duminică, 15 septembrie 2013

CSMS Iaşi, lider în Liga a doua de fotbal



După 3-2 în deplasarea de la Tărlungeni, pentru echipa CSMS Iaşi a venit o nouă victorie în runda a doua din Liga a doua de fotbal, de data aceasta pe teren propriu. Sâmbătă, pe stadionul din Dealul Copoului, CSMS a învins pe SC Bacău cu scorul de 2-0 (1-0), şi ieşenii, cu un maxim de 6 puncte, au ajuns liderii Seriei I.
În minutul 15, ieşenii au deschis scorul, după un autogol al oaspetilor. Fundaşul Burcă a vrut să trimită în corner, însă a reuşit un autogol de toată frumuseţea, lobând balonul peste portarul Oltean (1-0). După pauză, tot CSMS Iaşi a fost mai periculoasă la poarta adversă, iar în minutul 64, Radu Miron a centrat de pe stânga în faţa porţii, iar Alexandru Ţigănaşu a împins mingea în poartă din 4 metri (2-0).
Au mai ratat ocazii de gol L. Dobre (min. 45), Bădescu (bară în min. 67), respectiv Hurdubei (min. 35), Husein (min. 36), B. Rusu (min. 42).
De menţionat că la echipa oaspete au evoluat şi foştii jucători ai CSMS-ului, Mihălăchioaie şi Claudiu Tudor.
Sub conducerea brigăzii de arbitri Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj) - Adrian Vornicu şi Ciprian Iovu (ambii din Botoşani) au evoluat formaţiile:
- CSMS Iaşi: B. Miron – Voicu, Creţu, Vişa (’46 Avrămia), R. Miron – Olah, Mihalache – Bădescu, Onofraş (’53 Cl. Ionescu), Ţigănaşu – L. Dobre (’85 Herghelegiu). Antrenor: Costel Enache.
- SC Bacău: Oltean – Mihălăchioaie, Adăscăliţei, Burcă, Sascau – Întuneric, Dumitriu (’75 Strugariu) – Husein, Cl. Tudor (’46 C. Miron), Hurdubei – B. Rusu (’58 B. Ungureanu). Antrenor: Viorel Tanase.
La finalul disputei, cei doi antrenori principali au declarat:
- Costel Enache (CSMS Iaşi): "Mă bucur că am trecut repede peste eşecul din Cupa României, am învăţat din duşul de la Dorohoi. Nu am luat gol, ceea ce mă bucură, am lăsat spaţii mici în apărare, unde am avut o agresivitate mai bună. Sigur, au mai fost şi gafe în acea zonă, important este că nu au aparut ocazii ale adversarului. Poate e şi normal să apară, de vreme ce de la meci la meci jucăm cu o altă linie de apărare. Am avut puţin timp pentru învăţarea de automatisme. Sper ca Avrămia şi Herghelegiu să percuteze la mâna întinsă de club";
- Viorel Tănase (SC Bacău): "Sunt supărat deoarece îmi doream cel puţin un punct astăzi. În prima repriză am avut prima situaţie de a înscrie şi am reuşit să ne marcăm singuri. Apoi, nu am mai avut consistenţă ofensivă, deşi la pauză le-am spus jucătorilor să aiba încredere, să dezvolte jocul pe flancuri. Pe Claudiu Tudor l-am schimbat pentru că l-am văzut că tragea piciorul, deşi înainte de joc mi-a spus că e apt sută la sută. Acum, trebuie să ridicăm capul, să mergem mai departe şi să batem Farul în etapa viitoare".
Rezultatele complete ale rundei a doua din Seria I au fost: CSM Unirea Slobozia - Rapid CFR Suceava 2-2, Sportul Studenţesc Bucureşti - Dunărea Galaţi (nu s-a disputat, Sportul nefiind programată nici în această etapă şi urmează să fie exclusă din campionat), FC Farul Constanţa - Unirea Tărlungeni 0-0, CS Municipal Studenţesc Iaşi - SC Bacău 2-0, FC Clinceni - CF Brăila 3-3, Rapid Bucureşti - Gloria Buzău 1-1, iar ACS Berceni a stat.
Clasamentul în Seria I se prezintă astfel:
1. CSMS Iaşi                           2          2          0          0          5-2       6          +3       
2. FC Clinceni                         2          1          1          0          7-4       4          +1
3. Farul Constanţa                   2          1          1          0          2-1       4          +1
4. CF Brăila                             2          0          2          0          5-5       2          -1
5. Unirea Slobozia                   2          0          2          0          4-4       2          -1        
6. Rapid Bucureşti                  2          0          2          0          2-2       2          -1        
7. Rapid CFR Suceava           1          0          1          0          2-2       1          +1
8. ACS Berceni                       1          0          1          0          1-1       1          -2        
9. Unirea Tărlungeni               2          0          1          1          2-3       1          -2        
10. Gloria Buzău                     2          0          1          1          2-3       1          -2
11. Dunărea Galaţi                  0          0          0          0          0-0       0          0         
12. SC Bacău                         2          0          0          2          1-6       0          -3
Miercuri, 18 septembrie, de la ora 11.00, etapa a III-a programează partidele: Dunărea Galaţi - Rapid CFR Suceava, Unirea Tărlungeni - Rapid Bucureşti, SC Bacău - FC Farul Constanţa, CF Brăila - CS Municipal Studenţesc Iaşi, FC Clinceni - CSM Unirea Slobozia. Vor sta ACS Berceni şi Gloria Buzău.

* Brad Pitt “Tudor” a arbitrat marele derby “Mititelu – Olguţa”

Meciul de la Drobeta Turnu Severin, între FC Universitatea Craiova (echipă patronată de Adrian Mititelu) şi CS Universitatea Craiova (formaţie susţinută de primăriţa Olguţa Vasilescu) a avut parte sâmbătă seara de o brigadă cu ecuson FIFA, bucureşteanul Alexandru Tudor, alias “Brad Pitt” fiind trimis să împartă dreptatea pe teren în duelul orgoliilor oltene. A fost până la urmă un joc fără goluri, la scorul de 0-0, în care s-au ratat ocazii de gol la ambele porţi. Doi foşti jucători de la CSMS Iaşi au evoluat în derby-ul Craiovei, Mitic la “FC”, iar Gado la “CS”, acolo unde se mai află pe post de rezervă şi portarul Irimia (ex-CSMS).
Rezultatele complete din Seria a II-a din Liga a doua de fotbal au fost: CSM Râmnicu Vâlcea - FC Bihor Oradea 3-2, CS Mioveni - FC Olt Slatina 0-1, Gloria Bistriţa - Minerul Motru 2-0, Metalul Reşiţa - Olimpia Satu Mare 2-2, FC UTA Arad - ASA Târgu Mureş 1-1, FC Universitatea Craiova - CS Universitatea Craiova 0-0.
Pe primele locuri ale clasamentului se află formaţiile Gloria Bistriţa, CSM Râmnicu Vâlcea, ASA Târgu Mureş şi FC Olt Slatina, toate cu 4 puncte la activ.
Etapa a III-a, din 21 septembrie, programează jocurile:
CSM Râmnicu Vâlcea - FC UTA Arad, FC Bihor Oradea - CS Mioveni, FC Olt Slatina - Gloria Bistriţa, Minerul Motru – FC Universitatea Craiova, CS Universitatea Craiova - Metalul Reşiţa, FC Olimpia Satu Mare - ASA Târgu Mureş.

* Echipele din judeţul Iaşi, învinse la limită în al treilea eşalon

Etapa a III-a din Seria I din Liga a III-a de fotbal a programat echipele din Paşcani şi Miroslava în deplasare, ambele pierzând greu partidele susţinute. Am consemnat următoarele rezultate: CSM Moineşti – CSM Kosarom Paşcani 2-1, Aerostar Bacău - Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-2, Cetatea Târgu Neamţ - Ştiinţa Miroslava 1-0, Sporting Suceava - SCM Petrotub Roman 3-3, Bucovina Pojorâta - FCM Dorohoi 2-0, iar Bucovina Rădăuţi a stat.

* S-au reluat întrecerile din Liga I de fotbal

După partidele naţionalei României cu Ungaria şi Turcia, din preliminariile Cupei Mondiale 2014, au fost reluate întrecerile din Liga I de fotbal. Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri şi sâmbătă, în etapa a VII-a au fost următoarele:
- Pandurii Târgu Jiu - Dinamo Bucureşti 2-1 (0-1)
Au marcat: Momcilovici '76, Eric '86 / Matei '37
- Steaua Bucureşti - Săgeata Năvodari 5-0 (3-0)
Au marcat: Piovaccari '4, Prepeliţă '20, Ad. Cristea '41, Kapetanos '72 (penalty) şi '82.
Clasamentul la zi arată astfel:
1. FC Botoşani                        6          4          2          0          7-3                   14
2. Steaua Bucureşti                 5          4          1          0          14-4                 13
3. Pandurii Târgu Jiu               7          4          1          2          14-9                 13
4. Astra Giurgiu                      5          4          0          1          16-6                 12
5. Petrolul Ploieşti                   6          3          3          0          7-4                   12
6. Ceahlăul Piatra Neamţ        6          3          2          1          9-4                   11
7. ACS Poli Timişoara            6          3          1          2          9-7                   10
8. Oţelul Galaţi                        6          3          0          3          6-7                   9
9. Dinamo Bucureşti               7          2          2          3          11-7                 8
10. Săgeata Năvodari              7          2          2          3          7-11                 8
11. CFR Cluj                           6          2          2          2          5-10                 8
12. FC Vaslui                          5          2          1          2          6-4                   7
13. Concordia Chiajna            3          2          0          1          5-5                   6
14. FC Braşov                         6          1          2          3          5-8                   5
15. Gaz Metan Mediaş            6          0          3          3          5-8                   3
16. Viitorul Constanţa             5          0          2          3          2-9                   2
17. Corona Braşov                  6          0          1          5          3-12                 1
18. Universitatea Cluj             6          0          1          5          3-16                 1
Celelalte meciuri ale rundei au următorul program de disputare:
- Duminică:
Corona Braşov - Gaz Metan Mediaş, ora 17.00, Digi Sport
Petrolul Ploieşti - Concordia Chiajna, ora 19.00, Digi Sport
Oţelul Galaţi - Astra Giurgiu, ora 19.00, Dolce Sport
Universitatea Cluj - CFR Cluj, ora 21.30, Digi Sport
- Luni:
FC Viitorul Constanţa - FC Botoşani, ora 19.00, Digi Sport
Ceahlăul Piatra Neamţ - FC Braşov, ora 19.00, Dolce Sport
FC Vaslui - ACS Poli Timişoara, ora 21.30, Digi Sport
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu