marți, 14 octombrie 2014

Penicilina Iaşi-SCMU Craiova, pentru a treia oară în decurs de câteva zile !



Penicilina Iaşi va debuta în noul campionat miercuri, 15 octombrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, în compania formaţiei SCM “U” Craiova. Chiar dacă în urmă cu o săptămână şi jumătate ieşencele au câştigat ambele jocuri pe teren propriu (3-1 şi 3-0) cu acelaşi adversar în “Cupa României”, elevele antrenorilor Rareş Puni şi Tatiana Popa privesc cu toată seriozitatea acest meci şi s-au pregătit în consecinţă. Craiovencele au un lot cu o valoare apropiată de cel al Penicilinei, fapt reflectat şi de diferenţa mică de puncte la care au pierdut seturile în partidele anterioare din “Cupa României”. Voleibalistele ieşene sunt optimiste şi doresc să ofere publicului un spectacol de calitate şi o victorie frumoasă la început de campionat. Intrarea la această partidă este liberă, arbitrii jocului fiind Octavian Diaconiţa (A1) şi Lică Şofron (A 2), ambii din Piatra Neamţ, iar observator federal brăileanul Jean Bratu.
 Lotul ieşencelor de la Penicilina este următorul: 2. Mihaela Stângă (postul în echipă: coordonator; vârsta: 21 de ani; talia: 1,78 metri), 12. Elena Liliana Curcă (fals, 26 de ani, 1,84 m, transferată de la Unic Piatra Neamţ), 8. Andra Streşină (principal, 20 de ani, 1,82 m), 3. Melinda Sipos (principal, 25 de ani, 1,90 m.), 4. Ana Maria Berdilă (secund, 21 de ani, 1,80 m), 11. Daniela Popovici (secund, 28 de ani, 1,82 m), 1. Diana Studineanu (libero, 21 de ani, 1,59 m), 5. Cristina Niculina Lungu (universal, 37 de ani, 1,78 m), 14. Simona Filip (extremă, 18 ani, 1,75 m, transferată de la ACS Ştiinţa Miroslava), 15. Iuliana Fâcă (secund, 26 de ani, 1,76 m, transferată de la CSU Oradea), 16. Ana Maria Fâcă (secund, 27 de ani, 1,77 m, transferată de la Banatul Caransebeş), 10. Diana Macovei (coordonatoare, 20 de ani, 1,78 m, transferată de la Ştiinţa Bacău), 7. Simona Corina Mocanu (secund, 20 de ani, 1,82 m), 6.Ana Maria Ursachi (principal, 18 ani, 1,86 m).
Antrenor principal: Alexandru Rareş Puni; antrenor secund: Tatiana Popa. Preşedinte: Vasile Stângă.
Lotul echipei SCM “U” Craiova pentru sezonul 2014-2015 se prezintă astfel: 1. Sorina Buz, 2. Ramona Breban,  3. Alina Gagea, 5. Florina Chirilov, 6. Alina Iordache, 8. Andreea Matei, 12. Ramona Postea, 13. Andreea  Smulţea, 14. Gabriela Dancu, 15. Iulia Derveşteanu, 18. Monica Foca. Antrenor: Alex Cosma.
În deschiderea partidei de volei din Sala Polivalentă, de la ora 14.00, într-o restanţă din etapa I a Ligii I de baschet masculin, Politehnica CSŞ Unirea Iaşi va întâlni pe Gaz Metan II Mediaş.
Celelalte meciuri de miercuri, din runda de debut a Diviziei A1 de volei feminin, sunt CS Ştiinţa Bacău - CS Volei Alba-Blaj (ora 17.30, în direct pe Digi Sport), CS Dinamo Romprest Bucureşti - CS "U" Cluj(ora 14.00), CSM Lugoj - CS "U" Medicina CSŞ Târgu Mureş (ora 18.30), CSM Bucureşti - CSM Târgovişte (ora 19.30, în direct pe Digi Sport), CSM Satu Mare – Volei Club Unic LPS Piatra Neamţ (ora 18.00).
În etapa a II-a, pe 18 octombrie, Penicilina Iaşi va evolua la Bacău, în compania Ştiinţei din localitate, multiplă campioană naţională.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu