luni, 27 mai 2013

De la arena CFR Iaşi la turneul de Grand Slam de la Roland Garros !


Victor Crivoi la arena CFR Iaşi
De-a lungul timpului, Trofeul Municipiului Iaşi la tenis, competiţie internaţională din circuitul ITF organizată de clubul sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi a adunat la startul competiţiei tineri jucători valoroşi, care au făcut apoi pasul spre marele turnee din tenisul mondial.
Un exemplu în acest sens este francezul Maxime Teixera, care a câştigat proba de simplu de la Trofeul Municipiului Iaşi, de la arena CFR Iaşi, în anul 2010. Născut pe 18 ianuarie 1989, cu rezidenţă la Paris în acest moment, jucătorul francez de 1.88 metri înălţime şi 75 kg greutate a luat startul în acest an la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, unde a reuşit calificarea pe tabloul principal după trei victorii în calificari: 6-2, 6-3 cu David Guez (Franţa), 4-6, 6-4, 6-3 cu Flavio Cipolla (Italia), 3-6, 6-2, 6-3 cu Pavol Cervenak (Slovacia).
În primul tur de pe tabloul principal, Maxime Teixera se va confrunta cu Lukasz Kubot (Polonia), iar învingătorul acestui duel sportiv se va întâlni în turul secund cu câştigătorul partidei dintre Benoit Paire (Franţa, cap de serie nr. 24) şi Marcos Baghdatis (Cipru).
Un alt exemplu este românul Florin Mergea, cel care, în 2011, a fost finalist în proba de dublu a turneului internaţional de la arena CFR Iaşi, alături de Victor Mugurel Anagnastopol. Acum, tot la Roland Garros şi tot în proba masculină de dublu, Florin Mergea (născut la Craiova pe 26 ianuarie 1985, 1.80 metri înălţime şi 76 kg greutate), alături de germanul Philipp Marx, va juca în turul I de pe tabloul principal cu perechea franceză Gael Monfils - Josselin Ouanna.
În turul al doilea, cuplul învingător al partidei mai sus amintite se va confrunta cu câştigătoarea meciului Colin Fleming / Jonathan Marray (Marea Britanie, nr. 10) - Feliciano Lopez (Spania) / Andre Sa (Brazilia).
Alţi jucători de tenis care au făcut performanţă la Trofeul Municipiului Iaşi în anii din urmă sunt binecunoscuţii Marius Copil (născut pe 17 octombrie 1990 la Arad, 1.93 metri înălţime şi 86 kg) şi Victor Crivoi (născut pe 25 mai 1982 la Bucureşti, 1.85 metri înălţime şi 75 kg greutate), care au jucat acum, în mai 2013, în calificări la turneul de la Roland Garros, dar nu au reuşit promovarea pe tabloul principal.
Marius Copil a pierdut în primul tur de pe tabloul de calificări al turneului francez de la Roland Garros în faţa lui Arthur De Greef (Belgia) cu 4-6, 5-7. Românul Victor Crivoi (finalist la Trofeul Municipiului Iaşi în 2012) a pierdut cu 3-6, 2-6 tot în turul I al calificărilor de la Roland Garros în faţa belgianului Steve Darcis, cel care a promovat apoi pa tabloul principal. În turul I de pe tabloul principal am consemnat: Steve Darcis (Belgia) - Michael Llodra (Franţa) 4-6, 6-4, 1-6, 4-6.
În acest an, arena de tenis CFR Iaşi va găzdui din nou două turnee din circuitul internaţional ITF denumite Trofeul Municipiului Iaşi, în următoarele perioade: 5-14 iulie 2013 (la feminin, cu premii totale de 10.000 dolari) şi 9-18 august 2013 (la masculin, cu premii de 15.000 dolari).
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu