vineri, 27 iunie 2014

La CM fotbal - Brazilia 2014: “Dracii Roşii” câştigă grupa H cu maximum de puncte !


Belgia-Coreea de Sud 1-0 (sursa foto: UEFA)

Echipa Belgiei a învins Coreea de Sud cu scorul de 1-0 (0-0), joi, pe ''Arena Corinthians'' din Sao Paulo, și a câștigat cu maximum de puncte Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie - 13 iulie).
Deși a jucat fără vedetele Witsel, De Bruyne, Lukaku și Hazard (intrat pe final), Belgia s-a impus chiar și în zece oameni, prin golul lui Jan Vertonghen (min. 78). În optimi, Belgia va înfrunta formația Statelor Unite, ocupanta locului doi în Grupa G.
Jocul a fost alert încă de la debut, asiaticii încercând să joace ofensiv, dar astfel au oferit spații belgienilor, care au încercat să profite de ele.
Kim Young-gwon a semnat prima ocazie a meciului (10), dar șutul său a trecut peste poarta lui Courtois.
Belgienii au avut o posesie mai bună cu trecerea timpului și Mertens a avut o ocazie imensă de a deschide scorul, în minutul 25, când a rămas singur cu portarul la 8 metri, dar a tras peste poartă.
Coreea de Sud a trecut și ea pe lângă deschiderea scorului (30), dar Defour și apoi portarul Courtois au salvat golul la mingile trimise de Ki.
Același Mertens a creat pericol la poarta lui Kim Seung-gyu, care a respins de sub transversală (36) lovitura liberă executată de jucătorul lui Napoli, care în minutul 42 a tras de la distanță fără probleme de data aceasta pentru goalkeeper.
Belgienii au rămas în zece oameni în finalul primei reprize, după ce Defour a fost eliminat pentru o intrare dură la un duel la mijlocul terenului.
Coreenii au atacat tot mai insistent în repriza secundă, având chiar și o bară, prin Ki (59), dar reduta belgiană a rezistat.
Belgia a reușit să dea lovitura în minutul 78, după o gafă a apărării asiatice: Origi a tras la poartă, goalkeeperul a respins în față, iar Vertonghen, din poziție suspectă de ofsaid, a reluat în plasă: 0-1.
Hazard (90) și Lee Yong (90) au trecut pe lângă gol, dar cei doi portari au salvat situația și echipa lui Hong Myung-bo a părăsit competiția cu un singur punct, luat Rusiei cu șansă, după o gafă de portar.
Au evoluat echipele:
- Coreea de Sud: Kim Seung-gyu — Lee Yong, Kim Young-gwon, Hong Jeong-ho, Yoon Suk-young — Han Kook-young (Lee Keun-ho ‘46), Ki Sung-yeung — Lee Chung-yong, Koo Ja-cheol (căpitan), Son Heung-min (Ji Dong-won ‘73) — Kim Shin-wook (Kim Bo-kyung ‘66). Selecționer: Hong Myung-bo.
- Belgia: Thibaut Courtois — Anthony Vanden Borre, Daniel Van Buyten, Nicolas Lombaerts, Jan Vertonghen (căpitan) — Steven Defour, Mousa Dembele — Dries Mertens (Nacer Chadli ‘60), Marouane Fellaini, Adnan Januzaj (Divock Origi ‘60) — Kevin Mirallas (Eden Hazard ‘88). Selecționer: Marc Wilmots.
- Arbitru: Benjamin Williams; Matthew Cream, Hakan Anaz (toți din Australia); arbitru de rezervă: Victor Carrillo (Peru)
Cartonașe galbene: Hong Jeong-ho (35), dembele (50).
Cartonaș roșu: Defour (45).

* Tot în grupa H: Algeria - Rusia 1-1 şi “Vulpile Deşertului” se califică în premieră în optimile de finală

Echipele Algeriei și Rusiei au terminat la egalitate, 1-1 (0-1), joi, pe ''Arena da Baixada'' din Curitiba, în Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, astfel că africanii s-au calificat în premieră în optimile de finală.
Aleksandr Kokorin (min. 6) a deschis scorul pentru ruși, dar Algeria a egalat prin Islam Slimani (min. 60) și va juca în optimi cu Germania, câștigătoarea grupei G.
Rusia a început excelent meciul și a deschis scorul după doar șase minute, prin Kokorin, care a reluat cu capul în vinclul porții lui M'Bolhi mingea centrată de pe partea stângă de Kombarov.
Echipa lui Capello a făcut un joc bun în continuare și a ținut formația algeriană departe de poarta lui Akinfeev, ''vulpile deșertului'' dovedindu-se în general fără inspirație.
Tot Rusia a avut o șansă notabilă în minutul 26, când Șatov a tras de la 25 de metri pe lângă vinclul porții algeriene.
Algeria a încercat să construiască atacuri care să pună în pericol poarta rusă, dar a avut puține reușite. Slimani a fost cel mai periculos om al africanilor, dar după o fază la care s-a dictat ofsaid, în finalul primei reprize a reluat bine cu capul, după un corner, dar direct în brațele lui Akinfeev (43).
Samedov a ratat o mare ocazie în debutul porții secunde (47), șutând în portar din poziție de finalizare. Astfel, în loc să fie 2-0 a fost 1-1, pentru că Slimani a marcat cu capul, din marginea careului mic, în minutul 60, după ce Akinfeev a ratat intervenția la centrarea lui Brahimi.
Egalarea a făcut ca rușii să se avânte în atac în căutarea unui nou gol, sinonim cu calificarea. Denisov l-a pus la încercare pe portarul algerian (62), care a fost atent și la șutul lui Kerjakov (70). Kozlov (90) a ratat ultima ocazie a rușilor.
Rusia, gazda ediției din 2018, părăsește competiția din Brazilia după două gafe de portar, care au privat-o de rezultate mai bune cu Coreea de Sud și Algeria.
Au evoluat echipele:
- Algeria: Rais M'Bolhi — Aissa Mandi, Essaid Belkalem, Rafik Halliche (căpitan), Djamel Mesbah — Carl Medjani, Nabil Bentaleb — Sofiane Feghouli, Yacine Brahimi (Hassan Yebda ‘71), Abdelmoumene Djabou (Nabil Ghilas ‘77) — Islam Slimani (El Arabi Soudani ‘90). Selecționer: Vahid Halilhodzic.
- Rusia: Igor Akinfeev — Alexei Kozlov, Vasili Berezuțki (căpitan), Serghei Ignașevici, Dmitri Kombarov — Denis Glușako (Igor Denisov ‘46), Victor Faizulin — Aleksandr Samedov, Aleksandr Kokorin, Oleg Șatov (Alan Dzagoev ‘67) — Aleksandr Kerjakov (Maksim Kanunikov ‘81). Selecționer: Fabio Capello.
- Arbitru: Cuneyt Cakir; arbitri asistenți: Bahattin Duran, Tarik Ongun (toți din Turcia); arbitru de rezervă: Joel Aguilar (El Salvador).
- Cartonașe galbene: Mesbah (39), Kombarov (57), Kozlov (59), Ghilas (87), Cadamuro (90+1).
Clasamentul final al grupei H este următorul:
1. Belgia                                  3          3          0          0          4-1                   9
2. Algeria                                3          1          1          1          6-5                   4
3. Rusia                                   3          0          2          1          2-3                   2
4. Coreea de Sud                    3          0          1          2          3-6                   1
Începând cu 28 iunie se desfăşoară optimile de finală, după următorul program: Brazilia-Chile, Mexic-Olanda, Columbia-Uruguay, Grecia-Costa Rica, Franţa-Nigeria, Elveţia-Argentina, Germania-Algeria, SUA-Belgia.
Sâmbătă se vor juca partidele Brazilia – Chile (pe stadionul Estadio Mineirão, din Belo Horizonte, de la ora 19.00) şi Columbia – Uruguay (pe stadionul Maracana, din Rio de Janeiro, de la ora 23.00), ambele în direct pe TVR 1.
(Sursa: Agerpres)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu