marți, 22 aprilie 2014

Steaua pune pe chituci „Viitorul” lui Hagi !


Sursa foto: Prosport

Ultimele trei meciuri din runda cu nr. 28 a Ligii I de fotbal au adus două victorii pentru echipele care au evoluat în deplasare, ele fiind Universitatea Cluj şi Steaua Bucureşti.
Se mai poate spune că, după ce Viitorul Voluntari (ex-Constanţa) a învins la Vaslui (în etapa a 26-a), iar vasluienii şi-au recuperat punctele în Ghencea (în etapa a 27-a), acum a venit rândul steliştilor să-şi “recupereze” punctele la Chiajna (în etapa a 28-a) şi iată cum cele trei echipe menţionate au acumulat “frăţeşte” câte 3 puncte în două partide disputate ! Beneficiara acestui “triumvirat” al fotbalului românesc a fost totuşi Viitorul lui Hagi, care nu avea, teoretic, nici o şansă în meciurile cu FC Vaslui (în deplasare) şi Steaua Bucureşti (acasă).
Rezultatele partidelor disputate luni, 21 aprilie, au fost:  
- ACS Poli Timişoara - Universitatea Cluj 1-2 (1-0)
Au marcat: Popovici – min. 2, respectiv Lungu – min. 52 şi Maximilian Nicu (la primul său gol înscris în Liga I din România) – min. 83. De menţionat că, în min. 90, mijlocaşul timişorean Ovidiu Petre a suferit o accidentare la umăr, iar până la finalul disputei ACS Poli a evoluat în inferioritate numerică, deoarece antrenorul gazdelor, Dan Alexa, efectuase deja toate schimbările.
- FC Braşov - Concordia Chiajna 3-1 (1-0)
Au marcat: Grigorie – min. 24 şi 47, Bruno Madeira – min. 84, respectiv N. Roşu – min. 68 (din penalty). După eliminarea lui Onduku (Concordia) din minutul 44, antrenorul oaspeţilor, Marius Şumudică, a vrut să-şi scoată echipa de pe teren, dar până la urmă a renunţat iar meciul a continuat.
- FC Viitorul Voluntari - Steaua Bucureşti 0-3 (0-2)
Într-un meci disputat la Chiajna, golurile oaspeţilor au fost reuşite de Latovlevici – min. 39, Iancu – min. 40 şi Keşeru – min. 50.
Celelalte rezultate ale rundei cu nr. 28 au fost: Gaz Metan Mediaş - Oţelul Galaţi 0-2, FC Vaslui - Corona 2010 Braşov 8-1, CFR Cluj - Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0, Dinamo Bucureşti - Astra Giurgiu 2-0, FC Botoşani - Panduri Târgu Jiu 3-2, Săgeata Năvodari - Petrolul Ploieşti 2-3.
Clasamentul la zi în Liga I arată astfel:
1. Steaua Bucureşti                 28        19        8          1          60-16   65
2. Astra Giurgiu                      28        17        5          6          56-26   56
3. Petrolul Ploieşti                   28        14        13        1          41-18   55
4. Dinamo Bucureşti               28        14        7          7          42-25   49
5. FC Vaslui                            28        14        6          8          35-18   48
6. Panduri Târgu Jiu                28        12        6          10        48-34   42
7. CFR Cluj                             28        10        11        7          35-28   41
8. FC Botoşani                        28        11        5          12        31-43   38
9. Concordia Chiajna              28        9          7          12        30-37   34
10. Gaz Metan Mediaş            28        9          6          13        28-32   33
11. Ceahlăul Piatra Neamţ      28        8          9          11        22-28   33
12. Universitatea Cluj             28        9          6          13        26-41   33
13. ACS Poli Timişoara          28        8          7          13        22-32   31
14. Oţelul Galaţi                      28        9          4          15        31-44   31
15. FC Braşov                         28        7          9          12        28-35   30
16. Săgeata Năvodari              28        7          8          13        24-45   29
17. FC Viitorul Voluntari          28        6          9          13        19-45   27
18. Corona 2010 Braşov         28        2          8          18        20-51   14
Etapa a 29-a din Liga I programează partidele:
- Vineri, 25 aprilie: Ceahlăul Piatra Neamţ - Gaz Metan Mediaş (ora 19:00, în direct pe DIGI SPORT);
- Sâmbătă, 26 aprilie: Oţelul Galaţi - Săgeata Năvodari (ora 16:30, DIGI SPORT), “U” Cluj - FC Vaslui (ora 18:45, DIGI SPORT);
- Duminică, 27 aprilie: Astra Giurgiu - CFR Cluj (ora 14:00, DOLCE SPORT / ANTENA 1), Pandurii Tg. Jiu – ACS Poli Timişoara (ora 17:00, DIGI SPORT), Concordia Chiajna - Dinamo Bucureşti (ora 19:30, DIGI SPORT);
- Luni, 28 aprilie: Corona Braşov - FC Viitorul Voluntari (ora 18:30, DIGI SPORT), Steaua Bucureşti - FC Braşov (ora 20:00, DOLCE SPORT), Petrolul Ploieşti - FC Botoşani (ora 21:00, DIGI SPORT).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu