joi, 8 noiembrie 2012

Municipiul Iaşi, capitală a şahului european şi mondial !


Campionatul Mondial de şeh pentru amatori va avea loc la Iaşi, în perioada 21 - 30 aprilie 2013. Această gradioasă competiţie este organizata sub patronajul Federaţiei Mondiale de Şah (FIDE), Federaţiei Europene de Şah (ECU), Federaţiei Române de Şah (FRS), Primăriei Municipiului Iaşi şi Fundaţiei Sportului Ieşean de către Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, cu ajutorul oferit de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Iaşi, Hotelul Moldova şi C.S. „Politehnica” Iaşi şi a partenerilor media locali şi naţionali.
După cum ne menţiona prof. Vlad Ungureanu, antrenor de şah la CS Politehnica Iaşi şi secretarul general al AJ Şah Iaşi, la CM de şah de la Iaşi vor participa în competiţie 300 sportivi „amatori” din toata lumea, campioni naţionali (masculin şi feminin) la categoria ELO < 2000, din peste 50 ţări.
Competiţia se va desfăşura în perioada 21-30 aprilie 2013, în Sala Polivalentă din Iaşi sau la Complexul Palas, zilnic între orele 15.30 şi 20.00.
Se vor juca 9 runde, în sistem elveţian, în comun băieţi şi fete, iar timpul de joc este de 1 oră şi 30 minute, cu bonus 30 secunde / mutare pentru fiecare participant (aproximativ 4 ore / partidă);
Obiectivele acestei competiţii de la Iaşi sunt:
- promovarea României la nivel mondial din punct de vedere sportiv, turistic şi cultural;
- promovarea Iaşului drept Capitală a Şahului Mondial;
- dezvoltarea şahului naţional şi ieşean;
- realizarea unui eveniment nou (primul Campionat Mondial de seniori organizat în România) şi cu impact mare în lume, Europa şi România. Tot la Iaşi, în 2012 a avut loc Campionatul Mondial
Şcolar de Şah, la care au participat 503 sportivi din 38 ţări;
- atragerea cetăţenilor Municipiului Iaşi către şah şi către desfăşurarea unor activităţi sociale, culturale, sportive ce pot duce la dezvoltarea unităţii şi colaborării civice.

* Campionatul European de Şah pentru echipele de tineret - Iaşi, România, 14 – 22 iulie 2014

Ca o recunoaştere a bogatei activităţi a mişcării şahistice ieşene atât pe plan naţional cât şi internaţional, Federaţia Europeană de Şah a ales din nou oraşul Iaşi pentru desfăşurarea Campionatului European de Tineret pe echipe, in 2014.
Trebuie să amintim aici de succesul din 2011 când aceeaşi competitie organizată în premieră la Iaşi a fost un real succes: o organizare desăvârşită şi rezultate pe măsură. Echipele româneşti au avut în componenţă şi doi jucători extraordinari, componenţi ai echipei CS Politehnica Iaşi, pe Irina Bulmaga şi Vlad Stegariu, ce au contribuit decisiv la aurul feminin şi bronzul masculin. Tot în 2011 şi tot în premieră, Iaşul a primit cu mândrie membrii Board-ului ECU, conducerea Federaţiei Europene de Şah, ce şi-au tinut în oraşul moldav una dintre cele mai importante şedinţe din 2011.
Aşadar Iaşul se instalează pe o poziţie fruntaşă pe harta şahului european, an de an reuşind pentru iubitorii acestui minunat sport să aducem o competiţie de anvergură la noi acasă. Speram ca în anii ce vor veni (2015, 2016) să oferim alte surprize, proiectele fiind deja în derulare propuse la Federaţiile Europene şi Mondiale”, ne-a declarat acelaşi Vlad Ungureanu.

* Olimpiada de Şah - Iaşi, 2018

De departe cea mai importantă competiţie mondială, OLIMPIADA de Şah aduce la startul ei peste 170 de ţări de pe tot mapamondul. Toate aceste echipe au în componenţă cei mai buni jucători, marii maeştrii de top mondial vor fi cu toţii în competitie.
Ideea de a aduce la Iaşi Olimpiada de Şah este mai veche şi se doreşte a fi pusă în valoare mai ales după succesele celorlalte competiţii de amploare organizate în municipiul nostru: Campionatul European de Tineret pe Echipe 2011, Campionatul Mondial Şcolar 2012, Campionatul Mondial de Amatori 2013 şi speram ca lista să nu se oprească aici. Pentru a avea onoarea de a organiza OLIMPIADA de ŞAH trebuie să ne luptăm cu mai multe oraşe din întreaga lume şi să demonstrăm tuturor că avem capacitatea de a o duce la capăt cu succes. Se organizează o licitaţie cu cel puţin 4 ani înainte şi în cazul în care România o va primi va trebui, în plus, să organizeze Cupa Mondială – cea mai importantă competiţie mondială de seniori, dar şi Congresul Federaţiei Mondiale de Şah (FIDE) – momentul în care se iau deciziile cele mai importante pentru şahul mondial. După un asemenea concurs Iaşul şi România vor câştiga o imagine foarte bună, vom demonstra că putem face orice competiţie de orice nivel şi cu siguranţă vom atrage şi mai mulţi români, adulţi şi copii, spre şah”, a mai spus Vlad Ungureanu.

* 1 DECEMBRIE 2012: şah pe traseul Iaşi – Chişinău – Cernăuţi

Primăria Municipiului Iaşi împreună cu Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi şi împreună cu primăriile din Cernăuţi, Chişinău şi Asociaţiile de Şah din aceste oraşe au hotărât să organizeze, de Ziua Naţională a României un meci simbolic de şah între IAŞI – CHIŞINĂU – CERNĂUŢI.
Acest meci amical de şah se va desfasura chiar pe 1 decembrie 2012 şi la el vor participa copii şi adulţi. Fiecare echipă va fi “condusă” de domnii primari şi meciul se va disputa la 10 mese. De fapt este un prim pas dintr-un proiect de strângere a relaţiilor cu oraşele din Moldova (Chişinău, Bălţi, Ungheni), dar şi cu Cernăuţi, ştiindu-se mai ales bunele relaţii ale Asociaţiei Judeţene de Şah de la Iaşi cu marele cluburi de şah din aceste oraşe. Meciul se va desfăşura simultan, atât în Iaşi cât şi în celalalte oraşe, Iaşul având delegaţie atât la Chişinau cât şi la Cernăuţi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu