vineri, 12 aprilie 2013

Un nou pas către turneul final pentru voleibalistele de la Penicilina Iaşi



În grupa valorică pentru locurile 1-4 din cadrul turneului play-off al Diviziei A 2 de volei feminin, vineri seară, în Sala Polivalentă, Penicilina Iaşi a învins categoric pe CSU Galaţi cu scorul de 3-0 (25-12, 25-19, 25-12) într-un meci care a durat 70 minute.
Cu o ridicătoare în zi de graţie (Mihaela Stîngă) şi cu două trăgătoare de temut (Cristina Lungu şi Alina Melinte), chimistele din Valea Lupului au controlat cu autoritatea partida contra jucătoarelor de la Dunăre, acolo unde doar Ana Maria Berdilă (fiica antrenoarei) a arătat unele valenţe pe parcursul disputei.
Evoluţia scorului în cele trei acte a fost următoarea:
- setul I (21 minute): 2-0, 8-1, 15-4, 19-7, 23-10, 25-12;
- setul al II-lea (26 minute): 2-0, 3-1, 4-4, 8-5, 11-7, 17-12, 19-18, 20-19, 25-19;
- setul al III-lea (23 minute): 6-0, 13-3, 18-7, 21-10, 25-12.
Sub conducerea cuplului sucevean Ionuţ Sumusche (fiu – principal A1) şi Constantin Sumusche (tată – secund A2), au evoluat echipele:
- Penicilina Iaşi: Mihaela Stîngă – Cristina Lungu (căpitan), Andra Streşină, Alina Melinte, Daniela Popovici, Melinda Sipos – Diana Studineanu (libero). Au mai jucat: Ana Ursachi, Simona Mocanu, Simona Filip. Pe banca de rezerve s-au mai aflat Cătălina Lungu şi Mihaela Ionescu. Antrenori: Tatiana Popa (principal) şi Mihaela Ionescu (secund). Preşedinte: Vasile Stângă.
- CSU Galaţi: Andreea Neculcea – Ana Maria Berdilă (căpitan), Oana Oprea, Mirela Bobaru, Irina Todaşcă, Roxana Petre – Mihaela Brazdeş (libero). Au mai jucat: Bianca Rusu, Ioana Ştefu. Antrenor: Ileana Berdilă.
La finalul jocului, antrenoarea Ileana Berdilă a declarat că fiica ei, Ana Maria Berdilă, ar putea pleca în sezonul următor la o altă echipă, poate chiar şi la Penicilina Iaşi.
Meciul cu nr. 2 din play-off, unde se joacă după sistemul „2 din 3” va avea loc tot în Sala Polivalentă din Iaşi, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 10.30. Dacă va câştiga şi a doua dispută contra jucătoarelor de la Dunăre şi nu vedem cum ar putea pierde această oportunitate, Penicilina Iaşi va promova la turneul final din 17-19 mai 2013, dintr-o localitate încă nedesemnată. Pentru găzduirea turneului final de patru cu siguranţă că se vor „bate” la şedinţa cu pricina din cadrul FR Volei echipele Penicilina Iaşi, Rapid Bucureşti şi CSM Târgovişte, toate dorind promovarea în Divizia A1 de volei feminin.
Tot sâmbătă, pe 13 aprilie, dar de la ora 13.00, Sala Polivalentă de lângă complexul Palas va găzdui şi meciul de handbal masculin dintre Politehnica Iaşi (locul 9, cu 17 puncte) şi Steaua Bucureşti (locul 1, cu 42 puncte din tot atâtea posibile), din cadrul etapei a 22-a a Seriei A din Divizia A. Va arbitra brigada Băducu – Voicu, din Buzău.
DAN TEODORESCU  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu