sâmbătă, 15 februarie 2014

Actualitatea sportivă ieşeană: Penicilina Iaşi, înfrângere programată în faţa unei echipe de top european


Sursa foto: HC Vaslui

Vineri seara, în cadrul etapei a 19-a din Divizia A1 de volei feminin, Sala Polivalentă a găzduit partida Penicilina Iaşi – Dinamo Romprest Bucureşti 0-3 (22:25, 11:25, 14:25). 
În faţa a peste 700 de spectatori, gazdele au contat doar în primul set, atunci când au şi condus cu 22-21, dar au pierdut apoi următoarele trei puncte !
Au evoluat echipele:
Sursa foto: CS City'us
- Penicilina Iaşi (antrenori: Rareş Puni şi Tatiana Popa): Mihaela Stângă - Ana Maria Berdilă, Melinda Sipos, Cristina Lungu, Daniela Popovici, Andra Streşină - Diana Studineanu (libero). Au mai jucat: Ana Maria Ursachi, Simona Mocanu şi Cătălina Lungu.
- Dinamo Romprest Bucureşti (antrenor: Marian Constantin): Daniela Mincă - Tsvetelina Zarkova, Mirela Corjeuţan, Ioana Baciu, Liana Smărăndache, Olga Ativi - Nicoleta Manu (libero).  Au mai jucat: Diana Nenova, Elena Lăpuşneanu, Alida Marcovici, Maria Karakaşeva şi Diana Cărbuneanu.
Miercuri, pe 19 februarie, ieşencele vor evolua în deplasare, în faţa galonatei Ştiinţa Bacău, iar sâmbăta viitoare, pe teren propriu, ele speră la o nouă victorie în faţa formaţiei Rapid Bucureşti.

* “10 din 10”, cu nota 10 plus, pentru voleibalistele de la SC Ştiinţa Miroslava Iaşi

Ultima etapă din sezonul regulat al Diviziei A2 Est de volei feminin a programat sâmbătă meciul SC Ştiinţa Miroslava Iaşi – SCM Piteşti 3-0 (25:14, 25:11, 25:15). Elevele lui Cătălin Ştirbu au obţinut astfel a zecea victorie consecutivă din tot atâtea partide disputate.
Într-un meci disputat în sala de sport a comunei ieşene Miroslava şi vizionat de 100 spectatori, gazdele au evoluat în următoarea alcătuire: Ştefana Petrescu – Cătălina Poboroniuc, Raluca Pichiu, Simona Filip, Andreea Arhip, Tatiana Diaconiţa – Andrada Kotsze (libero). Au mai jucat: Florina Alexandru, Andra Ibănescu, Ana Delescu, Ana Pal, Daniel Shapira.
”A fost un meci mai uşor decât de aşteptam, câştigat pe merit. Felicit fetele pentru această a zecea victorie a sezonului”, ne-a declarat antrenorul formaţiei ieşene, Cătălin Ştirbu.
În prima etapă din play-off, SC Ştiinţa Miroslava Iaşi şi ocupanta locului 2 nu vor evolua, ele fiind calificate direct în turneul de patru din etapa a II-a, care va debuta pe 4 aprilie 2014. Primele două clasate la acest viitor turneu vor merge la turneul final pentru promovarea în prima ligă, alături de primele două clasate din Divizia A2 Vest. Primele două clasate la turneul final vor promova în Divizia A1, acolo unde speră să ajungă şi SC Ştiinţa Miroslava Iaşi.

* HC Vaslui, victorie categorică în Dealul Copoului

HC Vaslui doreşte promovarea în prima ligă de handbal masculin şi cu acest obiectiv în faţă trupa antrenată de Leonard Bibirig a învins sâmbătă, în Sala LPS din Dealul Copoului ieşean pe HC Universitas din localitate, cu scorul de 35-25 (16-11). Diferenţa de scor arată clar valoarea dintre cele două echipe, dar ea putea fi totuşi mai mică, dacă ieşenii nu cădeau fizic şi psihic în ultimul sfert de oră al meciului sau în lotul echipei HC Universitas s-ar fi aflat “bombardierul” Alex Ciobanu (care nu avea drept de joc în meciul cu vasluienii, conform contractului dintre cele două echipe) şi Alexandru Poteră (cu mâna fracturată). De menţionat că în min. 23 tabela de marcaj arăta doar 9-10 în meciul Iaşi-Vaslui, dar apoi ea a devenit 9-15, 11-16 (la pauză) şi 18-23 (min. 45). Apoi oaspeţii au făcut legea şi s-au detaşat decisiv la 20-30 (min. 53), 22-34 (min. 58) şi 25-35 (rezultat final). 
Golurile gazdelor ieşene au fost reuşite de Ilie Burdun 1, Ştefan Dumitrache 5, Răzvan Ifrim 7, Gabriel Dumitrache 3, Alexandru Huzum 1, Alin Lazăr 1, Florin Dimofte 1, George Piu 4, Cristi Moraru 2.
Pentru vasluieni au marcat: Marius Ignat (9 goluri), Hagiu (6), Ţuţu (5), Barac (4), Cotinghiu (4), Sandu Iacob (3), Sabin Ignat (2), Bejinariu (1) si Acatrinei (1).
La finalul disputei din Sala LPS Iaşi, am consemnat următoarele declaraţii în tabăra formaţiei HC Universitas:
- Radu Crăescu (antrenor principal): “Cu rezultatul final care se anticipa, în ultimele minute am introdus pe teren şi jucătorii care au bifat mai puţine minute în meciurile anterioare şi poate şi de aceea oaspeţii au câştigat la o diferenţă mare, de 10 goluri. Dar dacă nu-i bag pe teren măcar câteva minute în meciurile cu echipele tari, oare ei când vor mai putea juca şi evolua... Ne aşteaptă în runda următoare o partidă dificilă la Buzău, cu o echipă care joacă urât, agaţă şi va fi un meci greu, dar nu imposibil pentru noi...”;
- Răzvan Ifrim (antrenor secund-jucător): “Diferenţa pe tabela de marcaj putea fi mai mică, dar am căzut în joc în ultimul sfert de oră. Pe durata meciului, antrenorul Leonard Bibirig era cam agitat pe banca de rezerve a echipei din Vaslui, nu se aştepta poate la o replică aşa de dârză din partea noastră, dar nu-i nimic, îi trece... Joi, la Buzău, noi mergem să câştigăm în faţa Handbal Clubului din localitate !”.
Duminică, 16 februarie, de la ora 12.00, tot în Sala LPS Iaşi se va juca partida de campionat din Seria A a Diviziei A de handbal masculin, dintre Politehnica Iaşi şi Teleorman Alexandria.

* Multipla campioană CS City’us Tg. Mureş a gâfâit serios în faţa ieşenilor de la CSMS
 
Vineri seara, într-o partidă din etapa a XV-a a Ligii 1 de futsal, pe teren propriu, City'us Târgu Mureş a învins cu 6-5 (4-1) pe CSMS Iaşi. Gazdele mureşene au condus la un moment dat cu 4-0, ieşenii s-au apropiat până la 4-3, iar diferenţa de un gol s-a păstrat până la finalul disputei din Sala Sporturilor din Târgu Mureş.
Într-o reeditare a finalei Cupei României de anul trecut, golurile partidei de vineri seara au fost reuşite de Csoma Alpar (min. 2), Cosmin Gherman (min. 10 - din penalty de la 6 metri şi min. 11), Andrei Aparaschivei (min. 13 - autogol), Dumitru “Mimi” Stoica (min. 29 şi 32), respectiv Andrei Despan (min. 20 – din lovitură de penalitate de la 10 metri şi min. 21), Victor Mandea (min. 25), Radu Pisică (min. 32) şi Narcis Cataramă (min. 37).
De remarcat că ultimele minute ale primei reprizei au adus şi 4 lovituri de penalitate de la 10 metri, ambele echipe acumulând câte 6 greşeli. Ion Al-Ioani şi Mimi Stoica au ratat pentru mureşeni, iar Andrei Despan a reuşit să fructifice a doua lovitură a ieşenilor.
La campionii de la City’us Tg. Mureş, antrenorul Kacso Endre a început partida cu: V. Moldovan - Al-Ioani, Gherman, Mimi Stoica, A. Csoma. Au mai jucat: Nicuşan, F. Csoma, Muntean, Olteanu, Otvos, T. Moldovan şi Togan. Nu au putut fi folosiţi internaţionalul Florin Ignat (suspendat după cartonaşul roşu primit la Cluj, în meciul anterior), Covaci şi Daniel Raymond (accidentaţi).
Pentru CSMS Iaşi, sub comanda antrenorului Nelu Stancea, au evoluat: Marius Chiriac - Liviu Ruxandari, Radu Pisică, Narcis Cataramă, Andrei Despan, apoi Ioan Grigoraş, Sorin Cojocaru - Sebastian Cărare, Andrei Aparaschivei, Valentin Pricop, Victor Mandea. Nu a putut juca Radu Guţu, care este accidentat şi va trebui să stea pe tuşă circa o lună de zile.
La finalul disputei de la Tg. Mureş am consemnat în tabăra ieşenilor următoarele declaraţii:
- Nelu Stancea (antrenor principal): "Chiar dacă au pierdut, băieţii au jucat bine şi au evoluat cu mult curaj în faţa campioanei en-titre. Îi felicit !";
- Ionel Popa (team-manager): "Am pierdut la limită în faţa unei formaţii care nu a mai fost învinsă în campionatul intern de foarte multe etape. Jocul nostru de la Tg. Mureş îmi dă speranţe şi pentru optimile de finală ale Cupei României, unde vom întâlni cu o altă forţă a fotbalului de sală din România, Autobergamo Fiat Deva".
În optimile de finală ale Cupei României, meciul de la Iaşi contra echipei din Deva, va avea loc duminică, pe 23 februarie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, acolo unde CSMS-ul din Dealul Copoului aşteaptă susţinerea fanilor !
Pentru naţionala de tineret U 21 de futsal a României, condusă tot de Nelu Stancea, va urma “dubla” cu Macedonia, de la Skopje, din 19 şi 20 februarie 2014. Din lotul tricolor face parte şi ieşeanul Liviu Ruxandari.

* O primă victorie pentru fotbaliştii de la CSMS Iaşi

În cantonamentul din Antalya, CSMS Iaşi a disputat sâmbătă ultimul meci de pregătire al perioadei. Sub conducerea lui Marius Lăcătuş, CSMS Iaşi a învins pe Karpaty Lvov (U 21, din Ucraina) cu 1-0 (0-0), prin golul reuşit de Andrei Herghelegiu, în min. 65, din penalty. A fost prima victorie din acest an pentru formaţia din Copou, în meciurile de verificare susţinute în ţară şi în Turcia.
Echipa de start a ieşenilor a fost: Caparco - Bosoi, Mihalache, Plămadă, Vladu - Onofraş, Novac, Olah, Ţigănaşu - Liviu Mihai, L. Dobre, pe parcursul partidei intrând în joc şi ceilalţi jucători din lot.
DAN TEODORESCU
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu