marți, 30 septembrie 2014

Penicilina Iaşi primeste vizita formaţiilor Unic Piatra Neamţ şi SCM “U” Craiova



În cadrul pregătirilor pentru noul sezon competiţional 2014-2015, echipa feminină de volei Penicilina Iaşi va întâlni miercuri, de la ora 16:00, în Sala Polivalentă, formaţia Unic Piatra Neamţ. Acesta va fi ultimul test înaintea meciurilor din “Cupa României” cu SCM Universitatea Craiova, care vor avea loc la sfârşitul săptămânii, la Iaşi. Sâmbătă, partida tur se va disputa în Sala Penicilina, de la ora 17:00, pentru ca returul să aibă loc duminică, în Sala Polivalentă, tot de la ora 17:00. Cele două jocuri de la Iaşi vor fi arbitrate de cuplul V. Papadopol – L. Năstase, observatorul federal fiind E. Achihăei.
Tot în faza I din Cupa României la volei feminin, se mai joacă partidele tur-retur: CSM Lugoj - CSM Satu Mare (pe 4 şi 11 octombrie) şi CS Universitatea Cluj – CSM Bucureşti (pe 10 şi 11 octombrie, ambele meciuri la Bucureşti). S-a disputat până acum “dubla” CSM Târgovişte - Unic Piatra Neamţ 3 - 0 (25:2, 25:5, 25:9) şi Unic Piatra Neamt - CSM Târgovişte 0 - 3 (4:25, 7:25, 8:25). Ambele dispute au avut loc la Târgovişte.
Faza a doua a Cuzpei Românie va avea loc în lunile ianuarie şi februarie 2015. Învingătoarea dintre Penicilina Iaşi şi SCM “U” Craiova se va confrunta în faza a doua cu CS Volei Alba Blaj.
Pe 15 octombrie este programată şi prima rundă a Diviziei A1 de volei feminin, care va cuprinde meciurile: CS Ştiinta Bacău - CS Volei Alba-Blaj, din nou ACS Penicilina Iaşi - SCM "U" Craiova, CS Dinamo Romprest Bucureşti - CS "U" Cluj, CSM Lugoj - CS "U" Medicina CSŞ Târgu Mureş, CSM Bucureşti - CSM Târgovişte, CSM Satu Mare - Unic LPS Piatra Neamţ.
Pentru sezonul care bate la uşă, ACS Penicilina Iaşi are următorul lot de jucătoare: Mihaela Stângă, Elena Curcă, Andra Streşină, Ana Maria Berdilă, Daniela Popovici, Melinda Sipos, Diana Studineanu (libero), Cristina Lungu, Simona Filip, Iuliana Fâcă, Ana Maria Fâcă, Diana Macovei, Simona Mocanu şi Ana Maria Ursachi. Antrenorii echipei sunt Rareş Puni şi Tatiana Popa, iar preşedintele grupării finanţate de peste patru decenii de SC Antibiotice SA Iaşi este Vasile Stângă.

* Ştiinţa Miroslava a preferat liga a doua

Să mai menţionăm că în Divizia A2 Est, campionatul va debuta pe 18 octombrie cu meciurile: CSM 2007 LPS Focşani - CSV 2004 Tomis Constanţa, CSU Galaţi - CS Rapid Bucureşti, CS Dinamo Romprest II Bucureşti - SCM Piteşti, iar echipa CS Ştiinta Miroslava Iaşi va sta. Deşi a promovat la finele sezonului anterior în Divizia A1, echipa din Miroslava a preferat să joace în continuare în liga a doua, din motive financiare şi probabil şi de efectiv !
DAN TEODORESCU
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu