vineri, 23 noiembrie 2012

CSMS Iaşi va avea patru absenţe importante în meciul de la Vaslui


Liviu Ciobotariu

Ultima etapă a turului din Liga I de fotbal este programată în intervalul 23-26 noiembrie. La Vaslui, într-un adevărat derby al Moldovei, echipa lui Adrian Porumboiu este favorită în faţa noii promovate CSMS, mai ales că formaţia din Copoul ieşean va avea un lot decimat de accidentări.
Antrenorul CSMS Iaşi, Liviu Ciobotariu, spune că echipa sa are totuşi un moral ridicat înaintea meciului de la Vaslui. "Luni, la Vaslui, vom întâlni o echipă care s-a bătut la titlu în ultimele sezoane, cu jucători valoroşi, experimentaţi, care au fost sau mai sunt la echipa naţionala, ca Marius Niculae ori Antal. Chiar dacă vom avea în faţă un adversar foarte, foarte puternic şi avem patru absenţe, Avrămia, Vladu, Keita şi Petrovic, care sunt accidentaţi, noi avem un moral ridicat după cele trei victorii consecutive, iar atmosfera la echipă este foarte bună. De aceea, mergem la Vaslui pentru cel mai greu joc pe care-l voi avea de când eu am venit la Iaşi, să ne batem pentru a obţine un rezultat pozitiv", a spus Liviu Ciobotariu în conferinţa de presă dinaintea jocului.
Programul complet al rundei cu nr. 17 din Liga I de fotbal se prezintă astfel:
- Vineri, 23.11.2012:
Ora 18:00: Gaz Metan Mediaş – Petrolul Ploieşti (în direct pe DigiSport);
19:00: Concordia Chiajna - Gloria Bistriţa (DolceSport);      
20:30: Dinamo Bucureşti - Oţelul Galaţi (DigiSport);           
- Sâmbătă, 24.11.2012:
18:00: Universitatea Cluj - CFR Cluj (DigiSport);    
20:30: Ceahlăul Piatra Neamţ – Rapid Bucureşti (DigiSport);          
- Duminică, 25.11.2012:
20:30: Astra Giurgiu – Pandurii Tg. Jiu (DigiSport);
- Luni, 26.11.2012:
18:00: CS Turnu Severin – Viitorul Constanţa (DigiSport);  
19:00: FC Vaslui - CSMS Iaşi (DolceSport);            
20:30: FC Braşov – Steaua Bucureşti (DigiSport).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu