vineri, 21 decembrie 2012

Final de an în prima ligă de futsal din România


* După primele 12 etape ale sezonului, nou promovata CSMS Iaşi ocupă un onorant loc 6 în Liga I, are trei jucători componenţi de bază ai naţionalei de tineret U 21 (Ruxandari, Pisică, Baciu), iar antrenorul Nelu Stancea este secundul spaniolului Sito Rivera la echipele României de seniori şi tineret
Echipa de futsal / fotbal în sală CSMS Iaşi

 Luna decembrie 2012 a programat meciurile etapei a 12-a din Liga I de fotbal în sală din România, cele cinci partide fiind întinse pe parcursul a 17 zile din motive obiective. Au fost consemnate următoarele rezultate: FC Progresul Focşani - CS Inter Teliu Braşov 11-10, CS United Galaţi - CS KSE Târgu Secuiesc 9-2, CFF Clujana Cluj - CS City'us Târgu Mureş 7-10, ACS Odorheiu Secuiesc -  CSM Studentesc Iaşi 4-9 (meci care a putut fi urmărit şi pe micul ecran, eroul partidei fiind ieşeanul Andrei Despan, autor a 6 goluri, toate în repriza secundă), CS Dava Deva - Spicom Sfântu Gheorghe 3-7, iar ACS Smart Ionescu Bucureşti va sta.
În cele 12 etape disputate până acum, nou promovata CSMS Iaşi a utilizat următorul lot de jucători: Marius Chiriac, Ioan Grigoraş (portari) – Sebastian Cărare, Narcis Cataramă, Andrei Despan, Ciprian Bucovanu, Radu Pisică, Dragoş Baciu, Ştefan Tudorache, Radu Guţu, Liviu Ruxandari, Lucian Cojocariu şi Ciprian Brighiu, ultimul despărţiindu-se însă pe cale amiabilă de formaţia ieşeană spre sfârşitul anului. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Team manager: Ionel Popa. Maseuri: Marian Sărbătoare şi Eduard Apintiliesei. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu.
Tinerii şi talentaţii jucători Liviu Ruxandari, Radu Pisică şi Dragoş Baciu au evoluat ca titulari de bază în naţionala de tineret a României sub 21 ani, în meciurile de la Chişinău (6-0 şi 4-4 cu naţionala similară a Republicii Moldova), iar antrenorul Nelu Stancea a continuat să fie secundul spaniolului Sito Rivera la naţionalele de seniori şi tineret ale României de fotbal în sală.
Naţionala de seniori a României, cu Nelu Stancea pe banca tehnică a disputat şi 4 partide amicale în acest sezon, cu Selecţionata Catalunyei (2-5 şi 5-2 la Iaşi) şi Muntenegru (4-1 şi 4-2 la Tivat).
Naţionala de seniori se pregăteşte pentru participarea la EURO 2014, cu turneul final în Belgia, şi ea a “picat” la tragerea la sorţi în grupa preliminară cu nr. 3, alături de Rusia, Kazahstan şi Letonia, ultima menţionată urmând a fi şi gazda turneului de calificare, programat în perioada 27-30 martie 2013.
Revenind la Liga I de futsal din România, să menţionăm că la finele anului 2012, clasamentul se prezintă astfel:
1. CS City'us Târgu Mureş      11        11        0          0          90-36   33
2. Smart Ionescu Bucureşti     10        8          1          1          57-31   25
3. Spicom Sfântu Gheorghe    11        7          2          2          71-39   23
4. FC Progresul Focşani          11        7          0          4          63-60   21
5. CS United Galaţi                11        6          1          4          70-54   19
6. CSMS Iaşi                        11        5          2          4          60-49   17
7. ACS Odorheiu Secuiesc     11        5          1          5          57-52   16
8. CS Dava Deva                    11        3          0          8          28-76   9
9. CS KSE Târgu Secuiesc     11        2          0          9          59-68   6
10. CFF Clujana Cluj             11        2          0          9          48-72   6
11. CS Inter Teliu Braşov       11        0          1          10        56-122 1
Pe 3 februarie 2013, etapa a 13-a programează partidele: ACS Smart Ionescu Bucureşti - CS United Galaţi, CS KSE Târgu Secuiesc - AS FC Progresul Focşani, CS Inter Teliu Braşov - ACS Odorheiu Secuiesc, CSMS Iaşi - CFF Clujana Cluj (în Sala Polivalentă), CS City'us Târgu Mureş - CS Dava Deva, iar Spicom Sfântu Gheorghe va sta.
În final, antrenorul principal al echipei ieşene, Nelu Stancea, ne-a declarat: “La începutul sezonului ni s-a stabilit obiectivul de salvare de la retrogradare, noi fiind o echipă nou promovată în Liga I. Eu însă am spus că vreau mai mult, deci un loc în primele opt şi calificarea în turneul play-off. Până acum e bine, ar fi putut fi şi mai bine, dacă nu ratam o mulţime de ocazii în multe partide disputate, acolo unde am şi primit gol în ultimele secunde de joc şi am pierdut puncte importante. Cred că băieţii noştri au căpătat acum o oarecare experienţă de joc în prima ligă şi în 2013 vom câştiga mai multe meciuri. Acum, la finele anului 2012, urez tuturor ieşenilor sărbători cu multe bucurii şi un Crăciun fericit şi îi invit să vină în număr cât mai mare la partidele noastre din Sala Polivalentă, unde vor putea să vadă un fotbal de calitate şi vor putea să-şi susţină echipa favorită ! La mulţi ani 2013 !”.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu