminică, 2 decembrie 2012:
- 18:00: Ceahlăul Piatra Neamţ – Petrolul Ploieşti (DigiSport);         
- 20:30: FC Vaslui – Rapid Bucureşti (DigiSport);   
Luni, 3 decembrie 2012:
- 18:00: Oţelul Galaţi - CSMS Iaşi (DigiSport);         
- 19:00: Astra Giurgiu - Gloria Bistriţa (DolceSport);           
- 20:30: Dinamo Bucureşti - CS Turnu Severin (DigiSport). 

* Cupa României revine în actualitate

Marţi, pe 27 noiembrie, revine în actualitate Cupa României la fotbal, cu meciurile din sferturile de finală. Cel mai interesant duel este cel de la Cluj, dintre campioana României şi deţinătoarea Cupei, el fiind CFR - Dinamo.
Iată programul partidelor programate pe durata a trei zile:
- Marţi:
Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna (ora 20:30, pe DigiSport);
- Miercuri:
Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi (ora 17:45, DigiSport);
CFR Cluj - Dinamo Bucureşti (ora 20:30, DigiSport);
- Joi, 29 noiembrie 2012:
Rapid Bucureşti - Astra Giurgiu (ora 20:30, DigiSport).
DAN TEODORESCU

luni, 26 noiembrie 2012

Disputa dintre FC Vaslui şi CSMS Iaşi a debutat la gara Vaslui !



În această seară, în cadrul etapei a XVII-a a Ligii I de fotbal, FC Vaslui a învins CSMS Iaşi cu scorul de 3-0 (0-0), prin golurile marcate de Varela – min. 56 şi M. Niculae – min. 68 şi 90+1. Ieşenii au ratat deschiderea scorului în prima repriză, prin Ţigănaşu, în min. 7, iar Herghelegiu a ratat şi el un gol pentru oaspeţi,  în min. 90.
Fazele de gol ale gazdelor s-au derulat astfel:
- 1-0: Varela a marcat cu capul, după o centrare a lui Sălăgeanu;
- 2-0: Caue l-a lansat în adâncime pe Antal, acesta i-a pasat lui Marius Niculae, care a marcat din şapte metri în poarta goală;
- 3-0: Marius Niculae a reuşit dubla, după ce a împins în poartă o minge respinsă în faţă de portarul Irimia, la şutul lui Varga.
Au evoluat echipele:
- FC Vaslui: Coman - Milanov (Cordoş '85), Varela, Celeban, Sălăgeanu - Caue, Jumisse (R. Costin '80) - Varga, Stanciu (Antal '63), Sânmărtean – M. Niculae. Antrenor: Viorel Hizo
- CSMS Iaşi: Irimia - Jovanovic (Pătulea '65), Creţu, Tincu, Mitrea (Semenenko '76) - Milea, Straton (Onofraş '81) - Ciucur, Cl. Tudor, Ţigănaşu - Herghelegiu. Antrenor: Liviu Ciobotariu
- Cartonaşe galbene: Caue '18, Celeban '29 / Cl. Tudor '16, Jovanovic '56.
Meciul a fost arbitrat de Cristian Balaj, ajutat de Octavian Şovre şi Eduard Ungureanu. Rezervă a fost Eduard Ioniţă, în timp ce observatori au fost Marcel Lică şi Constantin Miclea.
După partida de la Vaslui, antrenorul Liviu Ciobotariu (CSMS Iaşi) a declarat: ''Am făcut o primă repriză bună şi am cedat după pauză. Victoria Vasluiului e meritata, însă scorul este prea sever. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă înscria Ţigănaşu în prima repriză. Diferenţa de valoare s-a simţit. Am făcut puncte puţine în acest tur. Voi avea o discuţie cu conducerea, pentru că avem nevoie de patru jucători noi din iarnă".
De menţionat că, incidentele dintre fanii celor două echipe nu au lipsit nici de această dată. Mai mulţi suporteri ai gazdelor i-au aşteptat pe rivali în gara Vaslui, iar întâlnirea dintre cele două părţi a degenerat într-o bătaie generală. Trei persoane au fost reţinute, în timp ce alte două au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri în urma loviturilor primite.
Într-un alt joc al rundei disputat tot în această seară, CS Turnu Severin - Viitorul Constanţa 2-2 (1-1). Golurile gazdelor au fost marcate de Vancea, în minutele 14 şi 48, în timp ce pentru oaspeţi au înscris Benzar – min. 8 şi N. Dică – min. 51.
În ultimul joc al rundei, aflat în plină desfăşurare, scorul în partida FC Braşov – Steaua Bucureşti este 1-1 (la pauză), prin golurile marcate de Batin – min. 15 (penalty), respectiv Rusescu – min. 24 (penalty).  
DAN TEODORESCU

Dansatorii sportivi de la Nikons Iaşi, finalişti la competiţiile de pe malurile Dunării


Sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, tinerii dansatori de la clubul ieşean NIKONS au participat recent la două concursuri naţionale organizate de cluburile de profil de pe malurile Dunării, la Brăila şi Galaţi.
La Cupa Brăila Dance, competiţie organizată de clubul Style Dance din localitate, perechea ieşeană Cosmin Dorneanu – Andreea Bunduc s-a calificat în finala categoriei D (12-13 ani), acolo unde a ocupat un onorant loc 6. În concurs au fost 16 perechi participante, care au dansat vals lent, tango, vals vienez, quick step, samba, cha-cha, rumba, jive.
Dansatorii de la Nikons au fost prezenţi şi la Cupa Beija Flor de la Galaţi, competiţie ajunsă la ediţia a VI-a. La clasa E (12-13 ani), după o întrecere la care au participat 26 perechi, ieşenii Bogdan Albu-Talancă şi Narcisa Păduraru (FOTO) s-au calificat în finală, unde au ocupat un onorant loc 5, la doar patru “puncte” de o medalie de bronz. Concurenţii au delectat publicul, dar şi brigada de arbitri, dansând vals lent, vals vienez, quick step, samba, cha-cha, jive.
Tot în competiţia gălăţeană organizată de clubul Beija Flor din localitate, perechea Cosmin Dorneanu - Andreea Bunduc s-a clasat imediat sub linia de finală la clasa D (12-13 ani), unde au ocupat locul 7, din 24 perechi participante, care au dansat vals lent, tango, vals vienez, quick step, samba, cha-cha, rumba, jive.
În final, după cele două competiţii “dunărene”, preşedinta clubului de dans sportiv Nikons Iaşi, prof. Mariana-Constantina  Niculiţă, ne-a declarat: “Pentru că în după-amiaza zilei respective trebuia să participăm la un spectacol în Palas , la competiţia de la Brăila au participat doar Cosmin Dorneanu şi Andreea Bunduc. Au plecat în zori şi s-au întors după-amiază cu diploma de finală. La Galaţi, Bogdan Albu-Talancă şi Narcisa Păduraru au dansat ultima lor finala la clasa E, la categoria 12-13 ani. Abia intraţi în clasa D, ei şi visează la următoarea clasă valorică, iar din ianuarie 2013 vor trece la juniori II, la categoria 14-15 ani. Tot la Galaţi, Cosmin Dorneanu şi Andreea Bunduc s-au clasat imediat sub linia de finală la clasa D, la 12-13 ani . Mai au nevoie de 2 competiţii pentru a trece la clasa C. Ne pregătim cu toţii pentru viitoarele concursuri, dar ne pregătim şi pentru întâlnirea de luna viitoare, cu Moş Crăciun”.
Tradiţionala serbare de Crăciun a clubului de dans sportiv Nikons Iaşi va avea loc anul acesta în ziua de vineri, 21 decembrie. Ea va debuta la ora 18.00, în sala de spectacole a Atheneului Tătăraşi.
DAN TEODORESCU

Echipele de fotbal în sală ale României vor evolua în Muntegru şi Republica Moldova


* Din naţionala de tineret a ţării noastre fac parte şi trei fotbalişti de la CSMS Iaşi (Ruxandari, Pisică, Baciu), iar antrenorul echipei din Copou, Nelu Stancea, este şi “secundul” spaniolului Sito Rivera la cele două reprezentative  
Seniorii României în Sala Polivalentă din Iaşi

Naţionalele României de seniori şi tineret (U 21) de futsal se reunesc din nou în perioada următoare pentru confruntările internaţionale de la Tivat (Muntenegru) şi Chişinău (Republica Moldova).
Ele se pregătesc sub conducerea cuplului de antrenori Sito Rivera (Spania) – Nelu Stancea (CSMS Iaşi) pentru debutul în grupele preliminare de la EURO 2014, în jocul de fotbal în sală. Recent, naţionala noastră de seniori a evoluat şi la Iaşi în două partide amicale contra selecţionatei Catalunyei, încheiate cu acelaşi scor de 5-2 (în prima zi au câştigat oaspeţii, iar în a doua românii).  
Fostul arbitru internaţional de fotbal Valeriu Ioniţă, în prezent team managerul celor două selecţionate ale României de futsal ne-a pus astăzi la dispoziţie cele două loturi de jucători ale “tricolorilor”, care se prezintă astfel:
- SENIORI:
Klein Laszlo (City’us Tg.Mures) şi Grigoraş Andrei (Spicom Sf. Gheorghe) – portari, apoi Lupu Robert, Matei Robert Florin, Gherman Cosmin, Stoica Dumitru Mimi, Ignat Florin, Radu Răzvan, Csoma Alpar (toţi de la City’us Tg. Mureş), Dobre Gabriel (Tarxien-Malta), Răducu Emil (Tarxien-Malta), Şotârcă Marian (Smart Ionescu Bucuresti), Al-Ioani Ion (Gyor-Ungaria), Safar Tony (din Ungaria).
Staff-ul tehnic: Sito Rivera (Spania) - antrenor principal, Stancea Nelu (antrenorul echipei CSMS Iaşi) – antrenor secund, Pârciu Marius (de la City’us Tg. Mureş) – antrenor secund cu pregătirea fizică, Bebelea Bogdan - medic, Zlătineanu Gheorghe - maseur, Ioniţă Valeriu - team manager.
Partidele Muntenegru - România se vor disputa în oraşul Tivat, în zilele de 5 şi 6 decembrie 2012 , de la orele 18.00.
- TINERET (U 21):
Toniţa Toni Petrişor (CS United Galaţi) şi Kisgyorgy Zsolt (Spicom Sfântu Gheorghe) – portari, apoi Ianc Vlăduţ Ionuţ (CS Dava Deva), Bíró Attila (ACS Odorheiu Secuiesc), Baciu Dragoş Andrei (CSMS Iaşi), Petcu Andrei (Smart Ionescu Bucureşti), Ruxandari Liviu (CSMS Iaşi), Pisică Radu (CSMS Iaşi), Pulugor Zsolt (Spicom Sfântu Gheorghe), Buleandră George (CS United Galaţi), Papp Csongor (Spicom Sfântu Gheorghe), Kovács Szabolcs (Smart Ionescu Bucureşti).
Staff-ul tehnic: Sito Rivera (Spania) - antrenor principal, Stancea Nelu (antrenorul echipei CSMS Iaşi) – antrenor secund, Bebelea Bogdan - medic, Zlătineanu Gheorghe - maseur, Ioniţă Valeriu - team manager.
Partidele de la tineret dintre Republica Moldova şi România vor avea loc la Chişinău, în zilele de 11 decembrie (orele 18.00) şi 12 decembrie 2012 (orele 11.00).
În primele luni din 2013, naţionala de seniori a României va juca alte două partide amicale cu Bulgaria (în deplasare) şi cu gazda viitorului turneu final european de futsal, Belgia (probabil la Târgu Mureş).
DAN TEODORESCU

O nouă rundă în disputa fotbalistică Vaslui-Iaşi !



* În ultima etapă a turului din cadrul Ligii I de fotbal, pe teren propriu, FC Vaslui se va confrunta luni, 26 noiembrie, de la ora 19.00, cu CSMS Iaşi, într-o partidă care va putea fi vizionată în direct şi pe Dolce Sport 1

Rivalitatea dintre cele două formaţii şi mai ales dintre fanii celor două echipe moldave poate duce la multe momente tensionate, dar să sperăm că în această seară va fi „linişte şi pace” pe stadionul din Vaslui şi doar spectacolul fotbalistic va fi în prim plan.
Cele două echipe vor avea mulţi jucători indisponibili, iar FC Vaslui nu va putea conta în meciul contra ieşenilor pe N'Doye şi Sburlea, iar Sânmărtean, Antal şi Caué sunt incerţi. La CSMS Iaşi sunt şase jucători accidentaţi, ei fiind Avrămia, Keita, Petrovic, Vladu, Curiliuc şi Bădic.
În aceste condiţii, formaţiile probabile ale celor două combatante se prezintă astfel:
- FC Vaslui: D. Coman - Milanov, Varela, Celeban, Sălăgeanu - Costin, Jumisse - Varga, Stanciu, Antal - M. Niculae. Antrenor: Viorel Hizo.
- CSMS Iaşi: Irimia - Jovanovic, Creţu, Tincu, Ţigănaşu - Milea, Straton – Onofraş (Semenenko), Cl. Tudor, Ciucur – Herghelegiu (Pătulea). Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Partida FC Vaslui-CSMS Iaşi va fi arbitrată de brigada Balaj Pavel Cristian (Baia Mare) - Şovre Octavian (Oradea) şi Ungureanu Florin Eduard (Bucureşti), iar rezervă va fi Ioniţă Eduard (Constanţa). Observatorul arbitrilor va fi Miclea Constantin (Buşteni).
Meciul de la Vaslui va debuta la ora 19.00, iar biletele de intrare pe Stadionul Municipal vor costa 5 lei (la peluze) şi 10 lei (la tribune). Partida va putea fi vizionată în direct şi pe canalul de televiziune Dolce Sport 1.

Până în prezent din etapa a 17-a a Ligii I de fotbal s-au disputat partidele:
- Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti 2-0
Au marcat: Astafei '21, Bawab '68 (penalty)
- Concordia Chiajna - Gloria Bistriţa 2-1
Au marcat: Ibrici '28, Belu '76 / Anton '69
- Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi 2-1
Au marcat: Alexe '17 (penalty), Matei '31 (penalty) / Rus '60 (autogol)
- Universitatea Cluj - CFR Cluj 1-2
Au marcat: V. Dinu '20 (penaltiy) / Rui Pedro '70, Bjelanovici '80
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Rapid 0-0
- Astra Giurgiu - Pandurii Târgu Jiu 4-1
Au marcat: Seto '9, Mureşan '48, Budescu '53, Fatai '55 / Maxim '43
Clasamentul la zi:
1. Steaua Bucureşti 16 13 2 1 37-12 41
2. Astra Giurgiu 17 10 4 3 36-19 34
3. Pandurii Târgu Jiu 17 10 3 4 28-23 33
4. CFR Cluj 17 8 4 5 33-21 28
5. FC Vaslui 16 7 4 4 26-18 28
6. Petrolul Ploieşti 17 7 6 4 25-17 27
7. Dinamo Bucureşti 17 7 5 5 25-20 26
8. Rapid Bucureşti 17 7 5 5 19-18 26
9. Concordia Chiajna 17 6 5 6 17-21 23
10. FC Braşov 16 5 5 6 19-23 20
11. Viitorul Constanţa 16 4 7 5 18-19 19
12. Gaz Metan Mediaş 17 5 4 8 17-25 19
13. Ceahlăul Piatra Neamţ 17 5 4 8 21-30 19
14. Oţelul Galaţi 17 4 7 6 20-22 17*
15. Universitatea Cluj 17 4 3 10 17-33 15
16. CSMS Iaşi 16 4 2 10 14-21 14
17. Gloria Bistriţa 17 2 5 10 13-32 11
18. CS Turnu Severin 16 1 5 10 12-23 8
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.
Ultimele trei meciuri din cadrul etapei a 17-a, care vor avea loc astăzi, 26 noiembrie, sunt: CS Turnu Severin - Viitorul Constanţa (ora 18.00, pe DigiSport 1), FC Vaslui - CSMS Iaşi (ora 19.00, pe Dolce Sport 1), FC Braşov – Steaua Bucureşti (ora 20.30, pe DigiSport 1).
DAN TEODORESCU

duminică, 25 noiembrie 2012

Baschetbaliştii ieşeni se impun în faţa prahovenilor de la CSU II Ploieşti


Antrenorul ieşean Gabriel Clapon

Etapa a V-a din Seria a III-a a Ligii I de baschet masculin a programat duminică, în sala din Brazi, partida CSU II Ploieşti – Poli CSŞ Unirea Iaşi 67-84 (14-12, 17-23, 18-19, 18-30).  A fost o victorie muncită a echipei moldave, conduse de pe banca tehnică de cuplul Costel Moscalu-Gabriel Clapon, într-un meci în care oaspeţii s-au desprins decisiv pe tabela de marcaj în ultimul sfert.
Echipa ieşeană a utilizat următorul lot de jucători: Ionuţ Hurjui, Vlad Popovici, Constantin Amarghioalei, Mădălin Nicolae, George Surugiu, Florin Dăscălescu, Alexandru Chidiu, Marian Necşanu, Tudor Timofte, Ştefan Târnoveanu şi Liviu Rotariu, ultimul suferind o entorsă în timpul jocului şi nu a putut evolua decât 3 minute. 
La finalul disputei, antrenorul Gabriel Clapon de-a declarat: “Am fost tot timpul în joc, ne-am dus în avantaj, apoi ne-am mobilizat mai puţin şi tot aşa până în ultima repriză, când acolo am demonstrat că formăm o adevărată echipă ! A fost al patrulea meci pe care l-am câştigat din tot atâtea disputate şi pot remarcat în meciul contra ploieştenilor întreaga noastră echipă !”.
Într-un alt joc al rundei, pe teren propriu, CSU Galaţi a învins pe CS Baschet Time Bucureşti cu scorul de 87-78, iar Rapid Bucureşti a stat.
Clasamentul Seria a III-a la finalul turului se prezintă astfel:
1.
Poli CSŞ Unirea Iaşi           4          4          0          370 – 288        8
2. CSU Galaţi                        4          2          2          332 – 334        6
3. CSU II Ploieşti                   4          2          2          323 – 333        6
4. Rapid Bucureşti                  4          2          2          312 – 325        6
5. CSB Time Bucureşti           4          0          4          313 – 370        4
Etapa viitoare (8 decembrie) cuprinde meciurile CSU II Ploieşti – Rapid Bucureşti şi CSU Galaţi – Poli CSŞ Unirea Iaşi, iar CS Baschet Time Bucureşti va sta.
În ultima partidă a anului, pe 15 decembrie, pe teren propriu, Politehnica CSŞ Unirea Iaşi se va confrunta cu CS Baschet Time Bucureşti.
DAN TEODORESCU

“Neamţul” Nicolae Lupu câştigă marele derby din Liga Campionilor la popice


Echipa de popice CFR Cluj

În marele derby din optimile de finală ale Ligii Campionilor la popice, cu 3 sportivi români pe pistele de concurs, sâmbătă am consemnat rezultatul:
- Zalaegerszegi TK (Ungaria) - SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) 3 - 5 la puncte de echipă ( 11,5 - 12,5 la puncte de meci; 3536 p.d. – 3577 p.d.)La gazde au evoluat şi românii Zoltan Flavius Feher – 568 p.d. (2,5 manşe; 1 punct de echipă) şi Claudiu Boantă – 584 p.d. (1; 0). Cel mai bun lansator al formaţiei germane a fost românul Nicolae Lupu – 620 p.d. (3; 1).
Celelalte rezultate din optimile de finală ale competiţiei masculine au fost:
- CFR Cluj - KSV Viena (Austria) de 6-2 la puncte de echipă (13-11 la puncte de set, cu 3554 p.d. – 3445 p.d.)
Într-un meci condus de arbitrul internaţional Gheorghe Blasicz (Mediaş), au evoluat echipele:
- CFR Cluj: Bogdan Dudaş – 598 p.d. (2 manşe câştigate; 1 punct de echipă), Ioan Figlea – 593 p.d. (2; 0), Cornel Popa – 578 p.d. (1; 0), Petruţ Mihălcioiu – 618 p.d. (3; 1), Robert Merza – 567 p.d. (3; 1), Virgil Dorin – 600 p.d. (2; 1). Antrenor: Grigore Blaga.
- KSV Viena: David Machala – 579 p.d. (2; 0), Gerhard Gsandtner – 603 p.d. (2; 1), Jürgen Ertl – 590 p.d. (3; 1), Andreas Pedevilla & Kurt Staffel – 545 p.d. (1; 0), Riccardo Hennebichler & Christoph Rapf – 533 p.d. (1; 0), Peter Bugar – 595 p.d. (2; 0). Antrenor: Franz Ertl.
- Zeleziane Podbrezova Sport (Slovacia, deţinătoarea trofeului) - KS Alfa-Vektor Tarnowo Podgorne (Polonia) 6,5 - 1,5 la puncte de echipă (15 – 9 la puncte de set; 3862 p.d. – 3581 p.d.)
Echipa poloneză s-a calificat în optimile din Champions League cu un plus de numai 6 “beţe” în faţa echipei CFR Olimpia ACB Iaşi, în urma evoluţiei de la recenta Cupă a Europei de la Apatin, din Serbia.
- Szegedi TE (Ungaria) - Racing Club Strasbourg (Franţa) 7 - 1 (18 – 6; 3696 p.d. – 3322 p.d.)
La oaspeţi a evoluat şi românul Ştefan Gogoriţă – 527 p.d. (1; 0).
- BSV Voith St. Pölten (Austria) - KS Polonia 1912 Leszno (Polonia) 7 - 1 (16 – 8; 3639 p.d. – 3453 p.d.);
- KK Belgrad (Serbia) - SKV Rot-Weiss Zerbst 1999 (Germania) 6 - 2 (15,5 - 8,5; 3829 p.d. – 3700 p.d.)
La oaspeţi, românul Cosmin Crăciun l-a înlocuit la un moment dat pe antrenorul-jucător Timo Hoffmann, amândoi reuşind împreună 587 p.d. (1,5: 0).
- KK Zapresic (Croaţia) - KK Neumarkt (Italia) 7 - 1 (14,5 - 9,5; 3710 p.d. – 3495 p.d.).
- KK Konikom Osijek (Croaţia) – Partizan Belgrad (Serbia) 7 - 1 (16 – 8; 3584 p.d. – 3363 p.d.).
Partidele din retur sunt programate pe 8 decembrie 2012.
În turul I al competiţiei feminine de popice din Liga Campionilor am consemnat tot sâmbătă, pe 24 noiembrie, în prima manşă, rezultatele:
- KK Kozara Gradiska (Bosnia-Herţegovina - KK Zagreb-Zaboky (Croaţia) 3 – 5 (11,5 – 12,5; 3201 p.d. – 3290 p.d.).
- KS Polonia 1912 Leszno (Polonia) - KK ETA Kamnik (Slovenia) 7 – 1 (3265 p.d. – 3215 p.d.).
S-au calificat fără adversare în sferturile de finală echipele KK Tatran Sucany (Slovacia) şi Conpet Petrolul Ploieşti (România). Mai sunt calificate direct în sferturi formaţiile KK Lanteks Celje (Slovenia), KK Pionir Subotica (Serbia), SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania, acolo unde evoluează şi românca Ioana Văidăhăzan) şi Electromureş Romgaz Tg. Mureş (România).
DAN TEODORESCU

În prima ligă de futsal: Ieşenii cu ratările, vrâncenii cu golurile !



* Sâmbătă seară, în ultima etapă a turului de campionat din Liga I de futsal am consemnat rezultatul: FC Progresul Focşani – CSMS Iaşi 5-4 (4-2), după ce gazdele au marcat golul victoriei în ultimul minut de joc
Sursa foto: http://www.sportvrancean.ro.
Runda cu nr. 11 a programat în Sala Sporturilor din Focşani meciul dintre FC Progresul din localitate şi nou promovata din Dealul Copoului, CSMS Iaşi. După un meci extrem de echilibrat, în care ieşenii au ratat multe ocazii la poarta vrâcenilor, inclusiv două lovituri de pedeapsă de la 10 metri prin Pisică şi Cărare, ambele în repriza secundă, focşănenii s-au impus finalmente cu scorul de 5-4 (4-2) într-un joc în care cel mai bun om de pe teren a fost portarul gazdelor, Bogdan Sava, care a avut multe intervenţii de excepţie !
Evoluţia scorului a fost următoarea: 1-0 (Ungureanu – min. 2), 1-1 (Cataramă – min. 4), 2-1 (Ilaş – min. 13), 3-1 (Stanciu – min. 14), 4-1 (Stanciu – min. 15), 4-2 (Pisică – min. 18) – la pauză, apoi 4-3 (Cărare – penalty – min. 32), 4-4 (Despan – min. 34), 5-4 (Ungureanu – min. 40) – rezultat final. În min. 34, echipa gazdă a rămas cu un om mai puţin pe teren, după ce un jucător focşănean a primit al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu, iar în min. 38 a fost eliminat şi ieşeanul Liviu Ruxandari, care a văzut roşu dinaintea ochilor după un fault comis din poziţia de ultim apărător !
Chiar dacă în repriza secundă oaspeţii din Copou au dominat în multe momente jocul, ei au fost totuşi învinşi în ultimul minut al disputei prin golul reuşit de Ungureanu, iar ocaziile ratate la poarta gazdelor s-au „răzbunat” cu prisosinţă în meciul de sâmbătă seară !
Echipa CSMS Iaşi a utilizat următorul lot de jucători:
Marius Chiriac, Ioan Grigoraş (portari) - Sebastian Cărare (căpitan), Narcis Cataramă, Andrei Despan, Ciprian Bucovanu, Radu Pisică, Dragoş Baciu, Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Lucian Cojocariu, Ştefan Tudorache. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Team manager: Ionel Popa. Maseur: Marian Sărbătoare.
Partida de la Focşani a fost arbitrată de cuplul Gabriel Gherman – Marian Ivănescu, ca rezervă figurând Emanoil Ionel Ciuruş, toţi din Bucureşti. Observatorul meciului a fost Vasilică Constantin, tot din Capitală.

* Declaraţii din tabăra ieşenilor la finalul partidei de la Focşani

La finalul jocului de la Focşani, am consemnat următoarele declaraţii din tabăra ieşenilor:
- Nelu Stancea (antrenor principal): “E greu de dat declaraţii acum, la cald. Pot însă să spun că noi am ratat enorm de mult, iar ei au marcat. Am avut 6 ocazii singuri cu portarul advers, pe care le-am ratat. Am ratat şi două lovituri de pedeapsă de la 10 metri, iar ei au înscris golul victoriei în ultimul minut de joc. Pot spune că în repriza a doua a existat doar o singură echipă pe teren şi aceea a fost CSMS Iaşi. Am pierdut pentru că nu putem finaliza, din lipsă de concentrare în faza de finalizare. Am pierdut în acest tur de campionat multe puncte pentru că am luat gol în ultimul minut de joc, în mai multe meciuri. Ce pot să mai spun, decât că, pentru dăruirea în joc i-am felicitat pe băieţi la finalul meciului, dar păcat de ei că nu câştigă mai multe partide, păcat de jocul nostru deficitar în faza de finalizare. Vom munci însă pe mai departe pentru a căpăta mai multă experienţă în Liga I de futsal şi ne vom juca şansele până la capăt !”;
- Ionel Popa (team manager): “A fost un meci tensionat şi echilibrat, în care am ratat extrem de multe ocazii şi am pierdut din nou în ultimul minut de joc. După cartonaşul roşu primit la Focşani, cred că Ruxandari va fi suspendat pentru jocul următor. Mergem însă mai departe, cu încredere în forţele noastre şi în tinereţea echipei noastre !”.
În runda cu nr. 11 din Liga I de futsal s-au mai jucat partidele: CS United Galaţi - CS Inter Teliu Braşov 10-2 (3-1) şi CFF Clujana Cluj - Spicom Sfântu Gheorghe 1-7 (1-5) (meciul a fost inversat şi s-a jucat la Sf. Gheorghe, deoarece sala din Cluj nu era disponibilă).        
Clasamentul la zi al Ligii I de futsal se prezintă astfel:
1. City'us Târgu Mureş            9          9          0          0          74-26  27
2. Smart Ionescu Bucureşti     9          7          1          1          53-28   22
3. FC Progresul Focşani          10        6          0          4          52-50   18
4. Spicom Sfântu Gheorghe    9          5          2          2          53-33   17
5. CS United Galaţi                9          5          1          3          58-41   16
6. ACS Odorheiu Secuiesc     9          5          1          3          50-37   16
7. CSMS Iaşi                        10        4          2          4          51-45   14
8. CS Dava Deva                    10        3          0          7          25-69   9
9. KSE Târgu Secuiesc           9          2          0          7          54-55   6
10. CFF Clujana Cluj              10        2          0          8          41-62   6
11. CS Inter Teliu Braşov       10        0          1          9          46-111 1
Etapa a XI-a, ultima a turului (acolo unde CS Dava Deva va sta), programează marţi, 27 noiembrie, celelalte două partide:                       
- Ora 17:30: ACS Odorheiu Secuiesc - CS City'us Târgu Mureş (în direct pe Digi Sport 2);           
- Ora 20:00: ACS Smart Ionescu Bucureşti - CS KSE Târgu Secuiesc.
Tot marţi, de la ora 18:00, se va juca şi meciul Spicom Sfântu Gheorghe - CS United Galaţi (restanţă din etapa a VIII-a).
Etapa a XII-a, prima a returului şi ultima din acest an, programează pe 16 decembrie, de la ora 18.00, partida ACS Odorheiu Secuiesc – CSMS Iaşi, meci amânat pînă atunci la cererea formaţiei din Odorhei, care participă la finele săptămânii viitoare la un turneu internaţional de futsal în Ungaria.
În prima parte a lunii decembrie vor avea loc şi “dublele” partide internaţionale de futsal Muntenegru – România (la seniori – la Tivat) şi Republica Moldova – România (la tineret U 21 – la Chişinău). Antrenorul secund al celor două naţionale este Nelu Stancea (CSMS), antrenorul principal fiind spaniolul Sito Rivera. Din lotul de tineret al României fac parte şi trei fotbalişti de la CSMS Iaşi, ei fiind Ruxandari, Pisică şi Baciu.
DAN TEODORESCU

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

CFR Cluj se impune în Liga Campionilor la popice


Doi învingători: Nicolae Lupu şi Petruţ Mihălcioiu
Sâmbătă, pe arena din Târgu Mureş, în prima manşă din optimile de finală ale Ligii Campionilor la popice, în competiţia masculină, CFR Cluj a învins formaţia austriacă KSV Viena cu scorul de 6-2 la puncte de echipă (13-11 la puncte de set, cu 3554 p.d. – 3445 p.d.). Într-un meci condus de arbitrul internaţional Gheorghe Blasicz (Mediaş), au evoluat echipele:
- CFR Cluj: Bogdan Dudaş – 598 p.d. (2 manşe câştigate; 1 punct de echipă), Ioan Figlea – 593 p.d. (2; 0), Cornel Popa – 578 p.d. (1; 0), Petruţ Mihălcioiu – 618 p.d. (3; 1), Robert Merza – 567 p.d. (3; 1), Virgil Dorin – 600 p.d. (2; 1). Antrenor: Grigore Blaga.
- KSV Viena: David Machala – 579 p.d. (2; 0), Gerhard Gsandtner – 603 p.d. (2; 1), Jürgen Ertl – 590 p.d. (3; 1), Andreas Pedevilla & Kurt Staffel – 545 p.d. (1; 0), Riccardo Hennebichler & Christoph Rapf – 533 p.d. (1; 0), Peter Bugar – 595 p.d. (2; 0). Antrenor: Franz Ertl.
La finalul disputei, antrenorul echipei clujene, Grigore Blaga, ne-a declarat: “A fost un meci strâns, care s-a jucat până la ultima bilă. Ei nu sunt stilişti ca şi noi, joacă cam haotic, dar niciodată un meci nu este câştigat dinainte. Sperăm să trecem în final de echipa austriacă şi să ajungem în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Acum, la cald, nu pot spune mai multe...”.
Returul dintre cele două formaţii va avea loc la Viena, în ziua de 8 decembrie 2012, de la ora locală 13.00 (ora 14.00 în România).
Într-un alt meci de astăzi al optimilor de finală: Zeleziane Podbrezova Sport (Slovacia, deţinătoarea trofeului) - KS Alfa-Vektor Tarnowo Podgorne (Polonia) 6,5 - 1,5 la puncte de echipă (15 – 9 la puncte de set; 3862 p.d. – 3581 p.d.). Echipa poloneză s-a calificat în optimile din Champions League cu un plus de numai 6 “beţe” în faţa echipei CFR Olimpia ACB Iaşi, în urma evoluţiei de la recenta Cupă a Europei de la Apatin, Serbia, din luna octombrie.
În marele derby din optimi, cu 3 sportivi români pe pistele de concurs, tot sâmbătă am consemnat rezultatul: Zalaegerszegi TK (Ungaria) - SKC Victoria 1947 Bamberg (Germania) 3 - 5 la puncte de echipă ( 11,5 - 12,5 la puncte de meci; 3536 p.d. – 3577 p.d.). La gazde au evoluat şi românii Zoltan Flavius Feher – 568 p.d. (2,5 manşe; 1 punct de echipă) şi Claudiu Boantă – 584 p.d. (1; 0). Cel mai bun lansator al formaţiei germane a fost românul Nicolae Lupu – 620 p.d. (3; 1).
DAN TEODORESCU