luni, 14 octombrie 2013

Ieşenii Vasile Cîtea şi Mihai Nistor au ajuns la Campionatele Mondiale de box din Kazakhstan



Însoţit de un staff tehnic puternic, în frunte cu Leonard Doroftei, Vasile Cîtea şi Francisc Vaştag, alături de antrenorii Marian Simion, Relu Auraş, de secretarul general al FR Box Viorel Sima şi nu numai, lotul naţional de box al României a ajuns la Almaty – Kazakhstan, unde în perioada 11-27 octombrie 2013 va avea loc Campionatul Mondial de Box pentru seniori.
Tragerea la sorţi pentru Campionatul Mondial de box de la Almaty a fost destul de favorabilă celor 5 boxeri români prezenţi la această prestigioasă competiţie, după cum urmează:
- Categoria 46-49 kg (38 boxeri):
Pe 19 octombrie, în turul 2 (16-imi de finală): LV Bin (China, favoritul nr. 7) - Ovidiu Berceanu (România)
- Categoria 56 kg (51 boxeri):
Pe 17 octombrie, în turul 1: Lally Tanjit (Canada) - Nicolae Răzvan Andreiana (România)
- Categoria 60 kg (46 boxeri):
Pe 15 octombrie, în turul 1: Diaz Luis (Venezuela) - Costin Cătălin Gheorghe (România)
- Categoria 75 kg (48 boxeri):
Pe 19 octombrie, în turul 2 (16-imi de finală): Bogdan Juratoni (România, nr. 3) – învingătorul din 17 octombrie a meciului dintre Hamazaki Ryota (Japonia) şi Wen Yinhang (China)
- Categoria +91 kg (30 boxeri):
Pe 19 octombrie, în turul 1 (16-imi de finală): Mihai Nistor (România, ieşean la origine) – Stankovic Milutin (Serbia).
De menţionat că tragerea la sorţi a fost prezidată de către preşedintele AIBA, Dr. Ching - Kuo Wu şi orchestrată de domnul Helmut Ranze.
Unul dintre pugiliştii români cu reale şanse într-o evoluţie bună la “Mondialele” din Kazakhstan este ieşeanul Mihai Nistor, care boxează acum pentru clubul SCM Bacău, acolo unde este pregătit de Relu Auraş.
Înainte de urcarea pe ringul de la Almaty, Mihai Nistor a declarat: "Visele sunt multe şi mari, dar ar trebui să vorbesc după Mondiale, nu înainte. Nu mi-e frică de nimeni, s-a văzut şi la «Centura de Aur». Vă spun un pronostic: simt podiumul ! Fizic, psihic mă simt foarte bine. Îmi cunosc majoritatea adversarilor, pe ruşi, cubanezi, îi stiu deja. Eu mă dau după adversar. Dacă pleacă, plec după el, dacă vine, stau cu el la lupta. Dar mai bine ar fi dacă ar sta, că m-am săturat de ăştia care fug. Calitatea mea cea mai bună este condiţia fizică".
În Kazakhstan, ieşeanul Vasile Cîtea, vicepreşedintele FR Box, a participat la tragerea la sorţi alături de lumea bună a boxului mondial şi s-a fotografiat alături de Franco Falcinelli (preşedintele EUBC) şi directorul executiv AIBA Wuo Kim – “care este mâna dreaptă dar şi stângă a preşedintelui AIBA” (ne-a spus acelaşi Vasile Cîtea). În final, Vasile Cîtea ne-a mai trimis o fotografie de grup, cu următoarea menţiune: “E poza cu cei mai mulţi Campioni Mondiali români, pe care o veţi avea vreodată. Sănătate şi spor la Memorialul Iosif Mattes !”.


* Urmează ediţia a XIII-a a Memorialului de box Iosif Mattes de la Iaşi

Vă reamintim că în perioada 19-20 octombrie 2013, Sala Polivalentă din Iaşi va găzdui ediţia a 13-a din cadrul Memorialului de box Iosif Mattes, competiţie organizată de CS CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi, DJST Iaşi, FR Box, AJ Box Iaşi şi CSŞ Unirea Iaşi. Prima gală, cea de sâmbătă, va debuta la ora 16.00, iar a doua, cu finalele de duminică, va începe la ora 10.00. Intrarea spectatorilor la competiţia din Sala Polivalentă este liberă, iar la turneul de box de la Iaşi va fi prezent şi arh. Eduard Mattes, fiul regretatului antrenor de box Iosif Mattes, venit special din Israel pentru a participa la competiţia în memoria tatălui său.
DAN TEODORESCU


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu