miercuri, 17 iulie 2013

CSMS Iaşi a reînceput antrenamentele în Dealul Copoului



După o scurtă vacanţă, echipa de liga a doua CSMS Iaşi a revenit la antrenamentele din Copou, sub conducerea noului antrenor principal Costel Enache.
La reunirea CSMS Iaşi au fost prezenţi 23 de jucători, ei fiind Serghei Lepmets, Andrei Bălan, Vlad Dani – Ionuţ Nuţescu, Codruţ Cioranu, Alexandru Creţu, Adrian Avrămia, Iulian Vladu, Radu Miron – Ionuţ Bădescu, Marius Călugăru, Daniel Novac, Ovidiu Mihalache, Adrian Olah, Mugurel Dedu, Narcis Bădic, Alexandru Ţigănaşu, Andrei Puşcaşu  – Marius Onofraş, Claudiu Ionescu, Leonard Dobre, Andrei Herghelegiu, Mădălin Crenganiş.
Mai sunt aşteptaţi la echipa din Copou fundaşul Adrian Voicu (de la FC Argeş Piteşti) şi mijlocaşul finlandez de origine română Tommy Petrescu.
Tot miercuri, la reluarea pregătirilor, antrenorul Costel Enache a declarat:
"Bine ar fi fost să fi jucat în continuare în Liga I şi să nu fi avut această vacanţă de câteva zile. Dar asta a fost decizia federaţiei şi mergem cu demnitate în Liga a II-a, unde ne-am propus revenirea în prima ligă la finele sezonului viitor. Urmează o perioadă grea, cu antrenamente lungi şi obositoare, cu nişte cantonamente. Băieţii sunt conştienţi de acest lucru şi aştept de la ei determinare la antrenamente şi inspiraţie în tot ce facem. Tradiţia ne obligă la performanţă şi nu trebuie să facem rabat de la muncă".
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu