sâmbătă, 22 februarie 2014

TVR Iaşi, alături de expoziţiile de arte vizuale „Secvenţe Europene” şi „Meridiane Culturale”


Galeria TOP ART de la Casa Cărţii din Iaşi găzduieşte la acest început de an două expoziţii, prima fiind la nivel internaţional. În perioada 24 ianuarie-24 februarie 2014 ochii privitorilor se pot delecta cu exponatele de la “Secvenţe Europene”, iar în intervalul 10-24 martie 2014 se va putea viziona expoziţia de arte vizuale “Meridiane Culturale”.
În prima dintre ele expun Eduard Mattes (Israel – fotografie artistică), Robert Barth (Germania – fotografie artistică), bucureşteanul Cristian Topan (grafică satirică), dar şi ieşenii Dan Teodorescu (fotografie reportaj), Gabriela Cucinschi (pictură) şi debutantul Ovidiu Cucinschi-Digeratu (pictură).
Expoziţia din luna martie va avea printre “artişti” pe Costache Fălticeanu (metaloplastie şi pictură), Laura Fălticeanu (pictură şi vitralii) şi Dan Teodorescu (fotografie reportaj), ultimul fiind şi principalul organizator al celor două expoziţii, dar şi al spectacolului cultural-muzical şi sportiv din cadrul vernisajului celor două manifestări.
Studioul TVR Iaşi (director: Carmen Olaru) a fost mereu alături de arta frumosului şi a acordat spaţii importante pe “micul ecran” celor două expoziţii, prima aflată acum la final, iar a doua pe ultima sută de metri înaintea debutului !

* “Buna dimineaţa, Moldova” aduce realitatea pe micile ecrane

Conform site-ului TVR Iaşi, Matinalul TVR Iaşi le oferă telespectatorilor informaţiile utile zilei. Invitaţii aduc evenimentele în prim-plan şi reportajele aduc frânturile de realitate pe micile ecrane.
Emisiunea-matinal “Bună dimineaţa, Moldova !” este transmisă în direct din studioul de la Iaşi, realizatorul ei fiind Gabriel Rotaru, primul jurnalist angajat la TVR Iaşi. Moldova se alimentează de dimineaţă cu informaţii utile şi invitaţi la obiect. Matinalul TVR Iaşi se difuzează de luni pînă vineri, între orele 8.00 – 9.00 (în ziua de marţi, emisiunea este transmisă simultan şi pe TVR 3, sub genericul „Regional Cafe”). Telespectatorii pot regăsi un program de informaţii şi divertisment, asigurat cu bună dispoziţie de către moderatorii Andrei Giurgia şi Steliana Orăşanu.
Vineri, pe 21 februarie 2014, echipa matinală de la TVR Iaşi a fost din nou la datorie. De la ora 8.00 la 9.00, Steliana şi Andrei au oferit informaţii de interes din zona Moldovei. În acest context, în cadrul emisiunii “Bună dimineaţa, Moldova !”, jurnalistul Dan Teodorescu a vorbit în direct despre expoziţia internaţională de arte vizuale “Secvenţe Europene” şi a oferit şi un preambul al expoziţiei “Meridiane Culturale”. De asemenea, Dan Teodorescu a mulţumit organizatorilor şi partenerilor acestor două expoziţii, în speţă Primăriei Municipiului Iaşi, Uniunii Asociaţiilor Artistice şi Intelectuale a Feroviarilor din România, Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi, Clubului Sportiv CFR Iaşi, firmei PIM Iaşi, conducerii publicaţiei SPORT FAN CLUB, Agenţiei de Ştiri AŞII ROMÂNI (cu sediul central la Nurnberg - Germania), clubului de dans sportiv NIKONS Iaşi, criticului Gheorghe Bălăceanu şi actorului Emil Gnatenco, epigramiştilor din cadrul Asociaţiei literare “Păstorel”, arhitectului şi artistului Edy Mattes, doamnei Lăcrămioara Ioniţă - preşedinta Asociaţiei “Trăieşte cu Inima” şi nu în ultimul rând TVR Iaşi, un partener mereu de nădejde în arta frumosului.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu