joi, 16 octombrie 2014

Un mijloc de săptămână fast pentru echipele ieşene de volei, handbal şi baschet


Lotul echipei de volei Penicilina Iaşi

Prima ligă feminină de volei a debutat miercuri, 15 octombrie, cu cele şase partide ale rundei inaugurale. În Sala Polivalentă ieşeană, gazdele de la  Penicilina au învins pe SCM Universitatea Craiova cu scorul de 3-2 (25-19, 19-25, 21-25, 25-19, 15-8), după un meci dârz disputat şi consumat în 2 ore, mai precis în 119 minute (‘24 + ’24 + ’30 + ’28 + ’13).  A fost a treia victorie a ieşencelor în faţa oltencelor, după cele două din Cupa României, atunci când Penicilina s-a impus în faţa lui SCMU Craiova cu 3-1 şi 3-0, tot pe teren propriu.
De data aceasta, Penicilina a jucat fără experimentata Cristina Lungu, care este accidentată şi acest lucru s-a văzut în economia jocului.
În meciul de miercuri, Penicilina Iaşi a evoluat în următoarea componenţă: Mihaela Stângă - Daniela Popovici, Melinda Sipos, Ana Maria Berdilă, Liliana Curcă, Andra Streşină - Diana Studineanu (libero). Au mai jucat: Ana Maria Fâcă, Simona Mocanu, Diana Macovei, Ana Maria Ursachi, Iuliana Fâcă (libero).
Celelalte rezultate ale primei etape au fost: Dinamo Bucureşti – “U” Cluj 3-0 (15, 18, 16), CSM Satu Mare – Unic Piatra Neamţ 3-1 (17, 21, -10, 19), CSM Lugoj – CSU Medicina Târgu Mureş 0-3 (-20, -19, -25), Ştiinţa Bacău – Volei Alba Blaj 3-0 (30, 21,19), CSM Bucureşti – CSM Târgovişte 3-0 (15, 18, 19).
Sâmbătă, pe 18 octombrie, în deplasare şi în cadrul etapei a II-a, Penicilina Iaşi va juca cu multiplele campioane de la Ştiinţa Bacău. Meciul de la Bacău va fi arbitrat de cuplul Cristian Botezatu – Cristian Ouatu (ambii din Piatra Neamţ).

* Al şaselea succes consecutiv pentru handbaliştii de la Poli Unistil Iaşi

Etapa a VI-a din Seria A a Diviziei A masculine de handbal a programat miercuri meciul CSU Bucovina II Suceava – Politehnica Unistil Iaşi 26-33 (11-19). Al fost al şaselea succes consecutiv pentru echipa antrenată de Florin Spiridon şi Ioan Zepciuc şi supervizată de directorul tehnic Cornel Bădulescu. Golurile oaspeţilor au fost reuşite de jucătorii Vulpe 13, Dumitraş 7, Czari 5, Folescu 3, Dîl 2, Dimofte 1, Ştefan Dumitrache 1 şi Evu 1.
Celelalte rezultate ale etapei au fost: ŞTIINŢA MUNICIPAL DEDEMAN II BACĂU - CSM II BUCUREŞTI 39-32 (23-17), CS DE LA ALPINISM LA TURISM VICOV BUCOVINA - CSU GALATI 19-46 (10-21), LPS PIATRA NEAMŢ - CSM FOCSANI 2007 21-40 (11-24), HC ARGEŞ PITEŞTI - CS HC BUZĂU 2012 35-20 (13-10), CSM PLOIEŞTI - CSM CIMENTUL BICAZ 41-21 (18-8). Au stat CSU TÂRGOVIŞTE şi ACS HD TELEORMAN ALEXANDRIA.
Pe podiumul seriei se află echipele: 1. CS Politehnica Unistil Iaşi – 18 pct; 2. CSM Ploieşti (5 jocuri) – 15 pct; 3. CSU Galaţi (5 jocuri) – 12 pct.
Etapa viitoare, pe 18 octombrie, programează meciurile: CSU TÂRGOVIŞTE - CS DE LA ALPINISM LA TURISM VICOV BUCOVINA, CS HC BUZĂU 2012 - CSM PLOIEŞTI, CSM FOCŞANI 2007 - ŞTIINŢA MUNICIPAL DEDEMAN BACĂU II, CS POLITEHNICA IAŞI - ACS HD TELEORMAN ALEXANDRIA (ora 12.00, la Sala LPS din Dealul Copoului), CSM BUCUREŞTI II - CSU SUCEAVA II, CSU GALAŢI - LPS PIATRA NEAMŢ. Vor sta echipele SM CIMENTUL BICAZ şi HC ARGEŞ PITEŞTI.

* Victorie concludentă pe teren propriu pentru baschetbaliştii ieşeni

Într-o partidă restantă din prima etapă a Ligii I – Grupa A de baschet masculin, în Sala Polivalentă, Poli CSŞ Unirea Iaşi a învins miercuri pe Gaz Metan II Mediaş cu scorul de 91-52 (26-16, 23-12, 20-12, 22-12). Din păcate, în acest meci s-a accidentat grav jucătorul Mădălin Nicolae, care este şi antrenor secund la echipa ieşeană, care şi-a fracturat încheietura mâinilor în urma unei tentative de “slam-dunk” la coşul oaspeţilor.  
În etapa viitoare, pe 19 octombrie, tot pe teren propriu, Poli CSŞ Unirea Iaşi trebuia să întâlnească pe BCM “U” II Piteşti, dar jucătorii din Trivale şi-au anunţat încă de pe acum neprezentarea la jocul din străvechea Capitală a Moldovei.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu