sâmbătă, 14 septembrie 2013

A debutat cu mult succes Cupa Tenis Partener la arenele CFR Iaşi


Ciprian Popa

La baza sportivă CFR Iaşi, mai precis la arenele de tenis, sâmbătă, 14 septembrie, au debutat întrecerile de la competiţia internaţională dedicată sportivilor amatori din România şi Republica Moldova
şi denumită Cupa Tenis Partener, turneu de grad superior GOLD.
Sub conducerea antrenorilor Raluca Aghion şi Vergil Aghion (directori de turneu) la competiţia ieşeană participă 60 de sportivi care practică tenisul la nivel de amatori din stânga şi dreapta Prutului, printre ei fiind şi redactorul sportiv de la Radio România Iaşi, Ciprian Popa, care evoluează la nivelul valoric 6.
În calificări, Ciprian Popa l-a învins cu 6-3, 6-0 pe Mihai Roşca. În turul I de pe tabloul principal de simplu, unul dintre favoriţii probei, Alin Focşa, s-a impus în faţa lui Ciprian Popa doar în super tie-break, cu scorul de 6-0, 6-7 (3), 10-0.
Alte rezultate ale probei de simplu, de sâmbătă, 14 septembrie:
NIVELUL 5:
- Turul I: Costel Vasiliu – Rareş Roşca 6-0, 6-0; Costin Neştian – Matei Bîrliba 6-2, 5-7, 10-7; Irinel Dan (nr. 8) - Aron Roşca 6-1, 6-3; Ciprian Crihan – Ciprian Coteţ 6-3, 6-0; Cristi Macovei – Ovidiu Gavriliţă 3-6, 6-0, 10-6.
NIVELUL 6:
- Calificări: Tasi Panică - Marius Bogdan Pascal W.O. (neprezentare Pascal); Marian Blaga - Aurelian Antonius Mănuţă 6-4, 6-2; Gabriel Racoviţă – Samir Hulubencu 6-1, 6-2; Ciprian Popa – Mihai Roşca 6-3, 6-0.
- Turul I: Paul Mossang (nr. 1) – Tasi Panică 6-1, 6-3; Sebastian Rudy Cotae – Marian Blaga 6-4, 6-2;  Lilian Vernica - Radu Cătălin Buzduga (4) W.O. (neprezentare Buzduga); Gabriel Racoviţă - Tudor Ştefan Gheorghiţă 2-6, 6-3, 10-6; Alin Focşa – Ciprian Popa 6-0, 6-7 (3), 10-0; Sebastian Petrariu (3) – George Ciprian Chelaru 6-4, 0-6, 10-4; Ciprian Adam – Gigel Baciu 6-1, 4-6, 10-8; Daniel Ilişoi – Tudor Ghilescu (nr. 2) 3-6, 6-1, 10-3.
NIVELUL 7:
- Turul I: Radu Răzvan Ujică – Robert Bogdan Ciobanu 6-0, 6-1; Ovidiu Coteţ – Mihai Coţovanu W.O. (neprezentare Coţovanu); Bogdan Tudor Gheorghiţă (nr. 4) – Ioana Dumitraşc-Popa W.O. (neprezentare Dumitraşc-Popa).
Tot sâmbătă seara, în nocturnă, au fost programate şi primele partide ale probei de dublu, de la nivelul 6, unde prima pereche favorită este Gigel Baciu (com. Miroslava / jud. Iaşi, 44 ani) -Samir Hulubencu (Iaşi, 45 ani).
De remarcat prezenţa în turneul de tenis de la arenele CFR Iaşi a trei familii de sportivi amatori: din Bârlad – fam. Roşca, tatăl Mihai (41 ani), fii Rareş (17 ani) şi Aron (12 ani), respectiv din Iaşi – fam. Gheorghiţă, tatăl Bogdan Tudor (43 ani), fiul Tudor Ştefan (care va împlini 15 ani chiar în timpul competiţiei, mai precis în ziua 15 septembrie 2013), apoi tot din Iaşi – fam. Iacob, tatăl Cristian Mihai (43 ani) şi fiica Diana (11 ani).
Competiţia se reia duminică, 15 septembrie, de la ora 9.00, la arenele de tenis CFR Iaşi, din Şoseaua Naţională nr. 7-9, unde intrarea spectatorilor este liberă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu