luni, 12 noiembrie 2012

Rudel Obreja, audiat la DNA în dosarul privind gala "Campion pentru România". "Nu eu sunt ţinta dosarului, ci Elena Udrea"


* Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, a declarat, la ieşirea din sediul DNA, unde a fost audiat în cazul galei Campion pentru România, că nu el este "ţinta" în acest dosar, ci fostul ministru al Turismului şi Dezvoltării Regionale Elena Udrea, deşi procurorii nu i-au pus "întrebări cu nume şi prenume". 
Rudel Obreja



"Ceea ce este interesant, este că în urma raportului DLAF, doar 21.700 de euro au fost cheltuiţi pentru gală, aşa spun ei. Asta înseamnă că de acum încolo, în fiecare lună, cu 21.700 de euro se poate organiza o astfel de gală. Cred că e clar pentru toată lumea. Nu mi-au pus întrebări cu nume şi prenume, dar e clar pentru toată lumea că acolo se bate, spre Elena Udrea . Chestiunile au dus către acolo. Intenţia era clară ca eu să pomenesc persoane, dar nu am pomenit nume, pentru că nu asta este important, ci gala şi modul în care ea a fost realizată. Nu am avut o înţelegere nici cu doamna Udrea, nici cu altcineva. Am avut demersuri făcute la multe persoane, atât publice, cât şi private, dar nu am avut o înţelegere cu cineva anume. Comisia Europeană a refuzat să deconteze banii din cauza suspiciunilor de fraudă doar la intervenţia DLAF, care a stopat plata banilor. Comisia care se ocupă aici dăduse bun de plată, însă a intervenit DLAF pentru a face tot acest scandal mediatic", a spus, luni, Obreja.

Rudel Obreja a afirmat că a primit legal dreptul de a organiza gala lui Bute de anul trecut de la Romexpo, Federaţia Română de Box aprobând desfăşurarea ei în urma unei şedinţe a Biroului Executiv.  "Această licenţă de organizator de gale, în general, a fost dată în conformitate cu prevederile legale, iar acest lucru a fost aprobat în cadrul şedinţei de Birou Federal, acolo unde văd că sunt unii care atunci ţopăiau de bucurie că vom avea gala de box în România, iar astăzi nu-şi mai recunosc nu ştiu ce semnături. E vorba de lupta pentru Federaţie şi încearcă să mă încurce, dar nu au cu ce. Cert e că am reuşit cu puţini oameni să organizez cea mai mare gală şi cel mai mare eveniment indoor din istoria României. Nimeni nu a mai băgat 10.000 de oameni într-o sală şi am reuşit să fac asta în baza experienţei pe care o aveam de-a lungul timpului ca organizator de gale", a adăugat Obreja.

Preşedintele FR Box a refuzat să spună ce sumă a obţinut firma sa din organizarea galei, precizând doar că aceasta a fost mai mică decât cea pe care a preconizat-o.  "Cele două milioane nu au fost două, ci un milion şi jumătate ca la Radio Erevan. 400.000 a fost TVA pe care eu l-am returnat şi sunt acte în sensul ăsta. Cu doar 1,5 milioane am realizat contribuţie publică. Eu consider că este o mare realizare în comparaţie cu o sumă mult mai mare care anual se cheltuie pentru sportul românesc şi cu rezultatele pe care le ştim cu toţii. Eu nu consider că s-au pierdut bani, ci că s-a făcut un lucru excepţional. Nu vă pot spune o sumă exactă pe care firma mea a câştigat-o cu această gală, pentru că bilanţul se face la sfârşit de an, iar acesta există la procurori. Am câştigat mult mai puţin din această gală decât preconizam. La federaţie au ajuns bani, taxele care trebuiau plătite către ea", a menţionat Obreja.

Rudel Obreja, a fost prezent, luni dimineaţă, la DNA, unde a fost audiat în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", la care Lucian Bute a boxat cu Jean Paul Mendy.

  La sfârşitul lunii octombrie au fost audiaţi la Direcţia Naţională Anticorupţie fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, vicepreşedintele FRB, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist "Campion pentru România" de către firma preşedintelui FRB, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

Antrenorul Titi Tudor, membru în Biroul Federal al FRB, declara, la ieşirea din sediul DNA, că nu ştie cine i-a acordat preşedintelui Rudel Obreja drepturile exclusive de organizare a galei de box.

Titi Tudor susţinea că în Biroul Federal din luna aprilie 2011 nu s-a discutat despre Gala Campion pentru România şi preciza că anumite paragrafe, care prevedeau eliberarea unei licenţe pentru organziarea evenimentului, au fost trecute în procesul verbal al şedinţei după ce el îl semnase.

"Şi noi ne întrebăm cine i-a dat drepturile exclusive de organizare a galei firmei lui Obreja. Înainte de a începe să fac o declaraţie am cerut să văd şi eu ce a fost scris în procesul verbal. Am fost foarte uimit, pentru că în şedinţa Biroului Federal nu s-a pus pe ordinea de zi eliberarea unei licenţe şi a unei aprobări pentru organizarea acestei gale, dar era trecut în procesul verbal. Nu ştiu cine a făcut fals, eu am rămas surprins şi totuşi scrie. Nu am semnat ca primarul, au fost pasaje care au fost scrise la urmă. El s-a lăudat că am obţinut organizarea unei gale de box şi că se ocupă el, că nu are nevoie de o decizie a Biroului Federal, dar era totuşi scris în procesul verbal", a mai spus atunci Titi Tudor.

Agenţia MEDIAFAX a scris, în aprilie, că Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în contextul organizării galei "Campion pentru România", eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la Bucureşti.

În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, notă obţinută de MEDIAFAX, este descris modul în care Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box "Campion pentru România" unei firme care îi aparţinea tot lui.

În baza acestui contract de exclusivitate de la federaţia condusă de Obreja, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o".

Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajaţi - doi part-time cu patru ore pe zi şi doi part-time cu două ore pe zi - şi-a adăugat ca activităţi secundare "serviciile de reprezentare media" şi "Activităţile agenţiilor de publicitate". Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieşind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiaşi patru angajaţi: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic şi un consilier juridic.

În aceste condiţi, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el.

Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.

"Pentru majorarea artificială a valorii cheltuielilor efectuate în legătură cu organizarea galei, în corespondenţa cu DLAF, SC Europlus Computers a invocat plăţi în valoare de 239.493,82 de lei care nu pot fi considerate ca fiind efectuate pentru organizarea reuniunii de box profesionist şi care nu au legătură cu activităţi de promovare a României. Aceste cheltuieli se referă la bilet de avion pentru Denisa Obreja, haine la comandă pentru Rudel Obreja, comisionul din vânzarea biletelor de intrare la gală, servicii de cazare şi masă achiziţionate înainte de încheierea contractului cu MDRT pentru un grup de persoane care nu sunt angajaţii Europlus Computers SRL, dineu după gala de box din 9 iulie sau servicii de consultanţă prestate în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012", afirmă inspectorii DLAF în documentul de control transmis DNA şi obţinut de MEDIAFAX.

Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi Europlus Computers, firma preşedintelui Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care a organizat evenimentul în care a boxat şi Lucian Bute, a fost de 1,93 milioane euro fără TVA.

La 1 noiembrie 2011, MDRT anunţa că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puţin decât valoarea din contract, întrucât nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului arăta, în aprilie, că sesizările DLAF către DNA se referă strict la activitatea societăţii comerciale care a organizat Gala Bute, nu la activitatea ministerului.

Conform ministerului, procedura de achiziţie publică pentru desemnarea prestatorului de servicii de publicitate pentru acest eveniment a fost stabilită în conformitate cu procedurile legale în vigoare, aşa cum sunt ele prevăzute de OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister şi societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activităţile stabilite în contract au fost îndeplinite şi, prin urmare, aşa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma iniţial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită iniţial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).
(SURSA: Mediafax)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu