luni, 29 aprilie 2013

Campionii ! Campionii ! Ole ! Ole ! Ole !


* Pentru a patra oară în istoria clubului, CFR Olimpia ACB Iaşi a cucerit un nou titlu de campioană în cadrul Diviziei Naţionale de popice pentru echipele de seniori * În confruntarea directă din marea finală a turneului de la Ploieşti, ieşeanul Ionuţ Cercel l-a învins pe campionul mondial Petruţ Mihălcioiu.

După 10 victorii consecutive în campionat, din tot atâtea posibile, echipa de popice CFR Olimpia ACB Iaşi, sub conducerea antrenorului Remus Antimirescu, a abordat turneul final de la Ploieşti cu dorinţa recuceririi titlului naţional, pierdut anul trecut în faţa ceferiştilor clujeni doar printr-un „artificiu” tehnic ! Lotul echipei ieşene deplasat la arena Conpet din Ploieşti, pentru cele două zile de concurs (27 şi 28 aprilie) a fost alcătuit din lansatorii Ion Cercel şi Paul Rohotin (ambii componenţi ai lotului naţional al României de seniori), Ioan Hordilă, Gyula Veres, Florin Opincă, Costică Ciurdea, Iulian Gabriel Cucu, Marius Manea şi juniorii Bogdan Tudorie şi Alexandru Petrariu.
Echipa ieşeană a fost încurajată pe perioada turneului prahovean şi de superba galerie alcătuită din salariaţii Regionalei CFR Infrastructură Iaşi şi nu numai, cei 20 de fani care au însoţit echipa dominând cu autoritate duelul cu ceilalţi susţinători ai formaţiilor participante de la CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii, Siderurgica Hunedoara şi Electromureş Tg. Mureş.
Turneul final de la Ploieşti s-a disputat după regulile internaţionale, un lucru absolut de lăudat pentru noua conducere a FR Popice-Bowling, în frunte cu preşedinta Mariana Popescu, prezentă şi ea, la competiţia prahoveană.
În prima zi, cea de sâmbătă, 27 aprilie, s-au disputat semifinalele, locul 1 la finalul sezonului regulat (CFR Olimpia ACB Iaşi) întâlnit echipa de pe locul 4 (Electromureş Tg. Mureş), iar echipa de pe locul 2 (CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii) confruntându-se cu formaţia de pe locul 3 (Siderurgica Hunedoara). Dacă partida dintre ieşeni şi mureşeni a fost dominată clar de ceferişti moldoveni, disputa dintre clujeni şi hunedoreni a fost la un pas să se încheie cu o mare surpriză, elevii „siderurgistului” Mănel Manea pierzând confruntarea în faţa ceferiştilor ardeleni la o diferenţă de numai 26 „beţe” !
Rezultatele din semifinale au fost următoarele:
- CFR Olimpia ACB Iaşi – Electromureş Tg. Mureş 8-0 la puncte de echipă (3418 p.d. – 3123 p.d.; 20-4 la puncte de set / manşe câştigate)
Confruntările individuale au fost:
- Paul Rohotin – Boer Laszlo 1-0 (3-1 la manşe; 594 p.d – 555 p.d.);
- Ioan Hordilă – Benke Zoltan 1-0 (3-1; 585 p.d. – 506 p.d.);
- Bogdan Tudorie – Seres Jozsef
& Nagy Ors 1-0 (4-0; 576 p.d. – 509 p.d.);
- Ion Cercel – György Arpad 1-0 (4-0; 604 p.d. – 536 p.d.);
- Iulian Gabriel Cucu – Beres Zoltan 1-0 (2-2; 503 p.d. – 500 p.d.);
- Costică Ciurdea – Domo Szabolcs 1-0 (4-0; 556 p.d. – 517 p.d.).
- CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii – Siderurgica Hunedoara 6-2 la puncte de echipă (3372 p.d. – 3346 p.d.; 12-12 la puncte de set / manşe câştigate)
Confruntările individuale au fost:
- Vlad Sabău – Mănel Manea 0-1 (1-3; 556 p.d. – 596 p.d.);
- Bogdan Dudaş – Iulian Crişan 1-0 (3-1; 562 p.d. – 545 p.d.);
- Virgil Dorin – Ilie Pârjol 0-1 (1-3; 532 p.d. – 587 p.d.);
- Ioan Figlea – Ovidiu Crişan 1-0 (2-2; 552 p.d. – 540 p.d.);
- Robert Merza – Flavius Banga 1-0 (2-2; 573 p.d. – 554 p.d.);
- Petruţ Mihălcioiu – Paul Chereji 1-0 (3-1; 597 p.d. – 524 p.d.).

* Finalele din Duminica Floriilor !

Anul acesta, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, cunoscută în popor şi sub numele de Duminica Floriilor, a fost prăznuită la data de 28 aprilie, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti. Această mare sărbătoare a poporului român a fost sărbătorită de sportivii prezenţi în arena Conpet din Ploieşti prin... muncă, chiar în ziua finalelor de clasament şi a desemnării echipelor de pe podium în cadrul Diviziei Naţionale de popice pentru seniori.
În cele două finale, pentru locurile 3-4 şi 1-2, întâlnirile au fost extrem de atractive, echipele din Hunedoara (în finala mică) şi cea din Iaşi (în finala mare) câştigând clar confruntările împotriva celor din Târgu Mureş, respectiv Cluj. De remarcat că, în marele derby ceferist pentru titlul de campioană naţională pe echipe, ieşeanul Ionuţ Cercel l-a învins în confruntarea directă pe campionul mondial Petruţ Mihălcioiu, într-un spectacol sportiv de zile mari !
Rezultatele din cele două finale au fost următoarele:
LOCURILE 3-4:
- Siderurgica Hunedoara – Electromureş Tg. Mureş 6-2 la puncte de echipă (3332 p.d. – 3223 p.d.; 14-10 la puncte de set / manşe câştigate)
Confruntările individuale au fost:
- Mănel Manea – Nagy Ors 1-0 (3-1; 594 p.d. – 523 p.d.);
- Iulian Crişan
& Adrian Popa – Majos Ferenc 0-1 (1-3; 527 p.d. – 563 p.d.);
- Ilie Pârjol – Szöcs Jozsef 0-1 (1-3; 537 p.d. – 539 p.d.);
- Flavius Banga – Boer Laszlo 1-0 (3-1; 563 p.d. – 543 p.d.);
- Paul Chereji – Benke Zoltan 1-0 (4-0; 576 p.d. – 521 p.d.);
- Ovidiu Crişan – György Arpad 1-0 (2-2; 535 p.d. – 534 p.d.).
LOCURILE 1-2:
- CFR Olimpia ACB Iaşi – CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii 7-1 la puncte de echipă (3471 p.d. – 3355 p.d.; 13-11 la puncte de set / manşe câştigate)
Confruntările individuale au fost:
- Gyula Veres – Ioan Figlea 1-0 (3-1; 583 p.d. – 532 p.d.);
- Ioan Hordilă – Bogdan Dudaş 1-0 (2-2; 592 p.d. – 574 p.d.);
- Bogdan Tudorie – Vlad Sabău 1-0 (3-1; 571 p.d. – 534 p.d.);
- Ion Cercel – Petruţ Mihălcioiu 1-0 (2-2; 603 p.d. – 594 p.d.);
- Paul Rohotin – Robert Merza 1-0 (2-2; 564 p.d. – 537 p.d.);
- Florin Opincă – Virgil Dorin 0-1 (1-3; 558 p.d. – 584 p.d.).
Clasamentul turneului final de la Ploieşti şi al sezonului 2012/2013 a fost următorul:
1. CFR Olimpia ACB Iaşi – campioană naţională
2. CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii
3. Siderurgica Hunedoara
4. Electromureş Târgu Mureş
Echipa CFR Olimpia ACB Iaşi va reprezenta România la Cupa Mondială de la Apatin (Serbia), CFR Cluj va juca la Cupa Europei de la Augsburg (Germania), acolo unde este programată şi întrecerea din Cupa NBC, cu drept de participare pentru Siderurgica Hunedoara şi Electromureş Tg. Mureş. Toate cupele europene sunt programate în intervalul 1-5 octombrie 2013. Dacă CFR Olimpia ACB Iaşi va ocupa un loc în primele 7 clasate la Cupa Mondială, ea va promova în optimile de finală ale Ligii Campionilor la popice, acolo unde vor ajunge şi primele cinci clasate la Cupa Europei, primele trei de la Cupa NBC, dar şi deţinătoarea trofeului, echipa Szeged TE (Ungaria).
La finalul competiţiei de la Ploieşti, antrenorul formaţiei campioane CFR Olimpia ACB Iaşi, Remus Antimirescu, a declarat: „Am terminat sezonul neînvinşi ! După 10 victorii în sezonul regulat, am avut alte două victorii aici, la Ploieşti, la turneul final, unde am demonstrat că suntem cea mai bună echipă de popice din ţară, iar capitala popicelor din România este la Iaşi, acolo unde anul acesta am obţinut şi al cincilea tilu naţional consecutiv cu formaţia noastră de juniori şi mai suntem şi dubli campioni naţionali la veterani ! Felicit toţi băieţii pentru rezultatele obţinute, mulţumim galeriei pentru susţinere şi conducerii clubului nostru pentru ajutorul oferit în fiecare moment. Mai urmează ca un sportiv ieşean să mai câştige şi turneul final al Cupei României de popice, programat tot la Ploieşti, la finalul lunii mai, pentru ca tacâmul să fie complet ! Dorim ca popicelor să redevină sportul naţional de altădată !”.  

* Arenă cu 10 piste de popice şi bowling la Iaşi !

Turneul final al popicarilor seniori de la Ploieşti a fost arbitrat excelent de internaţionalul Gheorghe Blasicz (Mediaş), secondat de localnicii Constantin Florian şi Constanţa Vişan. Festivitatea de premiere a fost oficiată de Mariana Popescu, noul preşedinte al FR Popice-Bowling, care ne-a declarat: „Vrem să aducem bani europeni şi pentru sportul popicelor. Cred că vom începe aceste proiecte europene chiar la Iaşi, anul viitor, unde vom încerca să construim, cu sprijinul Primăriei locale, o arenă de popice şi de bowling, cu 10 piste !”.
În luna mai 2013, România va participa cu echipele de seniori şi cadeţi la Campionatele Mondiale de popice de la Zalaegerszeg (Ungaria). Din lotul tricolor vor face parte şi ieşenii Ion Cercel şi Paul Rohotin (la seniori) şi Alexandru Şulic (la cadeţi). Va fi prezent în Ungaria, pe durata competiţiei şi Remus Antimirescu, care de la 1 mai 2013 devine şi antrenor federal interimar al FR Popice-Bowling.

* Popicarii veterani ieşeni se pregătesc pentru turneul internaţional din Germania

În acest an, în luna august va avea loc la Iaşi turneul final pentru echipele de popice veterani (seniori +50), acolo unde CFR Olimpia ACB Iaşi a cucerit ultimele două ediţii de campionat. Pentru a pregăti marea confruntarea din august, popicarii veterani ieşeni vor efectua în perioada 12-18 mai 2013 un turneu internaţional în Germania, în landul Bavariei, unde se vor confrunta cu echipele BSG 2000 Passau (14 mai), Isar Dingolfing (15 mai) şi Dreiflüsse Bosna Passau (16 mai). Lotul popicarilor veterani ieşeni (sportivi care depăşesc vârsta de 50 ani) va fi alcătuit din lansatorii Vasile Ţidularu (căpitanul echipei), Ioan Dăscălescu, Florin Dăscălescu, Mihai Ispir (decanul de vârstă - 72 ani), Dumitru Penciuc, Sorin Cotlarciuc, Ioan Herman, Aurel Roiu. Din păcate, însă, în afară de firma Conagris Invest Iaşi, care a sponsorizat deplasarea popicarilor veterani în Germania cu 200 euro şi un rând de tricouri, nici o altă societate comercială nu a dorit să se înscrie pe lista sponsorilor ! În acest caz, sportivii veterani ieşeni vor pleca în Germania cu bani din buzunar, ceea ce doveşte din nou faptul că pasiunea unor oameni, care au depăşit prima tinereţe, pentru sportul popicelor nu are limită !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu