vineri, 2 mai 2014

CSMS Iaşi, victorie mare la Clinceni !


Sursa foto: CSMS Iaşi

Etapa a treia din turneul play-off din Liga a II-a de fotbal a programat vineri, în debutul rundei din Seria I, partida FC Clinceni - CSMS Iaşi 0-3 (0-2).
Într-un joc în care ieşenii au făcut legea pe terenul disputei, golurile oaspeţilor au fost reuşite de Pălimaru (min. 36), Liviu Mihai (min. 38) şi Olah (min. 58 – din penalty).
Ambele echipe au ratat alte mari ocazii de gol pe parcursul meciului, gazdele prin Kone (‘9 şi ’30), oaspeţii prin Al. Creţu (‘7), Pălimaru (’18 şi ‘50), Plămadă (’72) şi Herghelegiu (min. 90+3).
Într-un meci arbitrat de brigada George Cătălin Găman (Craiova) - Stelian Slabu (Braşov) şi Marius Cristian Marchidanu (Brăila) au evoluat echipele:
- FC Clinceni: Bolboaşă - Venţer, Niţu (Marciuc ’46), Viţelaru, Artyom Karamyan - Olariu (Konyeha ’75), Puşcaş, Bogdan Pătraşcu, Arman Karamyan (Vlad Rusu ’60) – Kone, I. Roşu. Director sportiv: Marcel Abăluţă. Antrenor: Florentin Rădulescu.
- CSMS Iaşi: Caparco – Bosoi, Mihalache, Plămadă, Ţigănaşu (Vladu ’24) – Dedu (Novac ’80), Olah, Al. Creţu, Hergheligiu - Liviu Mihai (Onofraş ’84) – Pălimaru. Antrenor: Marius Lăcătuş.
De menţionat că în tribunele arenei din Clinceni s-a aflat şi antrenorul Claudiu Niculescu, proaspăt demis de la CSM Rm. Vâlcea !
În Seria I, după meciul de la Clinceni, clasamentul arată astfel:
1. CSMS Iaşi               13        8          2          3          22-10   26 (+5)
2. Unirea Slobozia       12        7          1          4          12-11   22 (+4)
3. Rapid Bucureşti      12        6          3          3          14-10   21 (+6)
4. FC Clinceni             13        5          3          5          19-16   18 (-3)
5. ACS Berceni           12        3          3          6          15-21   12 (-6)
6. SC Bacău                12        1          2          9          8-22     5 (-13)
Celelalte meciuri din etapa a III-a a Seriei I vor avea loc sâmbătă, după următorul program:
- Turneul play-off (locurile 1-6): CSM Unirea Slobozia - SC Bacău (ora 11:00) şi Rapid Bucureşti - ACS Berceni (ora 18:00, în direct pe TVR 3);
- Turneul play-out (locurile 7-12): Rapid CFR Suceava - FC Farul Constanţa, CF Brăila - Gloria Buzău şi Unirea Tărlungeni - Dunărea Galaţi (toate de la ora 11:00).

* O nouă rundă în Liga a III-a de fotbal

Etapa a III-a din Seria I din Liga a III-a de fotbal programează sâmbătă, de la ora 18.00, trei partide, două în play-off (FCM Dorohoi - Bucovina Pojorâta şi Kosarom Paşcani - Cetatea Târgu Neamţ) şi una în play-out (Aerostar Bacău - Bucovina Rădăuţi). Sâmbătă se vor mai juca două meciuri, tot de la ora 18.00, ele fiind Ştiinţa Miroslava - SCM Petrotub Roman (play-off), respectiv Sporting Suceava - CSM Moineşti (play-out).În grupa a doua valorică va sta Ceahlăul II Piatra Neamţ, deoarece FCM Bacău s-a retras din campionat în debutul sezonului.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu