vineri, 1 februarie 2013

Cupa Davis: A debutat la Cluj meciul România-Danemarca



* După primele două meciuri de simplu, scorul partidei este 2-0 pentru tricolori
Marius Copil

În Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj, în grupa I din zona Euro-Africană a Cupei Davis la tenis, Marius Copil a adus vineri primul punct pentru România în confruntarea cu Danemarca. Tenismanul român a trecut în trei seturi de Frederik Nielsen (locul 482 ATP), cu scor 6-3, 7-6 (7), 6-4. Partida disputată la Cluj a durat două ore şi 12 minute, iar la final Marius Copil s-a declarat mulţumit de prestaţia sa. Jucătorul clasat pe 151 în top-ul ATP a ţinut însă să precizeze că are resurse să joace şi mai bine decât a făcut-o astăzi.
"În fiecare set a fost un game care a contat. Am câştigat primul set, iar în al doilea am devenit mai lent. Pe final am fost mai nervois. E greu să joci cu un astfel de jucător, pentru că nu are ritm. Ba reuşea un as, ba dădea o dublă greşeală. M-a ajutat mult serviciul în exterior. Chiar dacă am avut şi momente în care m-am descărcat, am fost concentrat. E adevărat că puteam să joc şi mai bine.", a declarat Marius Copil.
În cel de-al doilea meci al zilei, consumat în 3 ore şi 35 minute, am înregistrat rezultatul: Adrian Ungur (103 ATP) - Martin Pedersen (344 ATP) 6-2, 7-6 (3), 4-6, 4-6, 6-2.
Sâmbătă, de la ora 15.00, se va juca partida de dublu, Horia Tecău / Florin Mergea - Frederik Nielsen / Thomas Kromann.
Duminică, de la ora 13.00, sunt programate ultimele două meciuri de simplu, astfel: Adrian Ungur (103 ATP) - Frederik Nielsen (482 ATP) şi Marius Copil (151 ATP) - Martin Pedersen (344 ATP).
Dacă România se califică, în turul următor va întâlni echipa Olandei (5-7 aprilie), probabil la Bucureşti, Craiova sau Cluj.
Alte rezultate înregistrate în Cupa Davis până la această oră:
- Zona Euro-Africană (Grupa I): Ucraina – Slovacia 1-0, Polonia-Slovenia 1-0;
- Grupa Mondială: Franţa – Israel 2-0, Kazakhstan- Austria 2-0, Elveţia – Cehia 1-1, Belgia – Serbia 0-1, Italia – Croaţia 0-1.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu