miercuri, 23 ianuarie 2013

Popice pentru toată lumea la arena CFR Iaşi



Vineri şi sâmbătă, arena CFR Iaşi va găzdui următoarele competiţii din sportul popicelor:
- Vineri, 25 ianuarie 2013, ora 14.00:
Concursul popular “Cupa Unirii-CFR Iaşi”, pentru amatori şi profesionişti, cu doar 20 bile la plin pentru fiecare concurent.
Vor fi 7 secţiuni de participare, astfel:
1. Masculin – amatori;
2. Feminin – open;
3. Cadeţi şi juniori (sub 23 ani);
4. Seniori;
5. Veterani (peste 50 ani);
6. Pentru componenţii echipei de futsal CSMS Iaşi;
7. Cupa Presei (pentru reprezentanţii mass-media).
În competiţia destinată amatorilor vor participa şi popicarii de la Asociaţia de Nevăzători Iaşi, sub conducerea instructorului Rădiţa Oneţ-Apostol, fostă handbalistă în anii din urmă la TEROM Iaşi.
Arbitru principal: Florin Ciolan.
Organizator: Dan Teodorescu.
Vor fi premii sportive atractive pentru cei de pe podium !
- Sâmbătă, 26 ianuarie 2013, ora 12.30:
Divizia Naţională de popice juniori, Seria a III-a, turneul cu nr. 4 – primul din retur, cu participarea echipelor:
CFR Olimpia ACB Iaşi (de 4 ori campioană naţională, premiată recent în Gala Excelenţei Sportului Ieşean de către Primăria Municipiului Iaşi) – antrenori: Remus Antimirescu şi Giorge Covăsală;  
ICMRS Galaţi – antrenor: Jani Pletosu;  
CS Vlădeni Plus – antrenor Costică Ciurdea (care a revenit din 2013, ca jucător, la seniorii de la CFR Olimpia ACB Iaşi).
Arbitru principal: Dan Teodorescu.
Intrarea spectatorilor la arena de popice CFR Iaşi este liberă !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu