miercuri, 24 aprilie 2013

Un reuşit spectacol sportiv la ediţia a doua a competiţiei de popice Ceferiada-Memorialul Valentin Pantescu


* Timp de 4 ore, arena de popice CFR Iaşi a găzduit miercuri, 24 aprilie 2013, un nou concurs popular de popice, cu 20 bile la plin, printre participanţi fiind şi membrii Asociaţiei Studenţilor Bioingineri, din cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi, dar şi membrii Asociaţiei de Nevăzători din România – Filiala Iaşi.
A doua ediţie a Ceferiadei – Memorialul Valentin Pântescu a adunat la start 48 de sportivi amatori şi profesionişti, împărţiţi în şapte categorii de clasificare. După păstrarea unui moment de reculegere în memoria celui care a fost ing. Valentin Pântescu, fost Şef de Serviciu în cadrul Regionalei CFR Infrastructură Iaşi şi un mare fan al echipei de popice CFR Olimpia ACB Iaşi, au rostit cuvinte de salut şi aduceri aminte în faţa asistenţei Dan Teodorescu – director sportiv, ofiţer de presă al CS CFR Iaşi şi coordonatorul competiţiei, dar şi Remus Antimirescu – antrenor principal al echipei CFR Olimpia ACB Iaşi, grupare care a cucerit recent titlul naţional la juniori şi luptă sâmbătă şi duminică, la Ploieşti, pentru un nou titlu naţional şi la seniori. În alocuţiunea sa, doamna Maria Pântescu, soţia regretatului Vali Pântescu, a spus: „Sper ca această competiţie populară să nască alţi sportivi de valoare pentru echipa de popice CFR Olimpia ACB Iaşi şi să fie locul unde se vor roda viitoarele talente. Să ne rugăm ca acest turneu să ţină cât mai mult timp !”. După ce doamna Maria Pântescu a deschis competiţie printr-o bilă lansată pe pista de joc nr. 2, care a doborât 5 popice, au urmat întrecerile propriu-zise, acolo unde au fost necesare şi două confruntări de baraj, după sistemul internaţional „sudden victory”, pentru stabilirea ocupanţilor locurilor de pe podium. La cele 7 categorii de participare, podiumurile de premiere au fost următoarele:
- Masculin (amatori, sportivi nelegitimaţi la FR Popice-Bowling):
1. Gabriel Colotin – 105 p.d.;
2. Emilian Postolache (Asociaţia de Nevăzători din România – Filiala Iaşi) – 104 p.d.;  
3. Mihail Iftimie – 103 p.d.;
- Feminin:
1. Valentina Ivaşcu (Asociaţia de Nevăzători din România – Filiala Iaşi) – 106 p.d.;
2. Mariana Păscuţoi – 92 p.d.;
3. Mariana Zlăvog – 86 p.d.;
- Cadeţi şi juniori (sub 23 ani):
1. Alexandru Şulic – 121 p.d.;
2. Eduard Pamfil – 116 p.d.;
3. Sebastian Biţă – 115 p.d.
Pentru locul 3 a avut loc barajul de 3 bile la plin dintre Sebastian Biţă, care a doborât 15 popice şi Vlad Nacu, care a doborât doar 14 popice, ambii având însă 115 p.d. după cele 20 de bile lansate în timpul concursului propriu-zis.
- Seniori:
1. Iulian Gabriel Cucu – 128 p.d. (cu 17 p.d. la sudden victory);
2. Ioan Hordilă – 128 p.d. (cu 13 p.d. la sudden victory);
3. Paul Rohotin – 127 p.d.;
- Veterani (Seniori +50):
1. Aurel Roiu – 124 p.d.;
2. Ioan Dăscălescu – 112 p.d.;
3. Florin Dăscălescu – 108 p.d.;
- Cupa Presei:
1.Dan Teodorescu (Radio România Iaşi) – 58 p.d.;
2. Marian Mîrza (Radio România Iaşi, care a împlinit astăzi o frumoasă vârstă de 49 ani) – 51 p.d.;
- Cupa ASB (Asociaţia Studenţilor Bioingineri din cadrul UMF Iaşi):
1. Andrei Vieru (care este şi popicar junior la CFR Olimpia ACB Iaşi) – 115 p.d.;
2. Constantin Munteanu – 84 p.d.;
3. Georgiana Manole – 76 p.d.
S-au mai acordat şi două diplome de excelenţă pentru cel mai tânăr participant – Mihai Iftimie jr (13 ani) şi cel mai vârstnic concurent – Teodor Anton (82 ani).
În final, din partea Clubului Sportiv CFR Iaşi, doamna Maria Pântescu a primit o medalie, o plachetă şi trei diplome de excelenţă pentru domnia sa şi pentru fiica Andreea Pântescu şi fiul Răzvan-Valentin Pântescu. Pentru efortul organizatoric şi de arbitraj depus şi timpul competiţiei, alături de Dan Teodorescu s-au mai remarcat Marian Mîrza, Lucian Mihalache, Costică Ciurdea, Iulian Gabriel Cucu şi Gyula Veres. 
Următorul concurs popular de popice la arena CFR Iaşi va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2013, de la ora 10.00 şi va fi denumit „Cupa Micul Ceferist”.
Dar până atunci, pe 27 şi 28 aprilie, arena de popice Conpet Ploieşti va găzdui turneul final din cadrul Diviziei Naţionale pentru seniori, cu participarea echipelor CFR Olimpia ACB Iaşi, CFR Cluj
& CSM Câmpia Turzii, Siderurgica Hunedoara şi Electromureş Tg. Mureş.
Sâmbătă, de la ora 9.00, vor avea loc semifinalele Iaşi – Tg. Mureş şi respectiv Cluj – Hunedoara. A doua zi, duminică, pe 28 aprilie, sunt programate finalele de clasament, cele pentru locurile 3-4 şi 1-2, finala mare urmând a debuta la ora 14.00. Arbitrul principal al turneului final de la Ploieşti va fi internaţionalul Gheorghe Blasicz (Mediaş), ajutat de secunzii prahoveni Florian Constantin şi Cristian Vişan. Binecunoscuta galerie ceferistă ieşeană va fi prezentă la turneul final de la Ploieşti, pentru susţinerea echipei favorite CFR Olimpia ACB Iaşi !
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu