joi, 26 iunie 2014

Tenismenele care vor evolua la „Trofeul Municipiului Iaşi” se „încălzesc” acum la Bucureşti !



În aceste zile, Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti găzduieşte un turneu ITF de 10.000 dolari, în cadrul competiţiei feminine. Multe jucătoare care evoluează la turneul din Capitală vor fi prezente şi la arenele CFR Iaşi, în perioada 5-13 iulie 2014, la tradiţionalul turneu denumit „Trofeul Municipiului Iaşi”, o competiţie din calendarul mondial ITF, cu premii de 10.000 dolari.
La turneul din Bucureşti, directorul de concurs este binecunoscuta Florenţa Mihai, iar supervisorul ITF este Mihaela Testiban.
În primul tur al probei de simplu, Cristina-Mădălina Stancu (24 ani, revenită de la Colegiul Universitar din SUA, unde a fost partenera de dublu pe terenurile de tenis a ieşencei Ştefania Hristov) a învins-o pe „puştoaica” de numai 14 ani şi 4 luni Andreea Prisacariu (originară din Iaşi) cu 6-1, 6-1. De menţionat că ambele sportive vor evolua peste puţine zile şi la Trofeul Municipiului Iaşi, unde vor primi un wild-card pe tabloul principal din partea CS CFR Iaşi.
Cristina-Mădălina Stancu a urcat pe tabloul principal la turneul din Capitală venind din calificări, după trei victorii consecutive: 4-6, 6-1, 6-3 cu Mădălina GRIGORIU, 6-3, 6-2 cu Nadiya KOLB (Ucraina) şi 6-4, 6-0 cu Gabriela DUCA.
În turul al doilea al probei de simplu, în optimile de finală, Cristina-Mădălina Stancu va evolua împotriva partenerei sale de dublu de la Bucureşti, Raluca-Elena Platon (favorita nr. 3).
În primul tur al probei de dublu, perechea Platon-Stancu a ajuns acum până în semifinale, după două victorii: 7-6 (3), 6-2 cu Ştefana ANDREI - Camelia-Elena HRISTEA (nr. 3) şi 7-5, 4-6 [11-9] cu Maryna KOLB-Nadiya KOLB (Ucraina).
În semifinalele probei de dublu, Raluca-Elena Platon / Cristina- Mădălina Stancu vor întâlni perechea Laura-Ioana ANDREI / Oana-Georgeta SIMION (prima favorită a competiţiei).
Revenind la ieşeanca Andreea Prisacariu (doar 14 ani şi 4 luni), să menţionăm că şi ea a ajuns pe tabloul principal al turneului ITF de la Bucureşti după ce a parcurs turneul de calificare, acolo unde, după un prim tur liber, a reuşit două frumoase victorii: 7-5, 6-1 cu Maryna KOLB (din Ucraina, în vârstă de 17 ani) şi 6-4, 6-4 cu Daniela CIOBANU (din Rep. Moldova, 19 ani).

* Turneul ITF de la arenele CFR Iaşi bate la uşă !

Pe 26 iunie 2014, după ce perioada oficială de retrageri s-a încheiat, ITF comunică lista celor 18 jucătoare promovate direct pe tabloul principal de „32” al turneului feminin de la arenele CFR Iaşi. Aşadar, la turneul denumit Trofeul Municipiului Iaşi, cu premii de 10.000 dolari, programat în perioada 5-13 iulie 2014, tenismenele calificate pe tabloul principal sunt următoarele:
1. Irina Maria BARA (ROU)                          locul 490 WTA
2. Camilla ROSATELLO (ITA)                                 500                               
3. Raluca Elena PLATON (ROU)                              545
4. Nicoleta-Cătălina DASCĂLU (ROU)                   596
5. Anastasia VDOVENCO (MDA)                           637                             
6. Elena BOGDAN (ROU)                                        639
7. Victoria MUNTEAN (FRA)                                  691
8. Carolina PILLOT (ITA)                                         720
9. Francesca PALMIGIANO (ITA)                           735
10. Chloe PAQUET (FRA)                                        768
11. Julieta Lara ESTABLE (ARG)                             802                             
12. Ştefana ANDREI (ROU)                                     872                               
13. Patricia LĂNCRANJAN (ROU)                         923                               
14. Gabriela TALABĂ (ROU)                                   934                               
15. Camille CHELI (FRA)                                         935                               
16. Irina FETECĂU (ROU)                                       941                               
17. Elke LEMMENS (BEL)                                       942                             
18. Alessia PIRAN (ITA)                                           952                             
Pe tabloul de calificări de 48, sunt calificate direct 42 de tenismene din România, Japonia, Germania, Rusia, Rep. Moldova, Italia, Argentina, Canada, Slovenia, Belgia, Franţa, Slovacia.
Şi mai există în prezent şi o listă alternativă cu 17 sportive, provenite din România, Ucraina, SUA, Israel şi Olanda.
Să mai menţionăm că CS CFR Iaşi, în afară de cele două wild-card pe tabloul principal al probei de simplu de la Trofeul Municipiului Iaşi, acordate deja tenismenelor Cristina-Mădălina Stancu şi Andreea Prisacariu, mai are posibilitatea să acorde alte 6 wild-carduri în calificări. Până în prezent, au solicitat aceste wild-carduri tenismenele Teona Velehorschi (din Canada, dar născută la Iaşi, în România, pe 11 mai 1997, dar care între timp a intrat singură în calificări, după retragerea altor concurente !), Delia Ioana Ciobanu (de la CS CFR Iaşi, care va împlini 17 ani pe 16 august 2014), Pei-Ju Chien (15 ani, din Taipei-ul chinezesc, după rugamintea expresă a antrenorului Caio Claudino) şi Raluca Ciufrilă (17 ani, de la SCM Deva). Alte trei jucătoare care mai doresc să evolueze în turneul de calificare de la arenele CFR Iaşi, care va debuta pe 5 iulie 2014, sunt rugate să ia legătura imediat în acest sens cu directorul sportiv al CS CFR Iaşi, ing. Dan Teodorescu, prin adresa de email a clubului ceferist ieşean, care este: clubsportivcfr@yahoo.com.

Să informăm că opt sportive din calificări, în urma meciurilor disputate, vor ajunge şi ele pe tabloul principal al probei de simplu. La arenele CFR Iaşi se va disputa şi proba de dublu feminin, cu 16 perechi la start. Două dintre ele vor fi nominalizate de CS CFR Iaşi, prin wild-carduri de participare.
Finalele competiţiei ieşene sunt programate pe 11 iulie (vineri - la dublu) şi 13 iulie (duminică - la simplu), ambele înregistrate şi redate apoi pe micul ecran, tot în aceleaşi zile, de TELE M Iaşi.
Luni, 30 iunie 2014, emisiunea TOP SPORT de la TELE M Iaşi, moderată de jurnalistul Cezar Florişteanu, care va debuta la ora 17.00, va fi dedicată turneului feminin de la arenele CFR Iaşi, “Trofeul Municipiului Iaşi” la tenis fiind organizat de Clubul Sportiv CFR Iaşi, în parteneriat cu Federaţia Română de Tenis şi Primăria Municipiului Iaşi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu