sâmbătă, 6 aprilie 2013

Mari surprize în primele confruntări din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal



Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, în etapa a XXV-a a Ligii I, sunt următoarele:
- FC Braşov - Ceahlăul Piatra Neamţ 1-0
A marcat: Mateiu '76.
Înaintea meciului s-a ţinut un moment de reculegere în memoria lui Gică Şerbănoiu, fost jucător al FC Braşov, care a încetat din viaţă în 25 martie 2013.
Tehnicianul Ceahlăului Piatra Neamţ, Costel Enache, a declarat, vineri seară, după eşecul din meciul cu FC Braşov, că echipa sa a ratat ocazii imense într-o partidă în care ar fi putut obţine mai mult.
"Constat cu neplăcere că suntem o echipă de proşti. Regret amarnic, pentru că azi puteam obţine mult mai mult. Nu am avut încredere şi am ratat ocazii imense. Greşeala lui Jovic este gravă, dar nu e corect să dăm vina pe un singur jucător", a declarat Enache.
- Astra Giurgiu - Universitatea Cluj 1-2 (!!!)
Au marcat: Budescu '89 (penalty) / Borza '33, Muzac '85 (penalty).
După meciul pierdut pe teren propriu cu Universitatea Cluj patronul celor de la Astra, Ioan Niculae, şi-a desfiinţat doi dintre cei mai buni jucători. "Tembo nu poate să stea în picioare, la meciul cu Dinamo mai mult se tăvălea. E foarte egoist. Eu i-am zis că e foarte bun la circ, nu pe terenul de fotbal. Iar Budescu joacă numai la mişto. El ştie doar călcîie şi să dea mingea la adversari. Are o atitudine de miştocar în ultima vreme. Nu ştiu dacă aşa e el sau e din vina antrenorului", a spus Ioan Niculae la Dolce Sport.
Constantin Budescu, unul dintre jucătorii luaţi la ochi de Niculae, a declarat că eşecul cu "U" e o surpriză ! "Sperăm să ne revenim în următoarele meciuri. Este o surpriză înfrângerea, dar asta este. Se întâmplă în viaţă şi nu poti să mergi mereu bine, mai sunt şi eşecuri. Nu ştiu dacă e cazul să ne despărţim de domnul antrenor Sinescu, am făcut multe lucruri împreună şi putem şi în continuare, ne putem reveni", a spus astralul la Dolce Sport.
- CS Turnu Severin - FC Vaslui 2-0 (!!!)
Au marcat: Hasanovici '42, Neacşa '81.
Scorul partidei l-a scos din sărite pe antrenorul echipei oaspete, Viorel Hizo, care a plecat de la stadion imediat după fluierul final. N-a mai mers la vestiare şi nici la conferinţa de presă, urcându-se în maşină şi plecând din oraş!
Adrian Porumboiu, finanţatorul echipei vasluiene, are totuşi  încredere în antrenorul său şi spune că acesta îşi va duce contractul până la capăt. "Hizo are caracter şi va duce treaba până la capăt. Să vedem campionatul ăsta cum se va termina şi vedem după aia ce se va întâmpla. Ce vină are Hizo? Ce pot să-i reproşez? Nu poţi să vezi aşa ceva. Echipă atât de slabă n-am avut nici în primul an", a declarat Adrian Porumboiu la Digi Sport.
Clasamentul la zi arată astfel:
1. Steaua Bucureşti 24 19 3 2 56-19 60 puncte
2. Astra Giurgiu 25 14 5 6 48-24 47
3. Pandurii Târgu Jiu 24 13 5 6 36-30 44
4. Petrolul Ploieşti 24 11 9 4 33-20 42
5. Dinamo Bucureşti 24 12 6 6 37-26 42
6. FC Vaslui 25 11 7 7 35-26 40
7. CFR Cluj 24 9 9 6 39-27 36
8. Rapid Bucureşti 24 9 7 8 24-23 34
9. FC Braşov 25 9 7 9 31-34 34
10. Gaz Metan Mediaş 24 7 7 10 26-34 28
11. Universitatea Cluj 25 7 7 11 23-37 28
12. Oţelul Galaţi 24 7 8 9 27-31 27 *
13. Concordia Chiajna 24 6 7 11 21-37 25
14. Ceahlăul Piatra Neamţ 25 6 6 13 29-43 24
15. Viitorul Constanţa 24 4 11 9 28-37 23
16. CSMS Iaşi 24 6 4 14 23-33 22
17. CS Turnu Severin 25 4 8 13 23-33 20
18. Gloria Bistriţa 24 3 8 13 18-43 17
(*) - Echipa Oţelul Galaţi a început sezonul cu o penalizare de două puncte.
Celelalte meciuri ale etapei sunt următoarele:
- Sâmbătă:
Pandurii Târgu Jiu - Petrolul, ora 19.30, DigiSport
CFR Cluj - Dinamo, ora 21.30, DigiSport
- Duminică:
Gloria Bistriţa - Rapid, ora 19.00, DigiSport
Steaua Bucureşti - CSMS Iaşi, ora 21.30, DigiSport
- Luni:
Viitorul Constanţa - Oţelul Galaţi, ora 19.00, DigiSport
Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş, ora 19.00, Dolce Sport.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu