sâmbătă, 6 iulie 2013

Meciuri întrerupte din cauza ploii, dar apoi reluate la Trofeul Municipiului Iaşi la tenis


Sâmbătă, 6 iulie, la turneul internaţional feminin de tenis de la arena CFR Iaşi, cu premii de 10.000 dolari, ploaia torenţială şi-a făcut din nou de cap şi a oprit meciurile după ora 15.00, organizatorii făcând totuşi eforturi mari pentru reluarea partidelor după ora 18.00. La acea oră, supervisorul ITF Mihai Dumitrescu a inspectat arena şi a decis că turneul poate continua pe primele două terenuri, unde apa fusese înlăturată complet cu ajutorul mijloacelor din dotarea Clubului Sportiv CFR Iaşi !
La Circuitul FRT PRO – Trofeul Municipiului Iaşi s-au disputat până la ora 15.00 şapte partide din calificări, rezultatele fiind următoarele:
Ilinca Teodora Bercaru (România) – Alexandra Neamţu (România) 6-4, 6-2;
Ariana Saki (România) – Oana Carmen Truş (România) 6-4, 6-1;
Alisa Martinov (Rep. Moldova) – Ioana Dumitraşc-Popa (România) 6-0, 6-0;
Mathilde Armitano (Franţa) – Elena Sava (România) 6-1, 6-1;
Iuliana Oante (România) – Ana Mihaela Vlăduţu (România) 6-2, 3-6, 7-5;
Kataryna Sliusar (Ucraina) – Carla Touly (Franţa) 6-3, 3-6, 6-2;
Cristina Moroi (România) – Brânduşa Antonia Grasu (România) 6-0, 6-3.
Pe parcursul derulării lor, au fost întrerupte din cauza ploii, dar reluate ulterior, partidele Gabriela Duca (România) - Irina Elena Preotescu (România) 7-6 (3), 6-4 şi Marina Raluca Tudorache (România) - Mihaela Ghioca (România) 1-6, 7-6 (5), 6-4.
Duminică, competiţia continuă la arena de tenis CFR Iaşi, acolo unde intrarea spectatorilor este liberă. Pe 7 iulie sunt programate partidele din turul al doilea din calificări, dar şi tragerea la sorţi pentru tablourile principale de simplu şi dublu, acolo unde prima favorită este Diana Buzean (ex-Enache, locul 497 WTA), care a mai câştigat turneul de la Iaşi în 2011.
Printre cele 17 meciuri de mâine, de la ora 10.00, pe terenul 1, va fi şi disputa dintre bucureşteanca Irina Fetecău (însoţită la Iaşi de tatăl său, nimeni altul decât comentatorul sportiv Adrian Fetecău, care este şi conducătorul grupului VOUĂ) şi  Francesca Dorothea Ciutescu (România).
Tot de la ora 10.00, dar pe terenul 2, se va disputa ultima restanţă din turul I al calificărilor, meciul Luana Stanciu - Georgiana Pătraşc, ambele din România.
Vor beneficia de wild-carduri de participare pe tabloul principal jucătoarele Ştefania Hristov şi Ana Bianca Mihăilă – din partea CS CFR Iaşi, respectiv Elena Gabriela Ruse şi Ioana Ducu (care va veni de la Wimbledon direct la arena ceferistă ieşeană) – din partea FR Tenis.
Sâmbătă, în semifinalele probei de dublu junioare de la Wimbledon, primele favorite Barbora Krejcikova şi Katerina Siniakova (Cehia) s-au impus cu 6-3, 6-2 în faţa cuplului Ioana Ducu (România) / Nina Stojanovic (Serbia, nr. 5).
Să mai menţionăm că directorul de turneu la Trofeul Municipiului Iaşi este antrenorul ceferist Vergil Aghion, ajutat de secundul Alexandru Tudurache. Dau o mână de ajutor în cadrul turneului şi alţi sportivi ai CS CFR Iaşi, printre ei fiind popicarii Iulian Gabriel Cucu, Alexandru Petrariu şi Ion Cercel.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu