luni, 21 aprilie 2014

Matei-Pavel Dumitrescu, sportivul de aur al Clubului Micul Şahist Iaşi


Matei-Pavel Dumitrescu
La Campionatele Naţionale de şah pentru copii, juniori şi tineret, (categoriile de vârstă 8-20 ani), competiţie încheiată recent la Călimăneşti-Căciulata, CS Micul Şahist Iaşi a avut reuşite importante prin Matei-Pavel Dumitrescu, care a cucerit două medalii, una de aur la şah clasic şi alta de bronz la şah blitz.
Într-un turneu cu 109 participanţi, de la categoria de vârstă 10 ani băieţi, lupta pentru titlul naţional la şah clasic s-a dus până în ultima rundă. Câştigătorul medaliei de aur a fost până la urmă Matei-Pavel Dumitrescu (CS Micul Şahist Iaşi, antrenor: Ştefan Axinte) care l-a învins în runda decisivă pe Mihnea-Ionuţ Ognean (CSŞ Tg. Mureş), favoritul grupei, fost campion mondial şcolar şi actualul vicecampion mondial şcolar.
Partida dintre Dumitrescu şi Ognean a fost una dramatică, cu atacuri de ambele părţi şi după un fulminant schimb de piese, ieşeanul Matei-Pavel a rămas cu o piesă în plus, obţinând astfel victoria în turneu după un parcurs excelent – 8 puncte, din 7 victorii şi 2 remize !
Aflat într-o formă de zile mari, Matei-Pavel Dumitrescu a câştigat şi bronzul în proba de blitz, cu 7 puncte, la doar jumătate de punct distanţă faţă de medalia de aur !
Tot de la CS Micul Şahist Iaşi a evoluat excelent şi Andrei Bulgariu (doar 9 ani), care s-a clasat pe un onorant loc 5 la şah clasic - 10 ani băieţi, cu 7 puncte, la egalitate de puncte cu ocupantul locului 2.
Alte 2 medalii de argint pentru CS Micul Şahist Iaşi a obţinut Mihăiţă Hogaş (8 ani) în probele de dezlegări (19,5 puncte în 56 minute) şi blitz (7,5 puncte, la egalitate de puncte cu locul 1).
A cincea medalie pentru clubul ieşean a fost cucerită de Alexandru Călin (categoria de vârstă 14 ani), cu un bronz în proba de şah rapid, cu 6,5 puncte la activ.
Şahiştii noştri, Alex Călin, Tudor Fotache - la şah clasic şi Diana Lupaşcu - la blitz, au luptat permanent pentru o nouă medalie, dar înfrângerile din ultima rundă i-au făcut să coboare câteva locuri în clasamentul final. Bine au mai jucat Iannis Comisu şi Andrei Maties. Felicitări tuturor !”. ne-a declarat la finalul competiţiei Ştefan Axinte, antrenor la CS Micul Şahist Iaşi.
DAN TEODORESCU

2 comentarii: