joi, 25 aprilie 2013

În marş triumfal, către un nou titlu naţional !



La sfârşitul acestei săptămâni, pe 27 şi 28 aprilie, arena de popice Conpet Ploieşti va găzdui turneul final din cadrul Diviziei Naţionale pentru seniori, cu participarea echipelor CFR Olimpia ACB Iaşi, CFR Cluj & CSM Câmpia Turzii, Siderurgica Hunedoara şi Electromureş Tg. Mureş.
Sâmbătă, de la ora 9.00, vor avea loc semifinalele Iaşi – Tg. Mureş şi respectiv Cluj – Hunedoara. A doua zi, duminică, pe 28 aprilie, sunt programate finalele de clasament, cele pentru locurile 3-4 şi 1-2, finala mare urmând a debuta la ora 14.00. Arbitrul principal al turneului final de la Ploieşti va fi internaţionalul Gheorghe Blasicz (Mediaş), ajutat de secunzii prahoveni Florian Constantin şi Cristian Vişan. Binecunoscuta galerie ceferistă ieşeană va fi prezentă la turneul final de la Ploieşti, pentru susţinerea echipei favorite CFR Olimpia ACB Iaşi ! Lotul formaţiei ieşene de seniori pentru competiţia prahoveană este alcătuit din lansatorii Gyula Veres, Ioan Hordilă, Ion Cercel, Paul Rohotin, Marius Manea, Bogdan Tudorie, Florin Opincă, Costică Ciurdea, Iulian Gabriel Cucu, Alexandru Petrariu, antrenorul echipei fiind Remus Antimirescu.
Anul trecut am pierdut titlul naţional, chiar dacă am terminat pe primul loc turneul final. A fost un caz unic în Europa acest aspect. Am pierdut titlul naţional deoarece s-a intrat la turneul final cu puncte bonus, inventate şi neconforme în spiritul prevederilor internaţionale ale NBC. Acum mergem la Ploieşti să ne luăm titlul înapoi !”, ne-a declarat antrenorul ieşean Remus Antimirescu, cel care, nu cu mult timp în urmă, la turneul final de la Petrila, a cucerit cu echipa de juniori CFR Olimpia ACB Iaşi un nou titlu naţional, al cincilea consecutiv. Tot Remus Antimirescu, de la 1 mai 2013, va fi antrenor federal interimar al FR Popice-Bowling şi va participa ca oficial la Campionatele Mondiale de popice de la Zalaegerszeg (Ungaria), acolo unde din lotul României vor face parte şi trei sportivi ai echipei CFR Olimpia ACB Iaşi, în speţă Ion Cercel şi Paul Rohotin (la seniori) şi respectiv Alexandru Şulic (la cadeţi). În lotul naţional de seniori, Prezidiul Federal de la FRPB l-a admis şi pe Bogdan Tudorie (CFR Olimpia ACB Iaşi), dar el a fost respins în cele din urmă de selecţionerul Marcel Dobrică, cel care l-a preferat în locul său pe Bogdan Dudaş (CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii). Asta, chiar dacă la recentul meci de pregătire de la Apatin, dintre Serbia (campioană mondială en-titre) şi România, lansatorul Bogdan Tudorie a reuşit o performanţă excelentă, de 644 popice doborâte, cel mai mare rezultat din cadrul lotului tricolor !!!

* Popicarii pleacă la Ploieşti, tenismenii rămân în propria arenă de la baza sportivă CFR Iaşi

În perioada 27 aprilie-2 mai, arena de tenis CFR Iaşi găzduieşte o nouă ediţie a turneului de tenis de categoria I, din calendarul FR Tenis, denumit „Cupa de Primăvară Ruxandra Dragomir-CFR Iaşi”.
Întrecerile de la arena de tenis CFR Iaşi vor aduna la start sportivi de la categoriile de vârstă 10 ani, 12 ani, 14 ani, 16 ani şi seniori, la masculin şi feminin. Arbitrul principal al turneului va fi ieşeanul Dan Bosoiu. Clubul ceferist ieşean va arunca în lupta de la fileu pe tinerii şi talentaţii tenismeni Răzvan Aghion (10 ani), Teodor Cojocaru (12 ani), Andrei Murgeanu (14 ani), Delia Ciobanu (16 ani).  
Vor mai concura la arenele de tenis CFR Iaşi, unde intrarea spectatorilor este liberă pe perioada turneului, sportivi de la mai multe cluburi din Iaşi, Suceava, Galaţi, Piatra Neamţ, Bucureşti, Bacău, Vaslui, Oneşti, Roman, Botoşani, Mediaş, Constanţa, Piteşti.
La recentul turneu găzduit tot de arenele CFR Iaşi şi denumit Cupa de Primăvară Vergilius, sportivii ceferişti ieşeni au obţinut următoarele rezultate:
- Dublu masculin (14 ani): Matei Fotea (TC Micul AS Iaşi) / Andrei Murgeanu (CFR Iaşi) – locul 3 pe tabloul şah;
- Simplu masculin (14 ani): Andrei Murgeanu (CFR Iaşi) – semifinalist (locul 3-4);
- Simplu masculin (12 ani): Teodor Cojocaru (CFR Iaşi) – semifinalist (locul 3-4).
- Simplu masculin (10 ani): Răzvan Aghion (CS Vergilius Iaşi / CFR Iaşi) – câştigătorul turneului (locul 1).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu