joi, 28 martie 2013

Debut cu dreptul pentru echipa de futsal a României în grupa din Letonia



* Echipa naţională de futsal a României a învins formaţia Letoniei cu scorul de 6-2 (5-0), miercuri seara, la Jelgava (Letonia), în meciul său de debut în Grupa a 3-a din faza principală a preliminariilor Campionatului European din 2014.

Bucuria victoriei: Antrenorii Sito Rivera şi Nelu Stancea
Jucătorii Robert Lupu (min. 01:47 şi 10:54), Ion Al-Ioani (min. 04:51 şi 32:25), Gabriel Dobre (min. 10:41) şi Andrei Dan (min. 14:58) au marcat pentru tricolori, iar Dmitrijs Jakovlevs (min. 29:38) şi Artjoms Kolesnikovs (min. 30:05) au înscris pentru baltici.
România a început cu următorul ''cinci'': László Klein - Gabriel Dobre, Robert Lupu, Cosmin Gherman, Iuliu Safar. Selecţionerul Sito Rivera, secondat pe banca tehnică de Nelu Stancea (CSMS Iaşi) a mai avut la dispoziţie rezervele Andrei Grigoraş, Vlad Iancu (ambii portari) - Andrei Dan, Emil Răducu, Marian Şotârcă, Ion Al-Ioani, Dumitru Stoica, Alpar Csoma.
Pentru gazdele letoniene au jucat: Aigars Bondars - Maksims Seņs, Dmitrijs Zabarovskis, Sergejs Nagibins (care a primit cartonaşul galben în min. 22:55), Dmitrijs Jakovļevs, apoi Dmitrijs Dobrovoļskis - Vadims Atamaņukovs, Andrejs Aleksejevs, Igors Lapkovskis, Konstantins Zabarovskis, Artjoms Koļesņikovs, Aleksandrs Žukovs, Igors Avanesovs, Vadims Ļašenko. Antrenor: Artūrs Šketovs.
Meciul Letonia – România a fost arbitrat de olandezul Abdallah Benazzi şi englezul Gavin Sartain, iar ca “rezervă” a figurat Marian Gal (Slovacia).
În celălalt meci din grupă, Rusia a dispus cu 5-1 (4-0) de Kazahstan. Au marcat: Robinho (min. 1:21), Afanasyev (min. 5:23), Poula (min. 8:11 şi 17:25) şi Lyskov (min. 21:56), respectiv Roman Shorin (min. 38:14).
Clasamentul grupei 3, de la Jelgava (Letonia), se prezintă astfel:
1. Romania      1          1          0          0          6-2       3         
2. Rusia           1          1          0          0          5-1       3
3. Letonia        1          0          0          1          2-6       0
4. Kazahstan   1          0          0          1          1-5       0
Joi, România va înfrunta Rusia (favorita grupei), de la ora 17.30 (ora Bucureştiului), iar de la ora 20.00, Letonia va juca împotriva naţionalei Kazahstanului.
Celelalte rezultate ale primei runde, din 27 martie, din celelalte grupe preliminare au fost:
- Grupa 1 (în Italia): Ungaria – Muntenegru 4-3 şi Italia – Finlanda 5-1;
- Grupa 2 (în Slovacia): Azerbaijan – Norvegia 6-0 şi Slovacia – Bosnia-Herţegovina 4-4;
- Grupa 4 (în Spania): Croaţia – Suedia 7-0 şi Spania – FYR Macedonia 5-1;
- Grupa 5 (în Serbia, unde a oficiat ca arbitru şi românul Bogdan Sorescu): Portugalia – Grecia 6-1 şi Serbia – Polonia 2-0;
- Grupa 6 (în Olanda, unde a oficiat ca arbitru şi românul Gabriel Gherman): Cehia – Georgia 4-1 şi Olanda – Belarus 2-1;
- Grupa 7 (în Turcia): Turcia – Slovenia 3-5 şi Ucraina – Anglia 7-0.
La turneul final al EURO 2014 se califică câştigătoarele celor şapte grupe, iar cele şapte echipe de pe locul 2, plus cel mai bun loc 3, în total 8 echipe, vor juca 4 meciuri de baraj în luna septembrie, urmând ca învingătoarele din play-off să se califice şi ele la competiţia amintită, cu precizarea că ţara gazdă, Belgia, este calificată din oficiu.
Campioană europeană en-titre la fotbal în sală este Spania, după 3-1 cu Rusia în finala de la Zagreb - Croaţia 2012.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu