joi, 30 mai 2013

O primă victorie în turneul din Thailanda pentru echipa de futsal a României



La Bangkok, timp de trei zile, Thailanda va întâlni naţionala României în trei partide amicale de fotbal în sală (futsal). Miercuri, pe 29 mai, în prima dintre ele disputate la Centrul Comercial Fashion Island, România s-a impus în faţa gazdelor thailandeze cu scorul de 4-1.
Lotul României pentru acest turneu din Thailanda este compus din portarii Andrei GRIGORAŞ şi Vlad IANCU, plus jucătorii de teren Ion AL-IOANI, Alpar CSOMA, Andrei Claudiu DAN, Gabriel DOBRE, Cosmin GHERMAN, Florin IGNAT, Robert LUPU, Emil RĂDUCU, Iuliu Tony SAFAR, Dumitru Mimi STOICA, Zsolt SZABO, Marian ŞOTÂRCĂ. Antrenorii lotului tricolor sunt spaniolul Sito Rivera şi ieşeanul Nelu Stancea, iar postul de team manager este ocupat de Valeriu Ioniţă.
După partida de la Bangkok, antrenorul Sito Rivera a menţionat: „Am jucat bine în termeni generali, mai ales în repriza a doua. Meciul s-a disputat într-un mall, la etajul al treilea şi a fost una dintre cele mai exotice experienţe din viaţa mea”.
Următoarele două partide de futsal Thailanda – România, de joi şi sâmbătă, vor avea loc la Universitatea Bangkok Thonburi.
„Principalele obiective ale meciurilor din Thailanda sunt omogenizarea lotului şi pregătirea confruntărilor din play-off, unde ne dorim promovarea la EURO 2014, din Belgia”, a declarat Valeriu Ioniţă, team manager la reprezentativa României de futsal.
Antrenorul Thailandei este olandezul Victor Hermans, un bun prieten al lui Vali Ioniţă. În noiembrie 2012, Thailanda a fost gazda Cupei Mondiale de fotbal în sală.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu