duminică, 30 noiembrie 2014

CSŞ Anghel Saligny Iaşi încheie anul 2014 pe podiumul Cupei României la gimnastică ritmică


CSŞ Anghel Saligny Iaşi

În zilele de 28 şi 29 noiembrie 2014, Sala Polivalentă „CONCORDIA” din Chiajna a găzduit CUPA ROMÂNIEI şi Campionatul Naţional de Ansambluri la Gimnastică Ritmică, printre cluburile participante fiind şi CSŞ Anghel Saligny Iaşi. Oficialii clubului ieşean din cartierul Bularga au fost antrenorii Constantin Radu, Oana Cozma şi Cătălina Radu, ultima menţionată fiind şi unul dintre arbitrii competiţiei.
Au fost întreceri la categoriile:
- mica gimnastă – individual compus şi ansamblu;
- categoria a IV-a (prejunioare) – individual compus şi ansamblu;
- categoria a III-a (junioare II) – individual compus;
- categoria a II-a (junioare I) – individual compus şi ansambluri;
- senioare – individual compus.
De menţionat că la individual compus, la Cupa României au participat doar sportivele care s-au clasat în primele 6 locuri la Campionatele Naţionale din acest an, la fiecare categorie de vârstă.
CSŞ Anghel Saligny Iaşi a avut cel mai numeros lot de sportive participante şi calificate la competiţia de la Chiajna, celelalte cluburi participante fiind CS UNEFS Bucureşti, CSM Arad, CSM Ploieşti, CSU Braşov, CSŞ nr. 1 Timişoara, LPS Bistriţa, CSŞ Reşiţa, CS Olimpia Bucureşti, LPS Baia Mare, LPS Szasz Adalbert Târgu Mureş, CSŞ nr. 2 Baia Mare, CSU Oradea, LPS Târgu Mureş.  
CSŞ Anghel Saligny Iaşi a cucerit, în urma unor întreceri extrem de spectaculoase, un număr de 6 medalii la Chiajna, dintre care 3 de aur, 2 de argint şi 1 de bronz. Rezultatele clubului ieşean au fost următoarele:
- Categoria a IV-a (Prejunioare), la ANSAMBLU: locul 1 şi medalia de aur, în componenţa: Laura Aniţei, Iustina Coşarcă, Cristiana Străinu, Claudia Postu, Denisa Isac, Delia Ţurlui. Rezervă: Andreea-Maria Verdeş.
- Categoria a IV-a (Prejunioare), la INDIVIDUAL COMPUS: locul 1 şi medalia de aur pentru Laura Aniţei; locul 3 şi medalia de bronz pentru Iustina Coşarcă; locul 4 pentru Claudia Postu.
- Categoria a III-a (Junioare II), la INDIVIDUAL COMPUS: locul 6 pentru Roxana Brighenti.
- Categoria a II-a (Junioare I), la INDIVIDUAL COMPUS: locul 1 şi medalia de aur pentru Andreea Verdeş; locul 2 şi medalia de argint pentru Ştefana Popa.
- Senioare, la INDIVIDUAL COMPUS: locul 2 şi medalia de argint pentru Diana Pavel; locul 5 pentru Mădălina Şufăru.
S-a concurat la coardă, cerc, minge, măciuci, panglică (pentru individual compus) şi la fără obiect (pentru ansambluri, dar şi pentru individual compus de la categoria a IV-a şi Mica Gimnastă).
Am mers la Chiajna pentru a cuceri noi medalii, atât la Cupa României, cât şi la ansambluri şi ne-am îndeplinit acest obiectiv. Copiii au mers bine şi foarte bine şi am cucerit şase medalii, pe care le-am adăugat zestrei din acest an, care este destul de bogată. A fost ultimul concurs din 2014 la care am participat, un an de excepţie pentru clubul nostru. Mulţumim din suflet şi cu plecăciune celor care ne-au ajutat şi sper că ne vor ajuta şi pe viitor, în speţă ISJ Iaşi, Primăriei Municipiului Iaşi şi DJST Iaşi. Pentru 2015 ne dorim în primul rând mai mult spaţiu pentru sălile noastre de antrenamente, unde se pregătesc zilnic peste 120 de sportive, dar şi mai multe posturi în schemă pentru antrenori !”, ne-a declarat, în final, antrenorul coordonator prof. Constantin Radu.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu