luni, 31 martie 2014

A patra remiză consecutivă pentru Răzvan Lucescu !


Petrolul - Dinamo 2-2 (sursa foto: Prosport)

Etapa a 25-a din prima ligă de fotbal a programat duminică două partide, la cea de la Ploieşti asistând şi noul preşedinte al FR Fotbal, Răzvan Burleanu. Rezultatele au fost următoarele:
-
Petrolul Ploieşti - Dinamo Bucureşti 2-2 (2-1)
Au marcat: Albin – min. 4 (din penalty) şi 34, respectiv Bărboianu –min. 10 şi Guilherme –min. 53 (autogol).
La un penalty neacordat lui Dinamo în min. 45, atunci când Elton a pătruns cu mingea în careu, iar Geraldo a căzut şi a oprit mingea cu mâna, antrenorul Flavius Stoican s-a enervat şi a pătrund în suprafaţa de joc. În urma acestui fapt, Stoican a fost eliminat şi trimis în tribună de către arbitrul bucureştean Radu Petrescu, dar a refuzat să părăsească terenul, meciul fiind întrerupt timp de două minute. Până la urmă, jucătorul Dragoş Grigore a venit la antrenorul dinamovist Flavius Stoican şi l-a convins să respecte decizia arbitrului şi să părăsească terenul ! Ceea ce s-a şi întâmplat ! Pentru antrenorul Răzvan Lucescu a fost a patra remiză consecutivă din tot atâtea jocuri de când se află pe banca tehnică a prahovenilor.
- Ceahlăul Piatra Neamţ - Astra Giurgiu 0-2 (0-0)
Au marcat: Yazalde (min. 61) şi Alibec (min. 90).
Cu noul antrenor Florin Marin pe banca tehnică, Astra obţine o victorie muncită sub Pietricica şi continuă să spere că va încurca Steaua la cucerirea unui nou titlu de campioană. Ceea ce e, totuşi, puţin probabil...
Celelalte rezultate ale rundei au fost: Corona Braşov - Săgeata Năvodari 0-0, Oţelul Galaţi - Concordia Chiajna 2-0 (0-0), FC Viitorul Voluntari - ACS Poli Timişoara 1-2 (1-1), Pandurii Târgu Jiu - CFR Cluj 0-1 (0-0).
Clasamentul la zi în Liga I de fotbal arată astfel:
1. Steaua Bucureşti                 24        17        7          0          53-15   58
2. Astra Giurgiu                      25        16        5          4          54-22   53
3. Petrolul Ploieşti                   25        12        12        1          35-15   48
4. Dinamo Bucureşti               25        11        7          7          36-24   40
5. FC Vaslui                            24        11        6          7          25-16   39
6. Pandurii Târgu Jiu               25        11        5          9          45-31   38
7. CFR Cluj                            25        8          10        7          31-27   34
8. Gaz Metan Mediaş              24        9          6          9          28-26   33
9. Ceahlăul Piatra Neamţ        25        8          9          8          22-23   33
10. FC Botoşani                      24        9          5          10        24-34   32
11. Concordia Chiajna            25        8          7          10        27-33   31
12. ACS Poli Timişoara          25        8          5          12        21-30   29
13. Oţelul Galaţi                      25        8          4          13        28-40   28
14. Săgeata Năvodari              25        6          7          12        21-42   25
15. Universitatea Cluj             24        6          6          12        21-38   24
16. FC Braşov                        24        5          8          11        23-32   23
17. FC Viitorul Voluntari         25        5          8          12        18-42   23
18. Corona Braşov                  25        2          7          16        18-40   13
Luni, 31 martie, se vor disputa ultimele trei partide din runda cu nr. 25, astfel: Universitatea Cluj - Gaz Metan Mediaş (ora 18.30, în direct pe DigiSport 1), FC Vaslui - FC Braşov (ora 19.00, pe DolceSport 1) şi Steaua Bucureşti - FC Botoşani (ora 21.00, pe DigiSport 1).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu