luni, 22 aprilie 2013

Municipiul Iaşi, un pion transformat în regină pe tabla şahului mondial !



În perioada 21-30 aprilie, municipiul Iaşi găzduieşte la Congress Hall din incinta Palas Mall o nouă ediţie a Campionatului Mondial de Şah Amatori, pentru jucătorii cu ELO sub 2000. După cum ne-a informat astăzi Vasile Manole, unul dintre principalii organizatori ai turneului, care este şi antrenor de şah la CS Politehnica Iaşi şi vicepreşedintele FR Şah, competiţia adună la start un număr record de 208 jucători din 37 ţări ale lumii.
La conferinţa de presă de luni, 22 aprilie, care a avut loc în splendida sală de la Palas Mall care găzduieşte turneul, au participat multe personalităţi din lumea şahului mondial şi local, printre ei fiind Margareta Perevoznic, antrenorii de şah Vasile Manole, Vlad Ungureanu şi Vladimir Danilov, directorul FIDE Theodoros Tsorbatzoglou (Grecia) şi mulţi alţii. Alături de ei s-au aflat ministrul MTS Nicolae Bănicioiu, primarul Gheorghe Nichita, deputatul Sorin Iacoban, consilierul Vasile Cîtea, Mihai Pricop, Ionel Popa şi Sebastian Buraga  (din partea Primăriei Muncipiului Iaşi), Leonida Antohi (preşedintele CS Politehnica Iaşi), Cristian Filip, Oana Diaconescu, Vasile Chebac (SC Antibiotice SA), Ciprian Paraschiv (directorul DJST Iaşi), reprezentanţii mass-mediei locale şi naţionale, printre care şi redactorii sportivi de la Radio România Iaşi, unul dintre principalii parteneri media ai evenimentului.
În cuvântul său de deschidere, de la prezidiul conferinţei de presă de la Congress Hall Palas, primarul ieşean Gheorghe Nichita a menţionat: „Este o onoare pentru Iaşi găzduirea acestui eveniment sportiv de mare amploare !
Şahul îmbină foarte bine sportul şi cultura. Salut prezenţa la deschiderea competiţiei a domnului ministru Nicolae Bănicioiu şi a reprezentantului Federaţiei Internaţionale de Şah – FIDE. Urez mult succes sportivilor prezenţi în concurs şi sper ca ei să revină la Iaşi!”.
În cuvântul său, ministrul MTS, Nicolae Bănicioiu a spus: „
Mulţumesc că aţi adus în România acest Campionat Mondial de Şah pentru Amatori. Şahul este sportul minţii pe care toată lumea îl practică cu foarte multă plăcere. Este un mod de a te deconecta de probleme şi de a te conecta în competiţii cu alţi competitori. Am încercat să joc şi eu şah, la niveluri mult mai mici, dar tot la nivel de amatori. Bucuria e cu atât mai mare cu cât înregistrăm două recorduri, cel al numărului de participanţi şi cel al numărului de ţări participante. Succes sportivilor şi felicitări organizatorilor !”.
Din partea FIDE a vorbit directorul Theodoros Tsorbatzoglou, care a spus: “Urez succes din partea Federaţiei Internaţionale de Şah tuturor participanţilor şi organizatorilor. Iaşul este un oraş extrem de frumos şi o gazdă primitoare. Mulţumim domnului ministru Nicolae Bănicioiu şi domnului primar Gheorghe Nichita pentru că ne-au dat posibilitatea să organizăm la Iaşi acest mare Campionat Mondial de Şah pentru Amatori”.

După citirea sponsorilor de către antrenorul de şah Vasile Manole, a urmat la Atrium Palas Mall deschiderea cu public a competiţiei, acolo unde tânăra şahistă de numai 7 ani şi jumătate, Emilia Mihuţ (CS Politehnica Iaşi-Palatul Copiilor Iaşi) a cântat LIVE imnul naţional al României. Într-o prezentare făcută de jurnalistul sportiv Vasile Arhire, au luat cuvântul în faţa celor prezenţi primarul Gheorghe Nichita, ministrul Nicolae Bănicioiu şi directorul FIDE Theodoros Tsorbatzoglou, după care ansamblul de dansuri populare de la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi a prezentat un scurt recital artistic. Primarul Gheorghe Nichita şi ministrul Nicolae Bănicioiu au primit din partea organizatorilor şi două diplome de excelenţă.
A urmat apoi „prima mutare” în sala de concurs, faţă în faţă la tabla de şah fiind ministrul Nicolae Bănicioiu (cu piesele albe) şi primarul Gheorghe Nichita (cu piesele negre). După ce „albul” a mutat pionul, iar „negrul” calul, cei doi şi-au strâns mâna în faţa asistenţei încântate de interesanta deschidere a partidei !
Turneul mondial de şah pentru amatori continuă până pe 30 aprilie 2013, competiţia având premii totale de 10.000 euro.
După cum menţiona şi ministrul Nicolae Bănicioiu în alocuţiunea sa de la deschidereea oficială a competiţiei, Iaşul, care este capitala şahului românesc, a devenit acum şi capitala şahului mondial !
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu