miercuri, 3 iulie 2013

Românul Eduard Grosu, învingător în etapa a 3-a a Turului României la ciclism



Ciclistul român Eduard Grosu, o veritabilă speranţă la doar 21 de ani a acestui sport la noi, membru de drept al echipei naţionale, şi-a adjudecat cea mai lungă etapă a ediţiei cu numărul 50 a Turului ciclist al României, disputată miercuri pe traseul Bicaz-Piatra Neamţ - Târgu Frumos-Botoşani, reuşind să câştige sprintul primului pluton într-o manieră care a entuziasmat numerosul public venit la sosire. Tricoul galben a rămas la ucraineanul Vitali Buţ.
Într-un sprint masiv, Eduard Grosu a trecut primul linia de sosire după 193 km în 4h47'50", fiind urmat de sârbul Ivan Savic (Tuşnad CT) şi germanul Eric Baumann (Univega), în acelaşi timp.
În clasamentul general continuă să conducă Vitali Buţ (Kolls), secondat, însă, acum, de ungurul Krisztian Lovassy (Utensilnord ora24.eu), la 4 secunde, în timp ce fostul tricou galben, ucraineanul de la Kolss Mihailo Kononenko a trecut pe locul 3, tot la 4 secunde.
În lunga transbordare de la Miercurea Ciuc la Bicaz, caravana a aflat cu tristeţe de trecerea în nefiinţă a fostului prim-ministru Radu Vasile, care, între anii 1998 şi 2000, a fost şi preşedinte al Federaţiei române de ciclism, una dintre manifestările prin care regretatului om politic, profesor şi om de cultură şi-a ilustrat dragostea pentru sport.
Traseul, nu numai lung, dar şi vălurit, nu a încurajat evadările decisive, deşi la km 25 cinci rutieri şi-a luat inima în dinţi, plecând la "culegerea" premiilor din prima parte: turcul Gokhan Hasta (Brisaspor) a trecut primul la Piatra Neamţ, iar olandezul Peter Van Dijk şi-a adjudecat căţărarea de la Strunga. Pe coborâre, însă, s-a plasat mai bine germanul Stefan Gaebel (Univega), care a ţintit şi a şi preluat tricoul roşu al sprinterilor, după ce a fost primul la Cotnari şi Hârlău. Căţărarea de la Frumuşica a revenit turcul Hasta, iar la Copalău, ultimul punct de căţărare al etapei, s-a impus, cu un ultim efort, tot turcul Hasta, după care pe ultimii 50 de kilometri au trecut la rampă echipele sprinterilor, care au pregătit finalul de la Botoşani, încheiat, iată, cu o splendidă victorie a tinerei selecţionate a României, prin Eduard Grosu.
Joi este programată etapa a 5-a, Botoşani-Tg. Frumos-Vaslui, o altă porţie zdravănă, de 188 km, cu ultimele puncte de căţărare din această ediţie.
Iată purtătorii tricourilor distinctive:
- tricoul galben-BRD Groupe Societe Generale: Vitali Buţ (Ucraina)
- tricoul alb-TNT (combativitate): Ivan Stevic (Serbia)
- tricoul roşu-Bellotto (sprinteri): Stefan Gaebel (Germania)
- tricoul albastru-Apemin Tuşnad (cel mai bun rutier român): Oleg Bedros (Tuşnad CT)
- tricoul tricolor-COSR (cel mai bun ciclist român sub 23 de ani): Eduard Grosu (România)
- tricoul verde-Mol România: Gonzales De la Parte (Spania).
Radio România Iaşi, prin redactorul sportiv Valeriu Ştefan, însoţeşte caravana ciclistă din Turul României în etapele programate în zona Moldovei, cu relatări zilnice de la acest eveniment sportiv de nivel internaţional. 
(Sursa: AGERPRES)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu