duminică, 26 octombrie 2014

Înfrângere la “zero” pentru voleibalistele de la Penicilina Iaşi !


Sursa foto: UNIREA
În etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin, într-un meci inversat, formaţia Penicilina Iaşi a evoluat în deplasare în compania unei pretendente la titlul naţional, Volei Alba Blaj. Chiar şi în aceste condiţii, conducerea clubului moldav viza obţinerea unui rezultat cât mai bun, fiecare set câştigat contând în clasament.
În Sala ”Timotei Cipariu”, cu un nou antrenor principal, Darko Zakoč, echipa gazdă, s-a impus însă de o manieră categorică, valorificând la maximum potenţialul jucătoarelor din Japonia, Brazilia, Cehia şi Belarus, venite în această vară. Meciul nu a avut istoric, elevele antrenorului ieşean Rareş Puni cedând meciul de o manieră surprinzătoare, cu 0-3 (16-25, 4-25, 20-25). De menţionat că, setul al doilea a fost unul în care gazdele s-au impus într-un mod categoric, până la 16-1 servind numai Hashimoto și Nemțanu !
Pentru echipa din Blaj, antrenorul Darko Zakoč a mizat pe Adina Salaoru, Roxana Ivanof, Martina Utla, Naoko Hashimoto, Tsvetelina Zarkova, Ioana Nemţanu - Katja Medved (libero). Au mai evoluat: Adina Stanciu şi Natasha Matseichyk, iar pe banca de rezerve s-au mai aflat Adriana Dudnic, Jacqueline Souza, Ramona Rus.
La finalul disputei de sâmbătă, preşedinţii celor două grupări sportive au declarat:
- Sergiu Ştefănescu (Volei Alba Blaj): “A fost o victorie fără emoții, într-o partidă desfășurată așa cum ne așteptam și am luat trei puncte importante în economia campionatului. Le urăm un bun venit în staff-ul tehnic lui Darko Zakoč și Pedrag Zukovic. Cu siguranță, în partida din etapa viitoare, cu CSM Târgoviște, nu va fi la fel de simplu“;
- Vasile Stângă (Penicilina Iaşi): “Diferenţa de valoare dintre cele două loturi a generat acest scor. Misiunea voleibalistelor noastre este să câştige întâlnirile cu echipele care au nivelul apropiat cu al Penicilinei”.
Rezultatele complete ale rundei cu nr. 3 din prima ligă feminină de volei au fost: CSM Bucureşti-Universitatea Cluj 3-0 (25-17, 25-12, 25-16), CS Volei Alba Blaj-Penicilina Iaşi 3-0 (25-16, 25-4, 25-20), CSM Satu Mare-Medicina Tîrgu Mureş 1-3 (25-19, 21-25, 14-25, 16-25), Unic Piatra Neamţ - CSM Târgovişte 0-3 (27-29, 15-25, 11-25), CSM Lugoj - SCM “U” Craiova 3-1 (25-20, 25-17, 22-25, 25-20) şi Dinamo Romprest Bucureşti - Ştiinţa Bacău 1-3 (18-25, 20-25, 25-19, 21-25).
Etapa viitoare, pe 1 noiembrie, programează partidele: CS Volei Alba-Blaj - CSM Târgovişte, CS "U" Medicina CSŞ Târgu Mureş – Volei Club Unic LPS Piatra Neamţ, CS "U" Cluj -    CSM Satu Mare, SCM "U" Craiova - CSM Bucureşti, CS Ştiinţa Bacău - CSM Lugoj, ACS Penicilina Iaşi - CS Dinamo Romprest Bucureşti.

* Victorie la debut de sezon pentru voleibalistele de la Ştiinţa Miroslava

În propria sală de jocuri din comuna ieşeană Miroslava, în prima rundă din Divizia A2 Est de volei feminin, sâmbătă, Ştiinţa din localitate a învins redutabila Rapid Bucureşti cu scorul de 3-0 (25-18, 25-20, 25-16).
Pentru echipa ieşeană, antrenată de Cătălin Ştirbu, au evoluat: Ştefana Petrescu – Cătălina Poboroniuc, Raluca Pichiu, Tatiana Diaconiţa, Delia Pădurean (recent transferată de la Blaj), Cristiana Seserman – Andrada Kotze (libero). Rezerve: Ana Pal şi Andra Ibănescu.
La finalul jocului, antrenorul Cătălin Ştirbu ne-a declarat: “A fost primul meci al sezonului, cu o echipă despre care nu ştiam în acest moment mare lucru, dar ea a venit la meci cu lotul vechi de jucătoare, deci unul foarte bun pentru liga a doua ! Am pornit cu dreptul, fetele s-au mobilizat exemplar şi le felicit pe toate pentru victoria obţinută !”.
Celelalte rezultate ale rundei au fost: CSM 2007 LPS Focşani - CSM Pitesti 0-3 (-15, -19, -13) şi CSU Galaţi - Dinamo Romprest II Bucureşti 1-3.
Etapa a II-a, pe 1 noiembrie, programează meciurile: CS Rapid Bucureşti - CS Dinamo Romprest II Bucureşti, CSM Piteşti - CSU Galaţi şi CS Ştiinţa Miroslava - CSM 2007 LPS Focşani.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu