* Formaţia Astra Giurgiu s-a calificat în semifinalele Cupei României -
Timişoreana, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 3-2 (1-0, 2-2),
echipa Rapid, în sferturile de finală ale competiţiei.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Budescu – min. 4,
Fatai – min. 49 şi Andrei Mureşan – min. 111. Pentru Rapid au înscris Oros –
min. 65 şi Bărboianu – min. 74 (autogol).
Au evoluat echipele:
- Rapid Bucureşti: Albuţ - Rui Duarte, Abrudan, Oros,
Bozovici - Grigore (Ioniţă '53), Pavlovici (Surdu '104) - Grigorie, Teixeira
(Roman '53), Herea - Pancu. Antrenor: Marian Rada.
- Astra Giurgiu: Lung - Bărboianu, Găman, Mureşan, Morais -
Yahaya, Takayuki - William (Ivanovski '85), Budescu, Distefano (Măţel '114) -
Fatai (Tembo '66). Antrenor: Valentin Sinescu.
- Cartonaşe galbene: Herea '17, Albuţ '24, Bozovici '45+1,
Pavlovici '60, Oros '75, Abrudan '102 / Distefano '27,Yahaya '51, Bărboianu
'61, Morais '69, Lung '120+1.
- Arbitri: Ovidiu Haţegan (central) - Ovidiu Artene, Marius
Nicoară (asistenţi) - Teodor Crăciunescu (rezervă)
- Observatori: Dan Petrescu, Paul Cazan.
La meci au asistat aproximativ 7.000 de spectatori.
În minutul 24, la peluza a doua au fost aprinse de către
fani torţe şi artificii, una ajungând în zona de teren din spatele porţii
apărate de Lung.
La începutul reprizei secunde, la scorul de 0-2, suporterii
rapidişti au scandat împotriva conducerii clubului, a preşedintelui Constantin
Zotta şi a acţionarului majoritar George Copos. "Georgică la
puşcărie", a fos una din scandările fanilor.
Celelalte rezultate din sferturile de finală ale Cupei
României au fost:
- Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna 2-1
Au marcat: Bokila '44, '54 / Purece '82 (penalty)
- Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna 2-1
Au marcat: Bokila '44, '54 / Purece '82 (penalty)
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi 0-2
Au marcat: Iorga '11, Băjenaru '65
- CFR Cluj - Dinamo Bucureşti 2-1 (după prelungiri)
Au marcat: Bastos '66, G. Mureşan '101 / Alexe '62
Conform tragerii la sorţi efectuată la 6 noiembrie,
semifinalele vor avea loc în două manşe (12 decembrie 2012, respectiv 17
aprilie 2013), prima echipă extrasă urmând să joace turul pe teren propriu.
Se vor juca partidele: Oţelul Galaţi - Petrolul Ploieşti şi CFR
Cluj - Astra Giurgiu.
Finala Cupei României-Timişoreana se va disputa la 1 iunie 2013.
Echipa câştigătoare a semifinalei 1 (Oţelul Galaţi sau Petrolul Ploieşti) va fi
considerată echipă gazdă în finală.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu