marți, 24 septembrie 2013

Expoziţia “Secvenţe europene” de Robert Barth ajunge în România


Eduard Mattes

Roberth Barth


Începând cu anul 2001, ziua de 26 septembrie este dedicată celebrării limbilor europene. Europa este posesoarea unei adevărate bogăţii lingvistice: 24 de limbi oficiale şi peste 60
de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară, fără să menţionăm limbile vorbite de cetăţenii provenind din alte ţări şi de pe alte continente. Tocmai pentru a atrage atenţia asupra acestei imense bogăţii lingvistice, Uniunea Europeană şi Consiliul Europei au lansat, în 2001, iniţiativa Anului European al Limbilor. Şi Centrul de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea organizează, astăzi, 24 septembrie, la Biblioteca Judeţeană Vâlcea, un eveniment dedicat Zilei Europene a Limbilor. Programul a început la ora 9.30 cu vernisajul expoziţiei de fotografie intitulată „Secvenţe europene”, semnată de ROBERT BARTH, din Germania. Manifestarea vâlceană continuă cu deschiderea celei de-a treia serii de cursuri de limbi străine (miercuri se deschid cursurile de limba engleză), iar de la ora 17.00, voluntarii Centrului vor sta de vorbă cu trecătorii prin centrul oraşului şi străzile din jurul Bibliotecii despre importanţa acestei zile, despre nevoia şi beneficiile cunoaşterii unei alte limbi.
Câteva cuvinte şi despre autorul expoziţiei, ROBERT BARTH: s-a născut în România, mai precis la Sibiu, în urmă cu 30 ani. Mama sa, VALENTINE BARTH este vâlceancă şi de aici provine şi dorinţa tânărului artist de a organiza expoziţia în Râmnicu Vâlcea, ca o dedicaţie pentru frumoasele meleaguri natale. În prezent ROBERT BARTH trăieşte şi lucrează în Germania şi are ca pasiune fotografia. Mentorul său este Eduard Mattes, din Israel, dar născut la Iaşi, în România, de asemeni un om al artei fotografice. Fotografiile sunt realizate la Passau, în Germania, apoi în Austria şi Olanda, după cum ne-au informat Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu-Manolescu, consilieri de comunicare ai Centrului de Informare EUROPE DIRECT Vâlcea, dar şi tatăl artistului, GEORG BARTH, fost până în urmă cu câteva zile membru în Comisia Juridică din cadrul Federaţiei Internaţionale de Popice şi un activ corespondent de presă pentru mass-media din ţara noastră şi nu numai.
Expoziţia lui ROBERT BARTH a primit până acum frumoase aprecieri din partea lui Dan Teodorescu, Michaela Bocu, Dana Rădulescu, Ioana Mazilu, Eduard Mattes, Ioana Goran, Gheorghe Blasicz.
Să mai menţionăm că ROBERTH BARTH s-a născut în luna noiembrie 1983 la Sibiu şi a copilărit în cartierul Piaţa Cluj până în anul 1990. Începând cu data de 1 iunie 1990, deci de “Ziua Internaţională a Copiilor”, Robert s-a stabilit cu familia în Germania, mai precis la Passau, în landul Bavariei.
Mama lui Robert, Valentine Barth, s-a născut în anul 1961 la Rîmnicu Vâlcea, iar bunicii din partea mamei trăiesc la Vlădeşti, în satul Priporu.
Multe mulţumiri tuturor celor care au contribuit la această reuşită a lui Robert, în special Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” şi “Centrului Europe Direct” din Rm. Vâlcea. Mulţumiri celor care au făcut aprecieri asupra expoziţiei fotografice a fiului meu !”, ne-a mai declarat tatăl GEORG BARTH, din Passau, Germania.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu