luni, 14 octombrie 2013

Concursul pe două roţi “TUR DE IAŞI” şi-a stabilit câştigătorii



Clubul de Ciclism şi Ecologie IasiBike, în parteneriat cu Clubul de Turism şi Ecologie Turistor, a organizat pe data de 13 octombrie 2013 concursul TUR DE IAŞI – un maraton MTB care s-a desfăşurat în pădurea Bârnova, de lângă municipiul Iaşi. A fost ediţia a VI-a a competiţiei, iar sportivii au putut concura la acest maraton de mountain bike pe unul dintre cele două trasee pregătite de organizatori, unul de 27 km şi celălalt de 62 km.
Pe primul loc în clasamentele generale, pe diferite categorii de concurs, s-au clasat următorii sportivi:
- ELITE (33 sportivi): Sobennikov Andrei (din Chişinău, Rep. Moldova);
- HOBBY (114 sportivi): Juncu Mihail (din Gădinţi, judeţul Neamţ - din echipa Elefant Bike);
- SUPERFETE (4 sportive) – ELITE: Dobre Alexandra;
- SUPERFETE (10 sportive) - HOBBY: Chelariu Oana Daniela (din Paşcani, judeţul Iaşi).
”Următorul concurs va fi probabil Roţi pe Gheaţă, în februarie 2014”, ne-a mai declarat în final Iordana Leahu, preşedintele executiv al Clubului de Ciclism şi Ecologie IasiBike.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu